Sancțiuni drastice pentru cei care iau mită în sistemul sanitar

Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, anunţă că are toleranţă zero faţă de luarea de mită de către angajaţii din sistem şi aşteaptă un punct de vedere din partea juriştilor, pentru a vedea dacă se pot introduceri prevederi care să ducă direct la desfacerea contractului de muncă. Victor Costache spune că nu este de acord cu ideea conform căreia pacienţii sunt singurii responsabili pentru perpetuarea fenomenului mitei în sistemul sanitar şi apreciează că doar o campanie derulată de Ministerul Sănătăţii va fi ”sortită eşecului”.

Ministrul Sănătăţii, Victor Costache susţine că nu crede că există ”o soluţie magică” în ceea ce priveşte eradicarea mitei pe care pacienţii o dau cadrelor medicale.

”Nu-mi place să dăm vina pe pacienţi, ştiţi foarte bine că unul dintre clişeele şpăgii este că nu-i poţi opri pe pacienţi să dea plicuri. Fals. Sunt spitale în România în care acest fenomen a fost eradicat. De asemenea, nu cred nici că trebuie să trecem în extrema cealaltă, ştiţi că era făcut şi un telefon, hotline pentru denunţarea şpăgii şi nici această metodă nu a dat… Haideţi să ne uităm la soluţiile implementate în spitalele despre care vă spuneam şi aşteptăm un punct de vedere al juriştilor, să vedem dacă se poate implementa în contractul care se semnează că astfel de practici duc la încetarea contractului de muncă”, a afirmat ministrul Sănătăţii, joi seară, într-o emisiune la B 1 TV.

Acesta a susţinut că o campanie derulată exclusiv de Ministerul Sănătăţii ar fi ”sortită eşecului”

”Pot să vă asigur că toleranţa este zero. O campanie exclusiv dirijată de MS este sortită eşecului, ar trebui să clonăm de zece ori Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii pentru a-l trimite. (…) Probabil câteva exemple cu încetarea contractului de muncă ar fi foarte bune, şi care ar fi aduse atenţiei opiniei publice. Nu există o singură măsură care să funcţioneze, oricum este un fenomen care s-a mai diminuat, din datele pe care le avem. Odată cu creşterea salariului corpului medical a mai dispărut această senzaţie de empatie din partea populaţiei care exista în trecut, faptul că medicii şi asistentele aveau salarii foarte mici şi era un stimulent în acest sens.. În momentul de faţă, opinia publică este conştientă că aceste lipsuri au dispărut şi este un fenomen care trebuie combătut”, a mai spus Victor Costache.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *