România trece în această noapte la ora de vară. Cum va fi afectată circulaţia trenurilor
România trece în noaptea de sâmbătă spre duminică la ora de vară, ora 3.00 devenind ora 4.00, astfel că 31 martie va fi cea mai scurtă zi din acest an.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, ceasurile se dau înainte cu o oră, astfel că ziua de duminică, 31 martie, va fi cea mai scurtă din acest an. Măsura va fi valabilă până în ultima duminică a lui octombrie, 27 octombrie, când se face trecerea la ora de iarnă.
CUM SE MODIFICĂ CIRCULAŢIA TRENURILOR
De asemenea, CFR Călători informează că începând cu data de 31 martie 2024, în activitatea de transport feroviar se va trece la ora oficială de vară, ora 03:00 devenind ora 04:00.
„Trecerea la ora de vară nu modifică mersul trenurilor în vigoare, circulaţia se va efectua conform orarului prevăzut în mersul trenurilor”, precizează compania.
Trenurile operate de CFR Călători aflate în circulaţie după ora 03:00, care devine ora 04:00, îşi vor continua mersul până la staţia de destinaţie, iar în cazul în care orele de plecare ale acestor trenuri se suprapun cu orele normale de plecare în intervalul orar 04.00 – 05.00, vor pleca în ordinea rangului.
În data de 31 martie 2024, pentru adaptarea circulaţiei trenurilor la ora de vară vor interveni următoarele modificări:
- RM 7905 – Bucureşti Nord – Aeroport Henri Coandă se anulează
- RM 7908 – Aeroport Henri – Coandă Bucureşti Nord se anulează
- R 9302 – Roşiori de Vede – Bucureşti Basarab va circula ca tren R 13302 şi cu orar modificat: Roşiri de Vede (pl. 02.20 ora de iarnă) – Bucureşti Basarab (sos. 05.34).
Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea la ora de vară se face în aceeaşi zi de duminică, 31 martie 2024, între staţiile de frontieră cu ţările vecine, trenurile vor circula după graficele din mersul de tren în vigoare.
În România, ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în 1932, între 22 mai şi 2 octombrie. Până în 1939, ora de vară a funcţionat în fiecare an, între prima duminică din aprilie, ora 00.00, şi prima duminică din octombrie, ora 01.00. Din 1941, ora de vară nu s-a mai folosit, fiind reintrodusă în România abia în 1979. Până în 1996, ora de vară se introducea de la sfârşitul lunii martie până la sfârşitul lui septembrie. Din 1997 s-a trecut la ora de vară din ultima duminică a lunii martie până în ultima duminică din octombrie, potrivit site-ului Observatorului Astronomic.
În februarie 2018, Parlamentul European a cerut Comisiei Europene să evalueze directiva referitoare la ora de vară şi, dacă va găsi necesar, să prezinte o propunere de revizuire.
Comisia Europeană a propus înlăturarea schimbării sezoniere a orei în Europa, statele membre având libertatea de a decide dacă vor să aplice, în mod permanent, ora de vară sau ora de iarnă. Propunerea a luat în considerare o serie de aspecte, inclusiv rezultatele unei consultări publice organizate de Comisie în 2018 care a primit 4.6 milioane de răspunsuri din cele 28 de state membre, cel mai mare număr de răspunsuri primite vreodată într-o consultare de acest fel, cu o majoritate în favoarea renunţării la schimbarea sezonieră a orei.
În 2019, Parlamentul European a votat în favoarea renunţării la sistemul orei de vară şi de iarnă, în care ceasurile sunt ajustate cu o oră în fiecare primăvară şi toamnă, decizia finală urmând să fie luată de fiecare stat în parte.
Primii care au introdus ora de vară au fost germanii, începând din 1916 (între 30 aprilie şi 1 octombrie). Au urmat britanicii, care au introdus ora de vară tot în 1916 (între 21 mai şi 16 octombrie). Alte ţări care au introdus ora de varĂ au fost: Belgia, Denemarca, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia şi Tasmania. Pe 19 martie 1918 a fost introdusă şi în Statele Unite ale Americii, dar a fost folosită doar până în 1919.
news.ro