România suspendă zborurile spre şi dinspre Italia, până în 23 martie
Autorităţile române au luat decizia suspendării tuturor zborurilor spre şi dinspre Italia, până în 23 martie. Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, anunţă că suspendarea s-a făcut pentru două săptămâni pentru că atât permite regulamentul european.
Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a prezentat care sunt destinaţiile din Italia unde erau zboruri directe din România şi care sunt aeroporturile unde se operează aceste curse.
Marcel Vela a mai precizat că operatorii aerieni au obligaţia să comunice românilor care se vor imbarca din Italia, China, Iran, Coreea de sud către România cu escală faptul că vor intra în carantina pe teritoriul României şi îşi vor asuma această responsabilitate prin completarea unei declaraţii pe propria răspundere la îmbarcare.
De asemenea, operatorii aerieni au obligaţia de a nu permite îmbarcarea cetăţenilor străini din Italia, China, Iran, Coreea de sud, către România, cu escală.
”Se permite accesul în România a cetățenilor străini care vin din Italia, China, Iran, Coreea de Sud prin toate punctele de trece a frontierei, sub măsura obligatorie a carantinei”, a mai spus Vela.
Potrivit acestuia, sunt exceptate transporturile de marfă de minim 3,5 tone de la restricţiile impuse.
”Se aplică prevederile de mai sus, adaptate după caz, şi pentru transportul maritim sau fluvial”, a mai spus Vela.
Potrivit acestuia, în afara suspendării zboturilor, celelalte măsuri se aplică până la 31 martie, cu posibilitatea prelungirii.
Întrebat dacă se ia în calcul închiderea şcolilor, Marcel Vela a explicat că măsura va fi discutată în şedinţa de luni a Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă.
S-a stabilit deja că, dacă într-o şcoală apare un caz de coronavirus, se suspendă cursurile în întreaga şcoală.
news.ro