România recuperată. Documentarişti plecaţi pe urmele unui fabulos album fotografic

“M-a cuprins durerea că întreg poporul român este ameninţat de un duşman crunt, căci de cultura acestei ţări binecuvântate de soare se apropie norii negri ai Occidentului: praful civilizaţiei care înăbuşe orice viaţă plină de culoare. Aşa îşi pierde treptat, un popor cu simţ artistic, străvechea sa înfăţişare” scria fotograful neamţ Kurt Hielscher care, în 1933, a publicat primul şi cel mai frumos album despre România.

Acum, o echipă de documentarişti vrea să afle ce a rămas din ţara de pe vremea Unirii, o călătorie de recuperare a veacului trecut peste România.

Fotograful neamţ Kurt Hielscher a publicat în 1933, la Leipzig, primul album despre România. Volumul “România. Natură. Clădiri. Viaţă populară” era dedicat Majestăţii Sale Regele Carol al II-lea al României, iar prefaţa era scrisă de poetul Octavian Goga, cu câțiva ani înainte de a ajunge prim ministru.

Kurt Hielscher era deja un fotograf celebru al epocii datorită albumelor realizate în perioada Primului Război Mondial şi în perioada interbelică.

„Admiratorii săi, care îl apreciau pentru grația și precizia cu care reușea să surprindă așa numita “lumină dreaptă”, îl numeau “licht binder” și îl considerau cel mai important fotograf al Europei de la francezul Louis Daguerre, inventatorul dagherotip-ului”, scrie nepotul fotografului, Christian Hamann, contactat de echipa proiectului 100deani.ro.

Albumele sale de călătorie din Italia, Spania, Iugoslavia sau ţările nordice sunt faimoase, iar cel despre România este considerat: “unul dintre cele mai complexe şi profesioniste albume fotografice realizat despre țara noastră”.

În deschiderea lucrării, Kurt Hielscher istoriseşte: “Am fost invitat de Guvernul român să călătoresc ca oaspete în România și să alcătuiesc o carte asemănătoare celor despre Germania, Spania, Italia sau Țările Nordice.

În ajunul călătoriei mele, un scriitor cunoscut m-a întrebat cu mirare: “De ce să pierzi timpul tău scump cu lucrarea aceasta?” Mulți trebuie să aibă aceeași părere. Ce puțin se știe despre această țară!”, exclama neamţul după ce a călătorit 2500 de kilometri printr-o țară în vreme de reconstrucţie, după ce războiul se dezlănțuise “ca o furtună cotropitoare asupra omenirii”.

Hielscher s-a lăsat însă purtat de curiozitate şi intuiţie: “Pe mine, însă, tema mă ispitea. Poate că aparatul meu va ști să descopere frumuseți ascunse. Totuși, din când în când aveam îndoieli. Sufletul acestei țări mi se va deschide oare?”. Hielscher a reuşit să simtă şi să surprindă chiar esenţa României.

Impresionat de imaginile vieţii, a renunţat la peisaje în favoarea fotografiilor care au devenit documente pentru istorici şi etnografi. Albumul “România. Natură. Clădiri. Viaţă populară” are 304 de fotografii sepia cu peste 30 de pagini de explicaţii şi o hartă a României. A folosit un aparat Zeiss Ikon/Ica cu obiective Zeiss pe Agfa Isochrom. Cu aparatul greoi alături a străbătut ţinuturile româneşti timp de doi ani în 1931 şi 1932, a parcurs 2.500 de km şi a realizat 5.000 de fotografii. Doar 300 dintre ele au ajuns la noi datorită albumului lui Kurt Hielscher.

Superbele sale fotografii vorbesc intens despre oamenii satului de odinioară, despre o viaţă molcomă aproape de pământ, cu momente ei de sărbătoare sau de chin, vorbesc despre obiceiuri apuse sau surprind fantastica arhitectură a lemnului, chipuri dulci de ţărănci şi feţe aspre de ciobani. E o Românie din care am pierdut iremediabil şi din care mai moare o suflare în fiecare zi.

“Găsit într-o bibliotecă o sută de ani mai târziu, vechiul album a inspirat o echipă de creație (…) Folosind hărți vechi de o sută de ani, profesioniști în cinematografie, artă fotografică, design digital, literatură, alături de istorici și documentariști au pornit într-o călătorie prin România de astăzi.”, scriu cei de la Fundația „Domeniul Otetelișanu” care au gândit proiectul: “O călătorie de 100 de ani”. În 2018, aventura fotografului neamţ este reluată de o adevărată echipă de cercetare care a plecat pe urma fotografiilor din album. “Povestea lui este interesantă şi începe în 1930 când Majestatea Sa Regele Carol al II-lea comandă un album de ţară unui fotograf neamţ. Era un fotograf important la momentul respectiv care mai făcuse albume şi pentru Italia, Spania, Germania şi în ţările nordice.

El începe o călătorie prin România Mare şi în urma ei apare un album care conţine aproximativ 300 de fotografii şi care a fost tipărit în condiţii excepţionale la acel moment. Noi încercăm să refacem drumul acestui fotograf şi să vedem în oglindă cum arată azi România şi locurile fotografiate de el”, explică producătorul executiv Vlad Morărescu.

Cu ajutorul unei finanţări primite de la Ministerul Culturii, trei echipe de producţie lucrează la acest proiect. Documentarea se realizează pe teren în toate regiunile României, în Sudul Basarabiei, în Ucraina, în Cadrilater, în Bulgaria şi în Republica Moldova.

Recent, una dintre echipe a ajuns în judeţul Hunedoara: oamenii au poposit la Castelul Corvinilor surprins de Hielscher în album, dar aceasta nu a fost singura oprire din judeţ. La Deva, echipa 100deani.ro a venit atrasă de atelierul şcoală al profesorului Mircea Lac. Declarat recent de către UNESCO, „Tezaur uman viu”, dascălul de artă populară a îndrumat cu bine până acum sute de copii.

Echipa proiectului a nimerit în atelierul lui Mircea Lac cât se poate de bine, mai ales că profesorul a crescut cu albumul lui Kurt Hielscher în casă.

Recunoaşte că a fost impresionat de când era de-o şchioapă de fotografiile neamţului: “Cred că a surprins foarte bine spiritul oamenilor care trăiau atunci, portretele sunt foarte bine realizate, la fel oamenii în costumele lor populare. Privindu-i, parcă îi simţi ce gândeau atunci, ce simţeau… Intotdeauna când l-am răsfoit mi s-a părut că parcurg o poveste extraordinară. Am rămas cu imaginea figurilor celor fotografiaţi, cred că artistul i-a ales foarte bine dacă până şi un copil – cum eram eu atunci – era impresionat.”

Dascălul care a obţinut recunoaşterea UNESCO este unul dintre oamenii dedicaţi harului. Predă copiilor meşteşugurile şi le desluşeşte străvechile înţelesuri. Elevii săi au deprins de la el dragostea pentru arta ţărănească. Acum ştiu să prelucreze lemnul, piatra, osul şi au învăţat să picteze frumoase icoane pe sticlă. Echipa 100deani.ro i-a filmat la lucru, în timp ce tinerii transformau materialele naturale în piese de artă.

Unul dintre ei, Andrei Buda îşi face masterul în  restaurare la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu: „Am fost la domnul profesor Lac timp de trei ani în timpul liceului şi am continuat să vin şi după, pentru că tot ce am învăţat aici merge mână în mână cu ce învăţ la facultate. Am venit atras de gravura în os, dar am început cu sculptură în lemn pentru că cea în os e foarte complicată. În timp, le-am învăţat pe toate şi acum ştiu lucruri de care nici nu au amintit la facultate.

Ceea ce face dom’ profesor ar trebui să se întâmple peste tot în ţară pentru că e prea puţin ca un singur om să înveţe atâtea generaţii despre importanţa artei populare şi a valorilor din ţară”. Învăţămintele lui Mircea Lac s-au dovedit de mare folos şi pentru Teodora Raicu. Este studentă în anul II la Sibiu, la conservare-restaurare.

A ajuns în atelierul lui Mircea Lac de 12 ani, de când era atât de micuţă încât profesorul îi punea două cărţi pe scaun doar pentru ca fetiţa să ajungă la masă: „Vin de la şase ani aici, îndrumată de părinţi. Nu ştiam ce se întâmplă, dar de mică am fost atrasă de pictură. Domnul profesor m-a pus să pictez icoane şi asta am făcut până la 9 ani.

Cu timpul am studiat şi sculptura şi pictura pe lemn, care e mai dificilă decât cea pe sticlă, să gravez în os”. Teodora a vorbit în faţa camerei de filmat despre anii petrecuţi în atelierul de artă populară sub îndrumarea dascălului: “Mi-a dezvoltat o pasiune incredibilă pe care am vrut să o fructific şi de aceea am continuat pe restaurare.

Cred că toate generaţiile care ne vor urma, vor trebui să cunoască ceea ce noi am aflat. Aş dori să transmit generaţiilor ce vin ce am învăţat, mai ales că îmi place să lucrez cu copiii. Domnul Lac este un dascăl incredibil.”

Copiii profesorului Mircea Lac cunosc albumul lui Kurt Hielscher şi chiar au lucrat piese inspirate din imagini: “Domnul Lac ne-a prezentat anumite biserici din album pe care le-am pirogravat. Volumul este remarcabil, cu imagini frumoase care transmit multe informaţii despre mentalitatea ţăranilor şi modul lor de a construi bisericile care este inedit. Îmi pare tare rău că în zilele noastre nu se valorifică cum ar trebui aceste monumente”, crede Teodora.

