Roverul de la NASA a eşuat în prima tentativă de a colecta roci de pe Marte
Roverul Perseverance a eşuat în prima sa tentativă de a preleva o bucată de rocă de pe Marte, prima dintre cele 30 de mostre care va fi adusă pe Pământ în mai mulţi ani pentru a fi analizată, a indicat NASA, scrie AFP.
Agenţia Spaţială Americană a publicat fotografii care arată clar, lângă umbra vehiculului, o mică movilă cu o gaură în centru – prima săpată de robot pe Planeta Roşie.
„Prelevarea mosterelor a început!”, a scris pe Twitter Thomas Zurbuchen, director pentru Ştiinţă al agenţiei spaţiale americane.
Dar datele transmise de motor către Pământ indică faptul că nicio mostră nu a fost recoltată în prima tentativă de prelevare de roci.
„Acesta nu este rezultatul pe care îl aşteptam, există mereu un risc atunci când începem o explorare fără precedent”, a spus Zurbuchen într-un comunicat. „Am încredere în faptul că avem o echipă bună pentru această operaţiune şi vom persevera pentru a găsi o soluţie care să asigure succesul în viitor”, a continuat el.
Procesul de colectare a unei mostre – de dimensiunea unei crete şi sigilate într-un tub etanş – ar trebui să dureze în jur de 11 zile în total.
Obiectivul este de a căuta semne vechi de viaţă, precum urme de viaţă microbiană fosilizate în roci pentru a înţelege mai bine geologia marţiană.
Misiunea a decolat din Florida acum mai puţin de un an.
Modulul, care este de mărimea unui SUV, a aterizat pe 18 februarie în craterul Jezero, despre care oamenii de ştiinţă cred că găzduia un lac adânc în urmă cu 3,5 miliarde de ani. Un mediu care ar fi putut crea condiţiile necesare unei vieţi extraterestre.
NASA plănuieşte o misiune de a aduce mostrele pe Pământ în anii 2030, cu scopul de a analiza cu ajutorul instrumentelor mult mai sofisticate decât cele care pot fi aduse pe Marte în prezent.
news.ro