Ruta Culturală „Ținutul Momârlanilor” – singura rută locală certificată din Hunedoara, conform Ministerului Turismului
În județul Hunedoara, o singură rută cultural-turistică certificată atrage atenția vizitatorilor: „Ținutul Momârlanilor,” un traseu unic, care oferă o incursiune captivantă în tradițiile momârlanilor, vechii locuitori ai Văii Jiului. Această rută, care trece prin orașul Uricani, reprezintă mai mult decât o simplă destinație turistică – este un simbol al identității și culturii autentice a comunităților montane din Hunedoara. Ruta se întinde de la Est spre Vest, de la Peștera Bolii, prin orașele, Petrila, Petroșani, Aninoasa, Vulcan, Lupeni, Uricani, satele Jieț, Cimpa, Rșscoala, Paroșeni, Valea de Brazi, Câmpu lui Neag și stațiunile turistice Parâng-Petroșani, Straja-Lupeni și Uricani.
Potrivit Ministerului Turismului, la data de 20 septembrie 2024, aceasta este singura rută locală din județ recunoscută oficial, ceea ce pune în lumină atât potențialul cultural al zonei, cât și necesitatea extinderii acestor tipuri de inițiative pentru a valorifica mai eficient patrimoniul etnografic local.
Ruta „Ținutul Momârlanilor” oferă vizitatorilor șansa de a explora obiceiurile și meșteșugurile tradiționale, peisajele montane și ospitalitatea momârlanilor, asigurând astfel o experiență turistică autentică, dar și contribuind la promovarea și păstrarea culturii locale.
Monika BACIU