România se topește! COD ROȘU de caniculă, sâmbătă

Cod roşu de caniculă sâmbătă în 19 judeţe şi Bucureşti, temperaturile vor ajunge chiar şi la 44 de grade.

Nouăsprezece judeţe şi municipiul Bucureşti vor fi, sâmbătă, sub avertizare cod roşu de caniculă, temperaturile în aceste zone urmând să ajungă chiar şi până la 44 de grade Celsius. Meteorolologii au emis şi o avertizare cod portocaliu de temperaturi ridicate, vineri, pentru sudul Banatului, cea mai mare parte a Olteniei, Munteniei, Dobrogei, dar şi sudul Moldovei, unde se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de 37-39 de grade.

Meteorolologii anunţă că, vineri, valul de căldură va persista şi se va accentua în cea mai mare parte a ţării, iar sudul Banatului, cea mai mare parte a Olteniei, Munteniei, Dobrogei şi sudul Moldovei vor fi sub avertizare cod portocaliu de caniculă. În aceste zone, disconfortul termic va fi deosebit de accentuat şi se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de 37-39 de grade Celsius.

În Lunca Dunării, izolat, se vor înregistra chiar şi 40 de grade.

Minimele din timpul nopţii se vor situa în general peste 20 de grade.

De asemenea, a fost emisă şi avertizare cod galben de temperaturi extreme, vineri, pentru cea mai mare parte a Transilvaniei, Banatului şi Crişanei, precum şi pentru nordul şi centrul Moldovei, unde disconfortul termic va fi accentuat, iar temperaturile maxime se vor situa în general între 33 şi 36 de grade.

Sâmbătă, între orele 10.00-21.00, temperaturile vor creşte şi mai mult în cea mai mare parte a ţării.

Astfel, în judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călăraşi, Ialomiţa, Galaţi, Brăila, Vaslui şi Iaşi, precum şi în municipiul Bucureşti şi în zona joasă a judeţelor Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea, Bacău şi Neamţ se vor înregistra temperaturi maxime extreme comparabile cu recordurile absolute ale perioadei, situate frecvent între 38 şi 41 de grade.

În sudul Olteniei şi al Munteniei temperaturile vor urca spre 42-44 de grade.

Tot sâmbătă, judeţele Tulcea, Constanţa, Braşov, Covasna, Botoşani, cea mai mare parte a judeţelor Mehedinţi, Gorj şi Suceava, precum şi nordul judeţelor Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova şi Buzău şi vestul judeţelor Vrancea, Bacău şi Neamţ vor fi sub avertizare cod portocaliu de caniculă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 36 şi 38 de grade, iar în zona montană vor fi cu mult mai ridicate decât normele perioadei.

Meteorolologii au emis o avertizare cod galben de temperaturi ridicate pentru sâmbătă şi pentru judeţele Mureş, Harghita, Sibiu, nordul judeţelor Mehedinţi şi Gorj şi vestul judeţului Suceava. În aceste zone temperaturile maxime se vor situa în general între 33 şi 36 de grade.

Agenţia Naţională de Meteorologie arată că, în după-amiaza zilei de sâmbătă şi în noaptea de sâmbătă spre duminică, local în nordul, centrul şi nord-estul ţării, precum şi în zona de munte, mai ales în Carpaţii Orientali,  instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată şi se vor semnala vijelii, grindină şi averse torenţiale.

Duminică, în sudul ţării vor mai fi temperaturi maxime în jurul a 35 de grade la amiază, dar spre seară şi noaptea instabilitatea atmosferică se va accentua, iar în Oltenia, Muntenia şi sudul Moldovei vor fi averse torenţiale, vijelii şi grindină şi se vor cumula cantităţi importante de apă.

 

news.ro

foto: Inquam Photos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *