Românii care vor să voteze în străinătate la alegerile prezidenţiale se pot înscrie online începând de astăzi

Alegătorii români care doresc să voteze la alegerile prezidenţiale din acest an prin corespondenţă sau la o secţie de votare din străinătate mai aproape de domiciliul sau reşedinţa lor se pot înregistra online începând de duminică.

Potrivit AEP, înscrierea online pe portalul www.votstrainatate.ro, creat şi administrat de AEP, va începe în 28 iulie, ora 12:00, ora României, iar formularele de înregistrare vor fi active până în 11 septembrie.

Portalul cuprinde două secţiuni: Alegător în străinătate la o secţie de votare şi Alegător în străinătate prin corespondenţă.

Alegătorul român care optează să voteze în străinătate la o secţie de votare va completa un formular on-line, în care va înscrie numele, prenumele, codul numeric personal, localitatea şi statul unde optează să voteze, la care anexează copia scanată sau fotografia actului de identitate.

AEP menţionează că o secţie de votare poate fi înfiinţată la cererea a minimum 100 de cetăţeni din aceeaşi localitate sau dintr-un grup de localităţi.

Alegătorul care doreşte să se înscrie pentru votul prin corespondenţă trebuie să completeze un formular on-line, în care să menţioneze numele, prenumele, codul numeric personal, adresa de domiciliu sau reşedinţă, adresa de e-mail, precum şi opţiunea de transmitere în ţară sau la reprezentanţa diplomatică a votului exprimat prin corespondenţă. La acest formular, alegătorul trebuie să anexeze copia scanată sau fotografia actului de identitate şi a documentului care dovedeşte dreptul de şedere, eliberat de autorităţile străine. Lista documentelor care dovedesc dreptul de şedere în străinătate este cuprinsă în Ordinul 500/2016 privind documentele care atestă reşedinţa în străinătate în vederea exercitării dreptului de vot la alegerile parlamentare din anul 2016.

„După finalizarea procedurii de preînregistrare pe portal, alegătorul va primi un e-mail de control, pe care trebuie să-l confirme, în caz contrar validarea înregistrării neputându-se realiza. Precizăm că validarea înregistrării alegătorului din străinătate se face de către AEP, în termen de 5 zile de la confirmarea, de către acesta, a email-ului de control”, arată reprezentanţii AEP.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *