Săptămâna Europeană de Luptă împotriva Cancerului, 25-31mai 2019

Campania Săptămâna Europeană de Luptă împotriva Cancerului (SELIC) are loc între 25 și 31 mai în fiecare an și se încheie cu Ziua Mondială Fără Tutun în data de 31 mai. Fumatul este de departe cea mai importantă cauză de cancer care poate fi prevenită. În perioada campaniei, se desfasoara diferite activități legate de sensibilizarea cu privire la prevenirea cancerului, accesul la tratament și sprijin pentru pacienții și supraviețuitorii cancerului. Cel puțin o treime din cancerele frecvente sunt prevenibile.

În România, scopul campaniei este să crească nivelul de conştientizare al populaţiei în privinţa modalităţilor prin care putem preveni cancerul, prin intermediul alegerilor pe care le facem.

Sub sloganul „Și cancerul poate fi prevenit!”, campania națională Săptămâna Europeană de Luptă împotriva Cancerului își propune să crească nivelul de conștientizare asupra riscurilor de apariție a cancerului și să promoveze CODUL EUROPEAN ÎMPOTRIVA CANCERULUI,în cadrul tuturor activităților și prin toate mijloacele disponibile.

Tema campaniei pentru anul 2019 este „Tinerii de astăzi previn cancerul prin obiceiuri sănătoase”.

Aspecte cheie despre cancer:

  • 9,6 milioane de persoane mor prin cancer în fiecare an.
  • Cel puțin o treime din cancerele frecvente sunt prevenibile.
  • Cancerul este a doua cauză de deces în lume.
  • 70% din decesele prin cancer apar în țările slab-spre-mediu dezvoltate.
  • Până la 3,7 milioane vieți pot fi salvate anual prin implementarea cu resurse adecvate a strategiilor de prevenire, depistare precoce și tratament al cancerelor.
  • Costul economic anual al cancerului este estimat la 1,16 trilioane de dolari.

Campania națională de celebrare a evenimentului „Săptămâna Europeană de Luptă împotriva cancerului” îi cheamă pe toţi cei care au ceva de spus despre cum îşi vor trăi tinerii propriile vieţi – părinţi, profesori, profesionişti din sistemul sanitar, decidenţi – să ajute tinerii să facă alegeri sănătoase, alegeri care pot însemna un viitor fără cancer.

România se situează în Europa, după cum urmează:

la bărbaţi:

  • locul 3 la incidenţa cancerelor cavităţii bucale, faringian şi laringian;
  • locul 6 la incidenţa cancerului hepatic;
  • locul 8 la incidenţa cancerului pulmonar;
  • locul 10 la incidenţa cancerului pancreatic.

la femei:

  • locul 1 la incidenţa cancerului de col uterin;
  • locul 6 la incidenţa cancerului hepatic;
  • locul 8 la incidenţa cancerului pulmonar.

 Situatia cazurilor de cancer în jud. Hunedoara (cazuri noi)

Anul Total Cancer de col uterin Melanom Cancer piele Cancer de sân Cancer colorectal Cancer prostată Cancer pulmonar Cancer

stomac

2012

1512 81 19 57 112 182 67 259 91

2013

1568 73 15 114 105 136 74 267

83

2014

1738 79 17 150 162 172 91 280

63

2015

1539 63 19 119 127 147 86 254

56

2016

1610 60 20 141 119 157 89 239

74

2017

1557 57 15 85 121 150 70 259

74

2018 2557 216 16 186 296 267 221 387

83

              

Situatia cazurilor de cancer în jud. Hunedoara

  2013 2014 2015 2016 2017 2018
Total cancer – Cazuri noi 1568 1738 1539 1610 1557 2557
Total cancer – rămaşi în evidenţă 8078 8655 9041 9377 9049 186

Creşterea nivelului de educaţie şi a gradului de conştientizare în ceea ce priveşte cancerul, poate duce la schimbări pozitive la nivelul individului, comunităţii şi al politicilor, astfel încât preocuparea pentru cancer să fie permanentă.

Compartimentul Evaluare si Promovare a Sănătăţii şi Educaţie pentru Sănătate din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică a judeţului Hunedoara organizează  un simpozion pentru celebrarea campaniei ,,Săptămâna Europeană de Luptă împotriva Cancerului ”- 25-31 mai 2019 în data de  29.05.2019,  ora 1200,  la Colegiul National de Informatica ,,Taian Lalescu” Hunedoara., unde se va face prezentare ppt și se  vor distribui materiale informative.

Cu prilejul acestei acţiuni, vor fi prezentate şi campaniile: Ziua Mondială Fără Tutun -31 mai; Ziua Mondială de Luptă împotriva Hipertensiunii -17 mai; Ziua Europeana Împotriva  Obezitatii -18 mai 2019. 

Prin activităţile derulate dorim să creştem nivelul de informare şi conştientizare a populaţiei cu privire la rolul bunelor practici comportamentale în reducerea riscului cancerului.

„Și cancerul poate fi prevenit!”

DIRECŢIA  DE  SĂNĂTATE  PUBLICĂ  A  JUDEŢULUI  HUNEDOARA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *