SĂ IUBIM ROMÂNIA! Avem nevoie de deșteptare, mai mult decât printr-un imn profetic
România merită iubită, chiar așa necăjită și prea des rănită cum este acum; poate cu atât mai mult, cu cât are nevoie de dragostea noastră necondiționată și limpede. Numai că, spunem noi, pentru a ne dovedi dragostea de țară ar trebui să ieșim din schema păguboasă a capului plecat și cârcotelii sterile fără implicare, fără responsabilitate, fără crez și determinare.
Chiar dacă supărăm prea-vremelnici politicieni și viermi sociali mereu flămânzi care au pus stăpânire, des siluit, pe țară, ar trebui să spunem deschis ceea ce credem despre ei și faptele lor, ceea ce ne dorim de la viață, de la viitor și de la cei pe care îi alegem să-l înfăptuiască. Și ar trebui să alegem deschizând ochii și mintea, înțelegând că ceea ce ni se-ntâmplă ni se datorează în întregime.
Tăcerea complice ne ține legați de o istorie a umilinței pe care au dominat-o – și o domină încă – leprele, impostorii, gălăgioșii găunoși, firi neputincioase dar încărcate cu nesimțirea de a călca în picioare tot ce e omenește demn pentru a locui puterea.
Indiferența complice îngroapă sau alungă românii de valoare din fruntea țării, lăsând loc unei turme lacome fără patrie, o turmă care calcă în picioare câmpurile roditoare și nu pune altă sămânță în loc.
Așadar, pentru a ne dovedi dragostea de țară, ar trebui să ne trezim. Ar trebui să ne restabilim drumul, fiecare dintre noi, și, după putere, să lăsăm omenirii, în numele României, tot ce putem înfăptui mai valoros, mai trainic. Și, mai mult de atât, ar trebui să împărtășim acest drum, ar trebui să ne respectăm și iubim adevăratele valori, modele de viață și creatori care pot restabili legătura necesară a patriei cu eternitatea: ei sunt cei care ne pot asigura rezerva curată de mândrie națională și modelele care să ne ridice și ca persoane, ca cetățeni în inima cetății capabili să gândească liber, să nu stea departe de devenirea țării, ci să fie parte din ea.
Putem fi naționaliști cu inima deschisă, dar nu în ritmuri pervertite de violență și demagogie, ci în deschidere și înțelepciune. Prin oameni mari ai acestei țări, am putea ieși din istoria măruntă care poate fi pustiită de erori și oameni slabi pentru a intra în memoria permanentă a devenirii umanității. Pentru că, așa cum bine deslușea Mircea Eliade, prin 1935: „Cei mai glorioşi «naţionalişti» nu sunt eroii, nici şefii politici; care nu fac decât să conducă destinele istorice ale neamului lor. Cei mai glorioşi «naţionalişti» sunt creatorii care cuceresc de-a dreptul eternitatea. […] Mă gândesc că sunt ţări care au ieşit din istorie şi au intrat în eternitate printr-un singur creator, printr-un singur geniu. Bunăoară, Rusia, prin Dostoievski; sau Danemarca, prin Sören Kierkegaard“.
Dacă am ridica vii ochii din pământ sau din ecranele tehnologiei, am revedea România românilor universali care deja au atins eternitatea – aproape uitați și înlocuiți cu „gloriile” putrede ale periferiilor zilei. Dacă am ridica vii ochii din pământ sau din ecranele tehnologiei am revedea România românilor pe cale să atingă eternitatea astăzi în numele nostru și care trăiesc – ignorați, alungați, înfometați – printre noi.
Dacă ne-am limpezi privirea, am descoperi că avem, printre noi, adevărați oameni de valoare care ar merita să fie în fruntea țării și care i-ar putea dobândi acesteia respectul lumii civilizate. Faptul că nu sunt ei modelele pentru generațiile viitoare și creatorii României de mâine se datorează tocmai acestei rețete toxice de viață cu care ne hrănim, acelei scheme păguboase a capului plecat și cârcotelii sterile fără implicare, fără responsabilitate, fără crez și determinare.
Avem nevoie de deșteptare, mai mult decât printr-un imn profetic.
Să iubim România, oferindu-i înțelepciunea la care am renunțat, ca cetățeni și nație, oferindu-i ieșirea noastră din comoditate și ignoranță, oferindu-i conducători care dau viață și viitor, care știu să pună semințe roditoare.
LA MULȚI ANI ROMÂNIA!
Foto credit: https://moderndiplomacy.eu
