S-ar putea introduce restricţii de circulaţie din cauza caniculei

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a convocat, marţi, Comandamentul pentru Situaţii de Urgenţă din cauza caniculei, anunţată în 34 de judeţe până sâmbătă. Autorităţile anunţă că, în funcţie de situaţia din tren s-ar putea impune restricţii de circulaţie. Cătălin Drulă le-a cerut sobordonaţilor din toate companiile să ia „orice măsură în beneficiul pasagerilor şi pentru a evita daune la infrastructura de transport”.

„Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Cătălin Drulă, a convocat Comandamentul pentru Situaţii de urgenţă de la nivelul ministerului, privind codurile de caniculă, la care au participat reprezentanţi ai tuturor companiilor de transport din subordine. Ministrul a cerut ferm ca toate măsurile necesare să fie luate în perioada următoare, pentru ca transportul de pasageri să se desfăşoare în siguranţă şi confort”, a transmis, marţi, Ministerul Transporturilor.

34 de judeţe se află până sâmbătă sub avertizare de caniculă, conform prognozei Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

„Astfel, depinzând de situaţia din teren, este posibil ca atât pentru transportul feroviar, cât şi pentru cel rutier de tonaj mare să fie introduse restricţii de viteză şi/sau circulaţie”, a mai transmis Ministerul Transporturilor.

„Siguranţa oamenilor este mereu prioritatea noastră. În perioada de caniculă ce urmează aveţi misiune clară să luaţi orice măsură în beneficiul pasagerilor şi pentru a evita daune la infrastructura de transport”, a transmis ministrul Cătălin Drulă companiilor din subordine.

La rândul lor, oficialii CNAIR au transmis că că s-a putea impune restricţii de circulaţie.

„Măsura va fi adoptată pentru protejarea şi conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, respectiv pentru prevenirea deformaţiilor majore ireversibile (ce implică şi pierderea stabilităţii straturilor rutiere) care pot apărea pe reţeaua  rutieră, ca efect al desfăşurării traficului greu în condiţiile climatice de caniculă. Amintim conducătorilor auto că măsurile adoptate de CNAIR sunt dispuse în baza prevederilor articolului 44 alin.2 al Ordonanţei de Guvern nr.43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora administratorul drumului „poate interzice temporar circulaţia vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe autostrăzile şi drumurile naţionale din judeţele afectate de codul  portocaliu”, a transmis CNAIR.

Vor fi exceptate de la această măsură:

•           transporturile de persoane;

•           transporturile de animale vii şi de produse perisabile de origine animală şi vegetală;

•           vehiculele care participă la intervenţii în caz de forţă majoră;

•           transporturile funerare;

•           transporturile poştale;

•           transporturile de echipamente de prim ajutor;

•           transporturile pentru distribuire de carburanţi;

•           transporturile de mărfuri sub temperatura controlată;

•           transporturile pentru tractări vehicule avariate;

•           transporturile pentru distribuirea de apă şi hrană în zonele calamitate;

•           transporturile cu vehicule specializate destinate prin construcţie salubrizării;

•           transporturile de apă îmbuteliată;

•           transporturile produse provenite din exploatări agricole;

•           transporturile militare implicate în exerciţii multinaţionale

„Pentru a minimiza efectele caniculei asupra reţelei rutiere naţionale şi asupra conducătorilor auto, CNAIR va întreprinde toate demersurile legale şi logistice posibile, seturi suplimentare de semnalizare şi/sau stabilirea unor variante de ocolire în colaborare cu autorităţile publice locale”, a mai transmis CNAIR.

Meteorologii anunţă un val persistent de caniculă, temperaturile putând depăşi 39 de grade.

 

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *