Salvare inedită, cu tiroliana

Cea mai vizitată peşteră hunedoreană a devenit pentru o zi locul de desfăşurare al unui spectaculos exerciţiu de salvare. Zeci de speologi salvatori din mai multe judeţe s-au mobilizat pentru a ajuta la evacuarea turistei rănite în Peştera Ponorici-Cioclovina cu Apă. Scenariul imaginat s-a potrivit perfect cu condiţiile meteo – a plouat, iar speologii au întins tiroliene complicate şi lungi pentru a aduce tânăra, în siguranţă, la suprafaţă.  

E mare forfotă lângă Peştera Ponorici-Cioclovina cu Apă. Se vizualizează traseul, se împart materialele şi speologii se încălzesc cu glume. Se râde mult, dubios de mult… E cod portocaliu de vreme afurisită. Cum să fie o astfel de atmosferă când ştii că te aşteaptă mai bine de un kilometru prin pântecul friguros şi umed al peşterii? Prin apă rece de munte? „Trebuie să fim veseli în peşteră, nu strâmbi şi trişti!”, spune unul dintre cei 39 de salvaspeologi care participă la exerciţiu: 36 intră în peşteră, împărţiţi în nouă echipe, în timp ce câţiva coordonează echipele de afară. Salvatorilor români li se alătură polonezul Tomasz Pawłowski, un pasionat de speologie care face mai bine de o mie de kilometri pentru a se aventura în galerie. Peştera Ponorici Cioclovina cu Apă este preferata turiştilor, motiv pentru care aici au avut loc deja două exerciţii salvaspeo în cursul anilor trecuţi. La cel de-al treilea, organizatorii au imaginat un traseu special de vreme rea, cu ploi, când viiturile din subteran pot pune probleme vizitatorilor. Prima dată echipele au muncit pentru echiparea peşterii. De exemplu, doar pentru devierea unei tiroliene la 45 de grade, cinci tehnicieni muncesc zeci de minute: încep cu găurile date în pereţii peşterii şi continuă până la instalarea completă a sistemului de evacuare. „Am bătut trei gujoane pentru montarea unui repartitor pentru devierea tirolienei. Vom veni din partea de sus, vom devia aici cu repartitorul în trei puncte şi o frână de sarcină care ajută tiroliana să ajungă până jos, la punctul de bază”, ni se explică.   

Aici, grupul de salvatori e împărţit pe două grupe care muncesc una la capătul de jos al tirolienei şi alţii la punctul de sus. Timişoreanul Radu Puşcaş, şeful echipei numărul şapte, are de parcurs cu cei nouă salvatorii săi o porţiune de evacuare dificilă: „Una destul de accidentată, în pantă. Aici facem tiroliana, deviată la mijloc, undeva la 100 de metri, după care vom prelua targa de la baza tirolienei şi o vom duce pe cursul activ până la ieşirea din peşteră.” Peştera este una dificilă, cu rocă friabilă, cu porţiuni înclinate, cu sărituri şi bolovăniş, motiv pentru care salvatorii se „bazează” pe tiroliene. Alţi speologi întind firele pentru legăturile telefonice cu exteriorul.  Odată, ajunşi la „victimă”, salvatorii instalează punctul cald cu folii de supravieţuire, speciale, care ajută corpul să-şi păstreze temperatura. Pentru că „rănita” s-a accidentat într-un sector uscat al peşterii, temperatura este de opt-nouă grade, însă, pe porţiunile cu apă, gradele scad. Se presupune că tânăra are o fractură de tibie şi peroneu la piciorul stâng şi suferă de hipotermie. Salvatorii ajunşi la ea o îmbracă în haine uscate. I se acordă primul ajutor şi este imobilizată pe targă cu ajutorul unui ham. Apoi targa este acoperită cu o învelitoare specială care să ferească persoana de umezeală. Când totul este pregătit, se dă „startul”. Cei şase salvatorii care ţin targa de-abia apucă să facă câţiva paşi şi deja e nevoie de ajutorul colegilor pe o porţiune unde drumul se strâmtează şi de-abia poate trece o persoană.

„Hai aici! E nevoie de cineva în faţă, preia spatele, stop! Ridicaţi în faţă… Aşa!”,  Întreg muntele parcă s-a strâns în jurul salvatorilor nevoiţi să se târâie, să se împingă şi să se tragă prin ferestra îngustă de piatră.  Fiecare echipă se ocupă de o parte din traseu, iar coordonarea între echipe se face de afară cu ajutorul staţiilor: „PCA cu echipa cinci, recepţie… Targa este la palanul echipei şase!”, transmite un speolog colegilor din punctul de comandă avansat(PCA).  „Aţi predat targa la echipa 6?” bârâie staţia. „Nu, am ajuns la traseu echipei şase. Ce facem?”  „Vali mă asculţi, da? Ducem targa la palan şi ne răspândim pe toată lungimea planului înclinat, ok?”, spune şeful de echipă apoi de întoarce către salvatori: „Trebuie să meargă trei spre gaură, aţi auzit, da?” Targa cu rănita este potrivită şi oamenii se străduiesc să o ridice cât mai lin. O operaţiune greoaie şi minuţioasă. E ca şi cum ai da cuiva în pod ceva deosebit de fragil. „Pregătiţi? Sunteţi? Tracţionaţi! Hai! … Stop, leagă de aici, nu mai merge! Dă drumul… Tracţiune! Grijă la mâna femeii! Mâna! Mâna! … Aşa, ok! Tracţiune! Încet, fin…”, sar comenzile când rănita este strecurată printr-o secţiune ce pare imposibil de trecut chiar şi fără povara unui bolnav. Este o zonă atât de dificilă, ca până şi speologii sunt nevoiţi să facă o mulţime de mişcări pentru a scăpa dintre pereţii de stâncă.

După chinul purtării tărgii la mână, echipele ajung la tiroliana : targa este fixată şi verificată, iar victima asigurată – până şi capul femeii este acoperit cu un capişon special pentru a o feri de eventuale răniri accidentale. Încet, este coborâtă uşor la vale pe deasupra unui pante plină de bolovani, un teren periculos care poate aluneca la vale la orice mişcare greşită. Practic, acesta este rostul tirolienei – să treacă rănita pe deasupra capcanei din traseu. Pe ultima porţiune, echipele înaintează pe cursul învolburat al apei. Sunt nevoiţi să strige unii la alţii pentru a reuşi să acopere vuietul şiroaielor. Salvatorii fac ziduri umane de-a dreapta şi de-a stânga şi îşi dau targa din mână în mână. Fiecare pas e bine calculat. Nimeni nu-şi doreşte o trântă în apa îngheţată. Speologii caută cu privirea un locaş sigur pentru tălpile care alunecă, iar chinul se citeşte pe faţa salvatorilor în timp ce efortul le taie respiraţia. „Alunec! Sus targa! Preluaţi!”, strigă cineva şi cere ajutorul colegilor. Momentul de haos trece şi salvarea

merge înainte: „Hai, bravo!”

Este o imagine care te cutremură de frig: salvaspeologii sunt în apă până deasupra genunchilor şi, cu braţele deja obosite, sunt nevoiţi să ţină targa deasupra apei. Lumina care intră prin gura peşterii îi face să surâdă. „Preluaţi! Hai, mai e puţin! Sus capul!” Se bucură ca nişte copii când ies afară înfriguraţi, cu hainele pline de noroi şi muşchii tremurând de efort. O fi el exerciţiu, dar nu e joacă: pentru speologii salvatori, fiecare asemenea alarmare este un excelent antrenament, unde îşi exersează tehnicile specifice de salvare din peşteră, dar pot şi interacţiona cu colegii din alte judeţe. „Derularea acestui exerciţiu s-a desfăşurat în deplină siguranţă, colegii au colaborat şi tiroliana chiar s-a comportat bine, targa a ajuns la capăt foarte bine. A fost preluată de altă echipă şi cărată, pe picioare, pe o porţiune fosilă. După 200 de metri, am ajuns la cursul activ care ne-a scos la ieşirea din peşteră în deplină siguranţă”, spune salvaspeologul Radu Puşcaş. Se adună echipamentul, se curăţă, se trag concluziile. „Timpul total al activităţii a fost de şapte ore de la intrarea echipei de evaluare şi până la evacuarea tărgii. Timpul efectiv de scoare a tărgii a fost de o oră şi zece minute”, spune Mihaela Sopincean, consilier tehnic la Serviciul Public Judeţean Salvamont Hunedoara. Este al treilea exerciţiu desfăşurat în Peştera Ponorici Cioclovina cu Apă, iar coordonatorii au ales un traseu de aproape un kilometru cu o diferenţă de nivel de 50 de metri. „S-au parcurs porţiuni accidentate unde targa a trebuit pusă pe tiroliană de aproape 100 de metri lungime, o premieră pentru această peşteră. A urmat un parcurs pe activ, pe râul care străbate peştera şi, după ce am făcut evaluare, credem că a fost un exerciţiu reuşit, cu speosalvatori din judeţele Hunedoara, Cluj, Bihor şi Arad.

Practic, au participat toate echipele de salvaspeologi acreditate din România”, concluzionează Adrian Sopincean, de la Serviciul Public Salvamont Hunedoara, omul care coordonează grupul de salvatori speologi din judeţ. Acum, după al treilea exerciţiu, peştera este echipată în proporţie de 90%, pe sectoare diferite. Cei de la Salvaspeo vor chiar să instaleze în zonă un punct de permanenţă de unde pot să facă mult mai uşor monitorizarea turiştilor. Exerciţiul din Ponorici-Cioclovina este ultimul din acest an pentru echipele salvaspeo din ţară.