S-a răsturnat cu mașina în albia râului

Poliția Orașului Hațeg a fost sesizată, miercuri, prin SNUAU 112 despre faptul că, pe DN 68, în afara  localităţii Zeicani, a avut loc un accident de circulație soldat cu victime omenești.

Poliţiştii ajunşi la faţa locului, au constatat că,  un bărbat în vârstă de 48 ani, din comuna Stejari, judeţul Gorj, în timp ce conducea autoturismul personal, pe DN 68 din direcția Zeicani spre Hațeg, din cauza neadaptării vitezei de deplasare a autoturismului, într-o curbă  la dreapta, pe un carosabil umed, nu a adaptat viteza, a derapat, a părăsit partea carosabilă în dreapta sensului său de mers, după care s-a răsturnat în afara părții carosabile, în albia pârâului Zeicani.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătorului autoturismului, care a fost transportat  la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În acest caz poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală, pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă.

 

 

Biroul de presă-IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *