România se dezvoltă cu banii românilor plecați în străinătate

Statisticile arată că România se depopulează într-un ritm alert. Este a doua țară ca migrație după Siria, stat care se află în plin război. Statisticile județene arată că la începutul anului populația stabilă era în  număr de 461.832 de persoane, în scădere cu peste 2000 de persoane, față de 1 iunie 2017. Mii de hunedoreni au ales să plece în străinătate în căutarea unui trai decent. Aceștia aleg să trimită bani în țară. Mulți dintre românii plecați dezvoltă afaceri în România, potrivit guvernatorului BNR, Mugur Isărescu.

”Îți dai seama, dacă te uiți la cifre, care este componența remiterilor. Multe au fost inițial pentru a ajuta familiile din România. Ulterior, s-a constatat că oamenii au vrut să facă mici investiții. Mici investiții însemnând case. Din patriotism local, din patriotism general, din nevoie, din aspirație. Aspirația că vor reveni cândva în țară. Uitându-ne și mai adânc la aceste cifre, constatăm că unii au trimis bani în România pentru a începe mici activități de afaceri, un lucru foarte bun. Acestea sunt investiții productive”, a spus Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a României, în contexul discuțiilor purtate pe marginea  unui proiect de lege care face referire la monitorizarea tranzacțiilor de peste 2.000 de euro, în cazul românilor care trimit, în țară, bani din străinătate.

Și senatorul Carmen Hărău arăta într-o inițiativă legislativă faptul că românii din străinătate susțin economina românească.  

“Prin răspunsul transmis de BNR am fost informată că totalul remiterilor bănești ale românilor plecați la muncă în străinătate este de 37.843 milioane lei în perioada 2006-2015. Comparativ, totalul investițiilor străine în România în aceeași perioadă de timp, a fost de 43.413 milioane de euro. Deci în concluzie, românii plecați la muncă în străinătate au adus bani în țară aproape de valoarea totală a investițiilor străine”, menționează senatorul Carmen Eleonora Hărău.

Statisticile arată că peste 4 milioane de români au plecat, în ultimii ani, la muncă în străinătate.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *