România va avea un sistem naţional de prognoză a calităţii aerului
România, va avea în premieră un sistem naţional de prognoză a calităţii aerului, ministrul Mediului, apelor şi pădurilor, Costel Alexe, semnând marţi contractul de finanţare de 81 milioane lei, din care 74 milioane lei vor fi fonduri europene nerambursabile. Sistemul va putea fi accesat de oricine de pe mobil şi chiar inserat în programele TV, după meteo, şi va fi singura prognoză oficială din România.
„Ministrul Mediului, apelor şi pădurilor, Costel Alexe, a semnat astăzi contractul de finanţare pentru modernizarea şi extinderea Reţelei Naţionale de Monitorizare a Calităţii Aerului. Evenimentul a avut loc în cadrul unei conferinţe de presă, la care a participat şi ministrul Fondurilor europene, Marcel Boloş. În cadrul proiectului european va fi dezvoltat, în premieră pentru România, un sistem naţional de prognoză a calităţii aerului”,
Contractul de finanţare are o valoare de peste 81 de milioane de lei. Din aceştia, aproximativ 74 milioane lei vor fi fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare, Axa prioritară 4.
„Am semnat astăzi un contract de finanţare, parte din cea mai mare investiţie făcută de statul român în aer, în ultimii 10 ani. Cred că aerul va fi una din cele mai mari provocări ale autorităţilor locale şi centrale din următorii 10 ani. Mă bucur că România va avea un sistem de prognoză a calităţii aerului care va putea fi accesat de oricine de pe mobil şi chiar inserat în programele TV, după meteo. Aceasta va fi singura prognoză oficială din România pentru că datele din sistem sunt bazate pe sisteme de măsurare a calităţii aerului acreditate la nivel european. Cu o asemenea prognoză, oamenii îşi vor putea face mai bine planurile de ieşire în aer liber, iar autorităţile vor putea impune măsuri pe termen scurt acolo unde se poate interveni imediat. Acest sistem ne va ajuta nu doar pentru informarea publicului, dar şi pentru ca autorităţile locale să fie pe fază de câte ori poluanţii pot pune în pericol populaţia”, a declarat ministrul Costel Alexe.
Prognoza naţională privind calitatea aerului pentru fiecare oraş în parte va rezulta din suprapunerea bazei naţionale de emisii (care este finanţată prin proiect) cu datele la zi privind evoluţia vremii şi a curenţilor de aer. Până în 2023, sistemul de prognoză va fi calibrat în trei oraşe pilot: Ploieşti, Braşov şi Iaşi. După finalizarea proiectului, sistemul va fi aplicabil la nivel naţional.
”Semnarea în format digital a acestei finanţări confirmă din nou că banii europeni bine investiţi pot schimba vieţi, ale noastre şi ale generaţiilor următoare. Momentul este important atât pentru a marca un nou pas în tranziţia spre o Europă mai verde, dar şi pentru a sublinia importanţa parteneriatului dintre instituţiile statului. Pentru că şi românii încep să conştientizeze asta, oricât de mulţi bani am avea la dispoziţie, viaţa noastră nu poate evolua în bine fără colaborarea eficientă la nivel de Guvern, judeţe şi comunităţi locale”, a declarat ministrul Fondurilor europene, Marcel Boloş.
În plus, contractul semnat marţi de cei doi miniştri va finanţa 17 din cele 60 de staţii noi care vor fi introduse în cadrul Reţelei Naţionale de Monitorizare a Calităţii Aerului. Acestea vor ajunge în judeţele Alba, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Brăila, Dâmboviţa, Galaţi, Gorj, Harghita, Mehedinţi, Olt, Prahova, Sibiu, Tulcea, Vaslui şi Vrancea. În prezent, Reţeaua Naţională de Monitorizare a Calităţii Aerului deţine 148 de staţii.
”Pe lângă modernizările din fonduri europene, statul român a demarat anul acesta cea mai mare ofensivă de investiţii în calitatea aerului din ultimii zece ani. Astfel, punctele de măsurare din cadrul RNMCA vor creşte cu circa 40%, respectiv cu 60 de noi staţii. Dintre acestea, 17 sunt finanţate prin fonduri europene, iar 43 prin Administraţia Fondului pentru Mediu. 65% dintre acestea vor fi amplasate în Bucureşti, oraşul cel mai poluat al României. Tot aici, din bugetul AFM, vom realiza şi o reţea de 50 de senzori de măsurare a calităţii aerului. De asemenea, alte 30 de oraşe ale ţării vor avea la începutul anului viitor noi staţii, care vor măsura gradul de poluare din aer”, a explicat ministrul Alexe.
Întregul proiect finanţat prin fonduri europene va fi implementat până în 2023. Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor este partener în acest proiect, alături de ANM, ANPM, Institutul Naţional de Cercetare Aerospaţială – INCAS şi Institutului Naţional de Tehnologii Criogenice şi Izotopi – ICSI Râmnicu Vâlcea.
news.ro