Românii în ajutorul australienilor
Mecanismul de Protecţie Civilă fost activat, luni seară, în Uniunea Europeană, ca urmare a incendiilor generalizate din Australia. Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, l-a informat pe premierul Ludovic Orban, iar preşedintele Klaus Iohannis a dispus acordarea de ajutoare de urgenţă.
”La nivelul Uniunii Europene a fost activat Mecanismul de Protecţie Civilă (EUCPM), ca urmare a incendiilor generalizate din Australia. Centrul de Coordonare a Răspunsului în Situaţii de Urgenţă al Uniunii Europene (ERCC) a lansat în această seară un apel către Statele Membre pentru a comunica în cel mai scurt timp posibil resursele pe care le pot pune la dispoziţie pentru a fi dislocate în vederea intervenţiei în Australia”, a transmis, luni seară, printr-un comunicat, Ministerul Afacerilor Interne.
Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, l-a informat pe premierul Ludovic Orban care a dispus transmiterea informaţiilor referitoare la resursele umane şi logistice ce pot fi pregătite pentru dislocarea în Australia.
”Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a fost informat cu privire la resursele de care dispune ţara noastră şi a transmis ca, în urma solicitărilor, România să ofere ajutor în cel mai scurt timp”, se mai arată în comunicat.
Ca urmare a activării Mecanismului European de Protecţie Civilă, la nivelul Uniunii Europene va fi constituită o rezervă de forţe de intervenţie şi salvare în caz de dezastre, pusă la dispoziţie de ţările ce deţin capacităţi în domeniu, pe care oficialii australieni o pot accesa în totalitate sau parţial, în funcţie de necesităţi şi de evoluţia situaţiei din acest stat.
Ministerul Afacerilor Interne răspunde apelului lansat la nivel european și are forțe pregătite pentru a fi trimise în Australia, respectiv 60 de pompieri experimentați selectați dintre cei care se oferă voluntar.
Tehnica de intervenție, ca și toate cheltuielile ocazionate de intervenție, vor fi puse la dispoziție de către structurile UE.
Incendiile din Australia au provocat deja moartea a 25 de persoane. Zeci de alte persoane sunt date dispărute, mai mult de 1.300 de case au ars. O suprafaţă de două ori mai mare decât Belgia a ars.