Românii nu vor putea merge în vacanţă în Cipru
Românii nu vor putea călători în scop turistic în Cipru, iar în cazul în care călătoresc în alte scopuri decât cele turistice, perioada de izolare de 14 zile va fi obligatorie, anunţă MAE.
„România a fost inclusă pe lista statelor din categoria C, alături de Luxemburg, Muntenegru, Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Serbia şi Suedia”, anunţă MAE.
Conform noilor măsuri, accesul pe teritoriul Republicii Cipru este permis cetăţenilor care vin din statele incluse în categoria C, după cum urmează:
1. cetăţenii ciprioţi şi cetăţenii străini cu rezidenţă legală în Cipru pot intra cu condiţia prezentării documentelor care atestă rezidenţa, a autorizaţiei de călătorie obţinute prin intermediul portalului www.cyprusflightpass.gov.cy cu 24 de ore înaintea deplasării şi testului molecular RT-PCR negativ pentru infecţia cu COVID-19. Testul poate fi efectuat fie în România, într-un laborator acreditat, fie în aeroport, la sosire.
2. alte categorii de persoane (posesori de paşapoarte diplomatice aflaţi în misiune, oameni de afaceri sau de ştiinţă care trebuie să călătorească din motive profesionale, sportivi care au contracte încheiate la cluburi din Cipru, specialişti cu contracte de muncă, cazuri umanitare etc.) pot intra doar cu condiţia obţinerii unui permis special eliberat de Ministerul de Interne cipriot. Cererile, însoţite de documente doveditoare, vor fi transmise prin intermediul poştei electronice la e-mail-ul: covid19@crmd.moi.gov.cy. Pe lângă permisul special, la intrarea pe teritoriul Republicii Cipru trebuie prezentată autorizaţia de călătorie obţinută prin intermediul portalului www.cyprusflightpass.gov.cy cu 24 de ore înaintea deplasării şi un test molecular tip RT-PCR cu rezultat negativ pentru infecţia cu COVID-19. Pentru cei cu permise speciale, testul poate fi efectuat doar în România cu maximum 72 de ore anterior momentului intrării pe teritoriul Republicii Cipru şi atestat printr-un certificat redactat în limba engleză.
De asemenea, toate persoanele care sosesc în Republica Cipru din state incluse la categoria C trebuie să se autoizoleze pentru o perioadă de 14 zile.
Cetăţenii proveniţi din statele încadrate la categoria C nu pot călători în scop turistic în Republica Cipru.
Totodată, MAE reaminteşte că, începând cu data de 17 iulie a.c, autorităţile cipriote nu mai permit turiştilor să traverseze în partea de nord a insulei. Cetăţenii români care se află în partea de nord a insulei nu vor primi autorizaţia de trecere decât în cazuri umanitare (deces al unui membru de familie, situaţii medicale de urgenţă), deplasarea urmând a avea loc exclusiv prin punctul de trecere Metehan.
MAE reiterează, de asemenea, că lista statelor din care este permisă intrarea în Republica Cipru este actualizată săptămânal de către Ministerul cipriot al Sănătăţii, în funcţie de datele epidemiologice din fiecare ţară.
Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Nicosia: 00357 22495333, 00357 22517333, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefonul de urgenţă al ambasadei: 00357 97812277.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet: https://www.mae.ro/node/51906, http://nicosia.mae.ro, http://www.mae.ro/, https://www.pio.gov.cy/coronavirus/info.html, https://www.pio.gov.cy/coronavirus/en/press/22072020_2.pdf.
news.ro