Rusalin Işfănoni, „Lin” al pădurenilor, la 75 de ani

„El e omul care a bătut locurile, în lung şi-n lat, nu pe drumuri, dar pe cărări şi cunoaşte toate potecile de la noi. Tăţi pădurenii ştiu cine e Işfănoni, că a fost în mai toate gospodăriile noastre”, zice Nea Miron de la Feregi în faţa sălii pline de „pădureni şi nepădureni” strânşi să-l omagieze pe profesorul dr. Rusalin Işfănoni, etnologul plecat din ţinuturile Munţilor Poiana Ruscăi şi ajuns director al Muzeului Satului din Bucureşti, un cercetător care a adus obiceiurile străvechi ale zonei şi straiele atât de frumoase şi deosebite ale pădurenilor.

În aplauzele mulţimii care a umplut sala Teatrului de Artă, Rusalin Işfănoni urcă pe scenă, iar Corul Sargeţia îi cântă „La mulţi ani” cercetătorului care, de o viaţă, străbate locurile unde şi-au culcuşit pădurenii casele.

Rusalin Işfănoni s-a născut la 23 martie 1944 în satul Dăbâca din comuna Topliţa, al cincilea copil al soţilor Aron şi Eva Işfănoni.

A rămas orfan de mamă la un an şi jumătate şi a fost crescut mai mult de bunică până când tatăl lui s-a recăsătorit.

A făcut şcoala primară în satul natal la vârsta de 5 ani. Etnologul îşi aminteşte că, pentru că şcoala nu avea sediu, orele se ţineau pe la casele oamenilor.

Când a crescut mergea kilometri întregi până la Topliţa, apoi la Teliuc la şcoală.

S-a înscris la Şcoala profesională din Ghelari: „Am fost repartizat ca strungari la Ghelari şi făceam naveta la Dăbâca. Mă trezeam dimineaţa la ora trei şi jumătate, mergeam pe jos la Topliţa şi de aici ajungea la ora şapte la Ghelari. Maistrul Kovacs Francis m-a îndemnat să urmez liceul şi m-am înscris la fără frecvenţă.

Acel impuls de atunci m-a adus acum în faţa voastră, m-a dus întâi la catedra ca profesor suplinitor la şcoala din Hăşdău, apoi la cursuri universitatare la Timişoara şi la Cluj –Napoca”, spune cercetătorul care a fost pentru o vreme şi primar la Topliţa, perioadă în care o cunoaşte pe viitoarea soţie, Doina Dascălu, o tânără muzeografă de la Muzeul Satului din Bucureşti.

În 1981 cei doi s-au căsătorit, iar în 1984, când a apărut un post de muzeograf în capitală, Rusalin Işfănoni a devenit parte din colectivul Muzeului Satului, la secţia Arhitectură tradiţională populară pe care, în curând, ajunge să o conducă.

În 1996, s-a înscris la doctorat cu tema „Pădurenii Hunedoarei”, în anii 2001 şi 2002 conduce Muzeul Satului, iar un an mai târziu obţine titlul de doctor în etnologie la Institutul de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu” al Academiei Române. Este autorul a zeci de articole și studii. Ultimul volum scris este „Monografia comunei Lelese”. În 2010, după 51 de ani de muncă, a ieşit la pensie, dar şi-a continuat activitatea de cercetare.

Rusalin Işfănoni şi-a dedicat viaţa cercetării tradiţiilor din Munţii Poiana Ruscăi. Spune că tocmai traiul pădurenilor cu obiceiurilor lor păstrate peste veacuri l-au determinat să se îndrepte către etnologie. :„În primul rând, m-a cucerit cultura şi civilizaţia creată de pădureni. Am devenit conştient în timpul facultăţii că pădurenii reprezintă o valoare.

Cultura şi civilizaţia creată de ei trebuie cunoscută, înţeleasă şi promovată ca să o aprecieze toată lumea şi să se bucure de ce au realizat ei.” Portul pădurenesc, muzica şi cântecele rituale păstrate cu sfinţenie alături de obiceiuri diferenţiază ţinutul de alte zone etnofolclorice. Multe s-au pierdut de-a lungul vremii aşa că etnologul propune tezaurizarea lor pentru ca românii să ştie cum se trăia în veacurile din urmă în Ţara Pădurenilor: „Putem să le cunoaştem bine şi să le tezaurizăm fie în scris, fie în imagini, fie în filmări.

Doar tezaurizat şi valorificate scenic, filmic şi prezentate apoi pădurenilor, judeţului, în ţară sau străinătate, obiceiurile vor străbate timpurile pentru că merită să fie cunoscute.” De altfel, la pădureni s-a păstrat unul dintre cele mai vechi obiceiuri din lume şi anume „Masa ursitoarelor”: „Este o creaţie a culturilor indoeuropene, cu 3.000 î.Ch. şi ea s-a păstrat aici până în pragul Mileniului III. Este un lucru foarte mare! A treia zi după naştere, pădurenii cred că, la casa mamei, sosesc ursitoarele.

Sunt nişte fiinţe fantastice, care hotărăsc destinul omului – cât să trăiască copilul, cum vieţuieşte şi ce însuşiri să aibă. Masa ursitoarelor o pregăteşte moaşa spirituală a lehuzei, ea pregăteşte totul şi ajută mama o săptămână, cât e nevoie până îşi revine femeia.”

La împlinirea a 75 de ani, pădurenii au coborât la Deva din satele lor să-i ureze „La mulţi ani” şi să-i strângă mâna.

Pe lângă evenimentul la care au venit sute de oameni, prieteni, foşti colegi şi autorităţi, Biblioteca judeteană i-a pregătit etnologului nu doar o sărbătoare frumoasă ci şi o biobibliografie: „Rusalin Ișfănoni, fiu al Ținutului Pădurenilor, și-a consacrat întreaga viață studierii, sistematizării și punerii în valoare a excepționalului tezaur de spiritualitate rurală existent de secole în așezările Ținutului Pădurenilor.

A cunoscut în profunzime viața aspră a pădurenilor, le-a cunoscut obiceiurile, ocupațiile, portul, cântecele, dansurile, viața de zi cu zi, tot ceea ce reprezintă pecetea unei comunități. Pentru acest lucru merită respectul şi admiraţia noastră”, spune Sebastian Bara, managerul Bibliotecii judeţeane „Ovid Densuşianu”.

La sărbătoarea dedicată etnologului, prieteni dragi i-au fost aproape şi au vorbit despre omul şi cercetătorul care şi-a făcut un ţel în viaţă de a studia obiceiuri străvechi ale zonei. „Trebuie să dăm mult înapoie, prin anii 70, când dânsul pornise în cercetare prin Ţinutul Pădurenilor şi a ajuns şi în satul Feregi. Minunat a fost!

A venit însoţit de o fată frumoasă. Când s-a însurat, ţin minte că un pădurean a zis: „Mişaucă fată, că ni l-a furat!” Fata nu l-a furat, ci Doina i-a fost parteneră şi în cercetare.

Rusalin e un om deosebit şi a fost alături de noi când am colindat ţara şi am ieşit peste hotare cu ansamblul nostru. Suntem mândri de el”, zice Miron Muntean, săteanul din Feregi căruia prietenii îi zic „Nea Miron”.

Fosta conservatoare de la Metropolitan Museum din New-York, Florica Zaharia, nici nu mai ţine minte precis dacă l-a întâlnit pe etnolog: la Muzeul Satului din Bucureşti, ori în satul ei natal, Hărţăgani? „Încă de la început, chiar înainte de a-l cunoaşte personal, am avut un mare respect pentru profesionalismul, dedicaţia profesională, pentru aportul adus la păstrarea tradiţiei şi a patrimoniului din România, dar mai cu seamă al celui din zona pădurenilor care îi este atât de drag”.

Mircea Lac, profesorul de artă populară declarat „Tezaur uman viu” de către UNESCO a venit şi el cu câţiva elevi îmbrăcaţi în costume pădureneşti şi o colecţie de obiecte din zestrea zonei. „Eu îl cunosc de-o viaţă pe Rusalin”, zâmbeşte acesta şi îşi aminteşte cu drag: „Chiar înainte de a se căsători, am fost într-o cercetare în care era şi doamna Doina, cea care i-a devenit soţie. Atunci s-au cunoscut ei. Aş putea zice că ne-am dezvoltat împreună şi pentru mine domnul Isfănoni e o personalitate şi complexă, şi dragă şi foarte importantă. Toată familia dânsului îmi e apropiată.”

Soţia regretatului interpret al pădurenilor Drăgan Muntean a venit şi ea şi spune cu ochii plini de lacrimi: „Nici nu mai ştiu cum ne-am cunoascut, dar datorită lui Drăgan ne ştim. Tare i-ar fi plăcut să fie azi alături de domnul Rusalin”, spune Mioara Muntean.

Interpretul de folclor Ovidiu Olari are emoţii: „Nu vă pot spune cât înseamnă acest om pentru mine, dar importanţa muncii sale şi felul său de a fi au adus aici în sală o mulţime de oameni dragi sufletului meu, primari din pădurenime şi chiar un fost preşedinte de Consiliu Judeţean. Vă felicit şi vă mulţumesc!”. Acesta i-a înmânat sărbătoritului o plachetă din partea Centrului de Cultură şi Artă a Judeţului Hunedoara.

Etnologul a primit o diplomă de excelenţă şi din partea GAL Ţara Haţegului-Ţinutul Pădurenilor: „pentru promovarea şi perpetuarea artei populare, patrimoniului material, imaterial şi a tradiţiilor din Ţinutul Pădurenilor”.

Până şi primarii din pădurenime au venit să-l cinstească şi să vorbească despre omul care le colindă satele în căutarea lucrurilor bătrâne şi a vorbelor de peste veac: „Dânsul a fost cinstit în marile capitale ale lumii, la Academia Română şi acum, la 75 de ani, îl sărbătorim şi noi. Domnul profesor îmi e prieten drag, un om cu care am ales să lucrez după ce i-am văzut activitatea.

Ştiam că a plecat de la Dăbâca şi lucrează în Bucureşti un domn numit Lin, care ştie tare multe despre pădureni şi care ar putea scrie despre comuna mea, Lelese.

De fiecare dată când vine, găsim atâtea lucruri interesante, că domnul profesor ajunge să îşi tot amâne plecarea”, explică Ciprian Achim.

Colegii de breaslă vorbesc cu respect despre munca sa şi cu drag despre Rusalin Işfănoni: „Suntem aici la sărbătorirea unui om care şi-a dedicat viaţa culturii populare, etnografiei, etnologiei a unui ţinut mirific, un ţinut care şi astăzi ne oferă multe pilde de vieţuire, de moralitate, pilde care rămân nişte repere. Rusalin Isfănoni este un om de o excepţională valoare, un profesionist extraordinar care a adus spre ştiinţa noastră lucruri minunate despre cultura populară. Este un om care a trăit o viaţă, un teritoriu, un spaţiu etnofolcloric. Lin, cum îi spun prietenii, dă dovadă că veşnicia s-a născut la sat şi ţăranul rămâne însemnul unei naţiuni, dă semnul identităţii ei. Îi doresc să prindă un veac de cercetare”, rosteşte etnologul Marcel Lapteş.

S-au spus cuvinte frumoase despre etnologul pădurenilor care a primit plachete, diplome şi multe aplauze.

Publicul venit în sala mare a teatrului din Deva a urmărit şi fragmente din filme realizate de cercetătorul Rusalin Işfănoni sau la care a fost ales consultant ştiinţific.

De exemplu, „Nunta pădurenească de la Dăbâca”, un documentar în care etnologul a jucat chiar rolul vornicului, a fost distins cu Premiul Special la Festivalul Internaţional al Filmului Folcloric pentru Televiziune „Raduga” în 1978.

În alt documentar, „Arhitectura dacilor”, impresionează nu doar pentru vocea regretatului Florian Pittiş, ci şi pentru textul cu informaţii scrise de Rusalin Işfănoni: „Munţii Orăştiei ascund între spinările lor ruinele cetăţii dacice Sarmizegetusa Regia.

Pentru construcţia acestei capitale a regilor daci – susţine un istoric englez care a vizitat aceste locuri – s-a lucrat la fel de mult şi chiar mai greu uneori ca în construcţia piramidelor egiptene. Aceste locuri ascund încă multe taine, multe întrebări.

Pe Columna lui Traian, în scenele de bătălie apare un tip de construcţie circulară, cu acoperiş conic.”

Rusalin Isfănoni a găsit în Platoul Luncanilor câteva stâne – staule poligonale cu acoperiş comic – care, crede etnologul, păstrează forma construcţiilor care apar din piatra monumentului din Roma.

„Unde îşi are rădăcinile acest tip de construcţie şi de ce s-a păstrat numai în această parte a ţării? În total, mai există doar patru construcţii de acest fel: trei pe Platforma Luncanilor şi unul în Grădiştea de Munte. Sunt considerate relicve. (…) în fiecare este o întrebare care vine din trecut. Asemănarea cu construcţiile care apar pe Columna lui Traian este evidentă.” Este o ipoteză care nu e dovedită ştiinţific, dar asemănarea tot ridică întrebări, unele la care etnologia poate are răspunsuri. Documentarul se sfârşeşte excepţional: „O întrebare de la strămoşi pentru urmaşi…”

 

Laura OANĂ