Săptămâna „Școală în Siguranță” – Activități preventiv-educative desfășurate de polițiștii hunedoreni, în cadrul orelor de curs
În această săptămână polițiștii Biroului Siguranța Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, au mobilizat toate forțele de poliție hunedorene care au atribuții în menținerea unui climat de siguranță în școli, în vederea intensificării activităților preventive-educative în cadrul orelor de curs, această perioadă fiind declarată ,,SĂPTĂMÂNA ȘCOALĂ ÎN SIGURANȚĂ”.
Întrucât siguranța școlară este asigurată prin buna colaborare între mai multe instituții ale statului, în desfășurarea activităților au fost cooptați și reprezentanți ai Inspectoratului Județean de Jandarmi ,,Decebal” Hunedoara, Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Hunedoara, Agenției Naționale Antidrog – C.P.E.C.A. Hunedoara și ai Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Alba-Iulia.
Astfel, specialiștii din mai multe domenii vor prezenta elevilor hunedoreni cazuistica, sfaturi de prevenire pentru a nu deveni victime și informații utile pentru combaterea și prevenirea săvârșirii de fapte antisociale, dar și pentru evitarea pericolelor.
Activitățile au fost organizate astfel încât să fie abordate următoarele teme:
- MARȚI– prevenirea infracțiunilor la viața sexuală și violarea vieții private, prevenirea traficului de persoane;
- MIERCURI – prevenirea violenței în mediul școlar;
- JOI – prevenirea consumului și traficului de droguri, în rândul elevilor;
- VINERI– prevenirea faptelor de bullying și cyberbullying, precum și cele de criminalitate informatică;
- De asemenea, în această săptămână, se vor desfășura activități dedicate părinților, având ca temă prevenirea victimizării elevilor, în cadrul Campaniei ,,Tu știi ce consecințe pot avea faptele tale? Fii informat, alege inspirat!”, lansată de polițiștii Biroului Siguranța Școlară în cursul lunii ianuarie 2024.
De la începutul anului școlar 2023-2024, polițiștii hunedoreni au organizat 96 de acțiuni care au vizat siguranța în școli, fiind desfășurate 1.149 de activități în cadrul orelor de curs, la care au participat 27.975 de beneficiari.
Aceste eforturi preventive ale forțelor de ordine vor continua pe tot parcursul anului școlar, având convingerea că, educând vom preveni!
IPJ Hunedoara