Șapte răniți în două accidente produse pe autostrada A1, Orăștie-Deva
Șase mașini au fost implicate în două accidente produse duminică seara, pe autostrada A1, Orăștie-Deva. Evenimentele rutiere s-au soldat cu 7 victime.
UPDATE 24 septembrie:
Primul accident a fost produs de o tânără de 26 de ani, din Galați, care, din neatenție, a acroșat un microbuz condus de un devean de 45 de ani. În urma impactului, două persoane din autoturism au fost grav rănite.
La scurt timp (dupa ora 20.00) un hunedorean de 20 de ani nu a pastrat distanța față de un autoturism oprit în coloană, pe care l-a tamponat din spate și l-a proiectat în alte 3 autoturisme, aflate în față. In urma impactului, șoferul vinovat, doi pasageri din mașina condusă de acesta și un pasager aflat într-una dintre mașinile tamponate au fost răniți. În ambele cazuri au fost întocmite dosare penale.
Stirea inițială: Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe sensul către Deva al autostrăzii A1 Sebeş – Deva, la kilometrul 339+300 de metri, în zona municipiului Orăştie (judeţul Hunedoara), a avut loc o coliziune între un microbuz şi un autoturism. Două persoane (din autoturism) au fost transportate la spital.
De asemenea, la aproximativ două sute de metri mai în spate (la kilometrul 339+100 de metri), a avut loc un alt eveniment rutier în care au fost implicate patru autoturisme. Referitor la acesta, două persoane sunt încarcerate.
„Răniții încarcerați au fost extrași de echipa de descarcerare a Detasamentului Orăștie si predați, conștienți și cooperanți, echipajelor medicale. Toți răniții sunt asistați de cele 2 echipaje ale pompierilor și de 2 echipaje ale SAJ. Pentru preluarea răniților a fost deplasată în zona accidentului și autospeciala de transport victime multiple. În plus, pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu intervin două mașini cu apă și spumă de la Detașamentele Deva și Hunedoara. Toate cele 7 victime (4 femei și 3 bărbați) au fost transportate la UPU Deva de către echipajele aflate la fața locului. Circulația pe autostradă, pe sensul Orastie-Deva, este blocată până la finalizarea cercetărilor făcute de către politie”, informează ISU Hunedoara.
Reveinm cu detalii