Sanfirișcă a plecat, oficial, din ALDE

Mircea Moloț: ”Este cel mai bun lucru pe care l-a făcut în viața lui de politician”

Nicolae Marius Sanfirișcă și-a prezentat demisia, din funcție de președinte executiv și membru al ALDE Hunedoara oficial, abia vineri, deși a anunțat acest lucru în spațiul public de mai multe zile.

Mircea Ioan Moloț (foto), președintele ALDE Hunedoara, susține, pentru Replica, că demisia lui Sanfirișcă ”este cel mai bun lucru pe care acesta l-a făcut în viața lui de politician”.

”Eram în birou cu mai mulți colegi din Biroul Județean. A venit fostul președinte executiv și a spus ”am venit să îmi depun demisia”. Și i-am zis: ”Cred că este cel mai bun lucru pe care tu l-ai făcut în viața ta de politician. Îți urez succes în noul proiect și chiar v-aș recomanda, poate reușiți cu un efort mare să treceți de 0,1%. Sigur că am fost răutăcios și recunosc asta, dar atât merită să-i spui”, a declarat Mircea Moloț.

Șeful ALDE Hunedoara mai precizează și care sunt motivele pentru care este supărat pe Marius Sanfirișcă.

”M-a supărat exact ce m-a supărat și la Daniel Constantin. Daniel Constantin, la vârsta de 38 de ani, a avut tot ce nu au avut alți politicieni, poate numai Ponta. Adică ești ministrul unui minister important, ești vicepremierul României și creezi o asemenea bulibășeală în partid, căreia nu i-am înțeles rostul. Ca după aceea să aflu că și la alegerile parlamentare au făcut tot ce e posibil pentru ca ALDE să nu intre în Parlament”, precizează Mircea Moloț.

Anamaria Nedelcoff

anamaria.nedelcoff@gmail.com

nedelcoff has 421 posts and counting.See all posts by nedelcoff

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *