SĂNĂTATE, înainte de toate!

Sezonul bolilor de piele: melanomul

Suntem în plin sezon estival, iar prin expunerea inevitabilă la soare, pot apărea boli ale pielii, cum e melanomul sau cancerul cutanat. Melanomul este cel mai frecvent tip de cancer la femei, după cancerul de sân, și apare datorită expunerii la radiațiile ultra-violete a pielii şi în absenţa unui factor de protecţie, pot apărea arsurile tegumentare, manifestate clinic prin dureri locale de intensitate moderată, ce apar pe fondul unei zone intens eritematoase şi cu sensibilitate modificată.

În ciuda simptomatologiei, uneori resimţită intens de către pacient, aceste leziuni sunt superficiale, interesând doar stratul extern al pielii şi încadrându-se în gradul de arsuri.

Cele mai vulnerabile persoane care pot fi afectate de cancerul cutanat, sunt cele care au tenul deschis, cele cu părul blond sau roşcat și persoanele cu ochii de culoare deschisă. De asemenea, pericolul crește atunci când, expunerea la razele de tip UV se face atât natural la razele  soarelui, cât și artificial la saloanele de bronzat. Cu un risc ridicat de a fi afectate de această boală sunt atât persoanele care au multe alunițe pe suprafața corpului cât și persoanele care știu că au antencedende de cancer cutanat în familie.

Cu toate că medicina a evoluat considerabil și cancerul de piele se poate trata și vindeca, dacă este descoperit la timp, se recomandă a se acorda o atenție sporită la apariția sau modificarea oricărei alunițe de pe suprafața corpului.

Sfatul medicului este de a evita expunerea la soare în primul rând a bebelușilor și în general a copiilor între orele 10-17 și purtarea pe cap a unei pălării de soare și folosirea cremelor cu un număr de protecție UV cât mai mare, nu numai la plajă, chiar dacă se iasă la o plimbare.

http://hclinic.ro/

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *