”Românul care nu cunoaște durerea”, locul 11 la Red Bull X-Alps
„Vă pup şi vă iubesc pe toţi, aici se finalizează cursa! Este 8.41, în faţă am Monte Rosa, un munte de 4 mii de metri, pe care ar fi trebuit să-l urc dacă nu se finaliza cursa! Până aici a fost… oprim live-ul, gata! Finish!”, a decis sportivul hunedorean Tomi Coconea. Doar doi participanţi au reuşit în acest an să ajungă la Monaco, punctul final al Red Bull X-Alps. Ediţia a opta a celei mai dificile competiții de anduranță din lume a luat sfârșit după 12 zile de cursă dramatică unde ploile torenţiale, vânturile puternice, furtunile sau canicula au fost, potrivit organizatorilor, „daily business”. Elveţianul Christian Maurer a câştigat pentru a cincea oară consecutiv.
Timp de 12 zile, 31 de sportivi selectați din 20 de țări au luat startul la Salzburg într-o cursă care avea să le testeze limitele: 1,138 km în alergare în munte sau plutind cu parapanta, traversând Alpii până la Monaco. Sportivii aveau ca target șapte puncte din șapte țări. În această perioadă, sportivii au zburat sau au alergat pe distanţe incredibile de-a lungul Alpilor. Vremea capricioasă a trecut sportivii prin furtuni pe munte sau caniculă prin ţinuturile Italiei. Organizatorul şi co-fondatorul cursei, Ulrich Grill, a declarat: “A fost o ediţie incredibilă a
Red Bull X-Alps şi, din multe puncte de vedere, cea mai aspră. Traseul a fost mai lung şi vremea a fost schimbătoare forând atleţii să alerge pe distanţe uriaşe, în loc să zboare.”
Dintre cei 31 de sportivi care au luat startul, numai doi au ajuns pe salteaua de la Monaco. Pentru sportivul elvețian Christian Maurer este a cincea victorie consecutivă. El a reușit această performanță în 10 zile, 23 ore și 23 de minute, urmat de francezul Benoit Outters, aflat la prima sa participare. Pentru toți ceilalți atleți, competiția s-a încheiat la 24 de ore după ce Maurer ajungea la Monaco.
Petroşăneanul Toma Coconea, singurul sportiv din lume care a participat la toate edițiile, se afla pe locul 11, în cel de-al șaselea punct, la 271 km distanță de finiș. Site-ul oficial al competiţiei nortează: „Până la sfârşit, atleţii au acoperit distanţe incredibile pe jos. Alergătorul român de legendă, Toma Coconea, a parcurs o distanţă totală de 914 km”.
Incredibil, cred sportivii, mai ales că Tomi are 42 de ani.
Legenda Toma Coconea
„Sunt cu toţii campioni!”, scrie în comunicatul oficial al competiţiei care îl dă pe sportivul hunedorean ca exemplu: „Legendarul alergător român Toma Coconea a ţâşnit în prima zi, a folosit night pass-ul şi a acoperit 108,8 km în 13.7 ore. În formă, el a străbătut pe jos 915 km în timpul cursei”.
Andreea Mitrache, National Communication Manager la Red Bull România, scrie: „Toma Coconea a fost de două ori vice-campion Red Bull X-Alps. Anul acesta, istoria s-a repetat și numai doi concurenți au terminat cursa. În 2011 a fost aceeași situație, însă atunci a fost vorba despre Christian Maurer și Toma Coconea”.
În 11 iulie, a mers să-l încurajeze pe Tomi chiar Tibi Uşeriu, singurul român care a reuşit să câştige cel mai dur maraton din lume, „Cursa de gheaţă”. Echipa sa scria atunci: „Peste 6000 de kilometri parcurși, 5 țări, 12 vârfuri de peste 2500 de metri și am trecut prin toate anotimpurile posibile de la – 5 grade până la peste 40 de garde. Mergem cu Toma până la capăt!” Cei 6 mii de km se referă la rulajul auto făcut de însoţitorii lui Tomi.
După competiţie, acesta declara: “A fost o cursă solicitantă, cu multe momente cheie în care deciziile au făcut diferența. Am început competiția în forță, însă alți atleți au ales alte rute care le-au fost mai favorabile pentru zbor. Eu am încercat să recuperez, însă totul ține de moment. Noua regulă cu oprirea cursei după 24 de ore, nu 48, cum a fost în anii precedenți, a pus și mai multă presiune pe noi. Oricum, m-am bucurat de cursă, de coechipieri și am fost mândru că am pus steagul României încă un an pe harta celei mai dificile competiții de anduranță din lume”.
Tomi a mulţumit atât echipei sale, lui Tibi Uşeriu, dar şi tuturor celor care i-au urmărit parcursul, i-au scris încurajări sau chiar l-au aşteptat pe traseu cu tricolorul. A specificat deja că îl vom urmări şi la cea de-a noua ediţie: „Promit data viitoare că va fi mai bine, nu o să mai facem greşeli. Am avut cea mai tare echipă, o traiectorie foarte bună, eu, personal, am făcut o greşeală care m-a lăsat în spatele plutonului şi a trebuit să recuperez, data viitoare, promit, că nu o mai fac nici pe aia. Vă pup! Vă iubesc!”
Laura OANĂ
sursa foto: Red Bull X-Alps