S-au cunoscut la munte, și-au unit destinele la munte
S-au cunoscut la munte, și-au unit destinele la munte. Este povestea, pe scurt, a doi tineri care au ales să își unească destinele la Râușor. Cununia civilă a avut loc pe pârtie. Cei doi, dar și invitații lor au renunțat la hainele festive și s-au îmbrăcat în costume de schi și clăpari, iar în fața tuturor au spus un DA hotărât.
Cristian este din Vatra Dornei, iar Sorana din Mediaș. Acum locuiesc la Cluj-Napoca. S-au cunoscut fix la Râușor, iar tot aici au vrut să își și unească destinele.
Cununia civilă a fost una de poveste, într-un decor de basm. Zăpada așternută a creat un cadru natural absolut mirific pentru cei doi miri. Chiar și pentru primarul comunei Râu de Mori, Niculiță Mang, oficierea cununiei civile la baza pârtiei de schi de la Râușor a fost un moment inedit.
Colaborator