Să ciocnim ouă, nu mașini!
Hristos a înviat! Lumea creștin-ortodoxă se extrage, din nou, din vârtejul cotidian, din alergătura bezmetică după himerele lumești. Încremenim o clipă pe an, marcând Minunea veche de o veșnicie. Căci, raportat la firimitura de timp a vieții noastre, se poate numi veșnicie timpul măsurat în milenii, de după Hristos.
De Paști, în sens sacru, moartea calcă moarte prin Învierea Celui Sfânt. Hristos a fost trecut de către Tată prin pântecele unei pământene, este om și Dumnezeu deopotrivă, sfințindu-ne, astfel și pe noi, ca seminție! Ce dovadă mai mare de dragoste Dumnezeiască puteam primi? Dumnezeu, Însuși, a coborât între noi, cei din veci căzuți în păcat, dându-și fiul spre jerfă, spre patimă, spre moarte dar întru sfântă Minune a Învieri, dătătoare de speranța mântuirii. Atâta doar că mântuirea individuală nu-i un cadou. Ea cere muncă, uneori cere caznă și sacrificii.
Este păcat că sărbătoarea laică a Paștilor este însoțită, mult prea des, de manifestări absolut decuplate de sacru, uneori contrare semnificației profunde. Consumerismul își face de cap: mesele prea copioase nu ne trimit la biserică la rugăciune, ci în camerele de gardă ale secțiilor de Urgență din spitale, „iepurașul”, personaj nu se știe de unde răsărit și atașat unei sărbători care ar trebui să se caracterizeze prin decență și cumpătare, vine cu cadouri opulente și năstrușnice. Doar pe ici pe colo, oameni avuți la pungă, dar și la suflet își mai aduc aminte de necăjiții lumii, de cei săraci, și mai fac câte un act de milostenie. Mult prea rar, deși spiritul Paștilor ar trebui să fie dominat de iubirea aproapelui și de grija pentru el!
Frenezia acestui „a petrece”, prost înțeles, aproape dezmăț, dă mari bătăi de cap și lucrătorilor de la Poliția Rutieră. Am văzut, în aceste zile, trei accidente cu mașini lovite pe șosea. Din fericire, autovehiculele aveau tablă îndoită, faruri sparte, nu și răniți. Dar, ascultând știrile, afli că, practic, mai mult decât în altă perioadă a anului, țara este îndoliată de accidente de circulație deosebit de grave: Reșița, Botoșani, Bistrița, Focșani, Târgoviște, șamd…. Se moare ca la război! Tineri. Mai ales tineri! Te trec fiorii gândindu-te la ei și la părinții lor și, mai ales, la destinele frânte, la viețile fărâmate ale celor care au circulat corect și nu au altă vină decât aceea de a se fi aflat la locul nepotrivit într-un moment nepotrivit! Mâncarea și băutura în exces dăunează doar vinovatului de abuz. Dar când indivizi inconștienți sau descreierați se urcă la volanul unor bolizi de mulți cai putere, tragediile pe care le pot provoca sunt uriașe.
Evident că fiecare este responsabil de faptele lui, dar miza evitării accidentelor de circulație este foarte mare: este despre viață sau, mai degrabă, despre moarte. De aceea rolul celor din jur: părinți, rude, prieteni, parteneri de viață, etc. în a-i tempera pe excentricii șoselelor trebuie să fie determinant! Să nu le permitem teribilisme, să le pretindem să respecte regulile de circulație! Să nu-i lăsăm să se urce băuți la volan! Să încercăm să facem tot ce depinde de noi, pentru a nu ajunge să-i plângem prin cimitire!
Monica PANĂ