Când vorbeşte despre copiii lui, ochii profesorul se umplu de lumină: “Vreau ca tinerii să ştie câte ceva despre cultura tradiţională care a fost foarte dezvoltată. Noi am putea arăta Occidentului cum trăiau ei cu ceva vreme în urmă.

Lucrurile erau aceleaşi, dar ei au avut altă normă de dezvoltare. Noi încă mai avem acele lucruri şi cât de bine le-am putea valorifica!

Lor le-ar plăcea tare – povesteam cu cineva din Suedia care admira simboluri de pe obiecte şi a exclamat: „Aici trebuie să venim pentru a vedea cum se trăia acum 100 de ani! Nu să căutăm la noi şi să nu mai găsim nimic!”

După 50 de ani de activitate, Mircea Lac încă lucrează la Centrul Judeţean de Cultură şi Artă. Cu regret, unul din care însă speranţa nu a murit, dascălul spune: “Cred că am pierdut destul de mult din acea Românie, lucrurile nu mai sunt aceleaşi. Totuşi, în subconştientul nostru trăiesc acele lucruri vechi”.

Pentru cine mai crede în România, poveştile şi lucrările profesorului şi a elevilor săi sunt terapie curată, un balsam pentru rănile tăiate în inima neamului. „Incredibil ce descoperim, suntem fascinaţi”, şoptesc cei din echipa proiectului admirând miile de obiecte realizate timp de ani de zile în atelierele lui din Deva. “Sunt locuri şi oameni frumoşi pe care îi puteţi descoperi pe site-ul 100deani.ro.

De cele mai multe ori opririle pe teren au fost surprize plăcute cu oameni care se străduiesc să ducă mai departe tradiţiile precum Mircea Lac”, spune Vlad Morărescu.

Nu este singurul membru al echipei fascinat de ce găseşte în ţară: “Pentru moldoveanul din mine, Ardealul este o altă ţară: sunt oameni minunaţi, implicaţi care se străduiesc să păstreze ceea ce este bun în această ţară.

Am găsit copii deştepţi care se pot compara cu oricare alţii din lume. E extraordinar, emoţionant şi e o surpriză pentru toată lumea”, crede regizorul Răzvan Mihai. De la Deva, echipa s-a îndreptat către Muzeul Textilelor din Băiţa acolo unde Florica Zaharia, fostă directoare la The MET în New York, are o colecţie impresionantă de costume populare. Şi tot aici, în Ţara Moţilor, se găsesc case vechi precum în urmă cu 100 de ani.

Chiar Florica Zaharia a salvat o gospodărie ridicată la începutul secolului trecut. Interiorul seamană izbitor cu una dintre imaginile din album: “Bucătăria de vară, numite şi conie, era şi spaţiul în care se locuia în toată perioada anului şi în care se gătea. Această cameră nu are tavan pentru că focul se făcea pe vatră, fumul se înălţa şi ieşea prin crăpături. În cuptor, se cocea pâinea şi plăcintele, tot acolo se uscau diverse produse, chiar şi cânepa, înainte de meliţare”, explică cunoscuta conservatoare reîntoarsă din Statele Unite ale Americii.

Aici, la moţi sunt locuri unde veacul dispare şi simţi că te întorci în alte timpuri. Echipa proiectului povesteşte nu e singura zonă din ţară unde se întâmplă asta: „Sunt părţi care au rămas din acea Românie, care nu s-au schimbat, unde timpul parcă a încremenit. Mă gândesc la Valea Viilor unde până şi oamenii păreau că sunt rupţi din perioada interbelică, cu o limbă vie şi interesantă”, povesteşte regizorul Răzvan Mihai. Alături de el, Vlad Morărescu recunoaşte, după un moment de cugetare: „Cred că am descoperit o Românie mai frumoasă decât mă aşteptam!” Este acea Românie nealterată, una unde civilizaţia nu a fărămiţat sufletul neamului, aceeaşi Românie pe care o vede prinţul Charles şi pe care românii o demolează de la o zi la alta. Poate nu întâmplător albumul fotografului neamţ cuprinde câteva imagini superbe din satul Viscri. Cele mai interesante fotografii realizate în proiectul 100deani.ro vor fi adunate într-un album, care îşi doreşte să pună în oglindă trecutul cu prezentul, adică imaginile lui Hielscher cu cele din 2018. Echipa va realiza şi 50 de mini-documentare despre locurile fotografiate de Hielscher în drumul său de 2500 de kilometri prin România interbelică.

Kurt Hielscher ne-a lăsat prin fotografiile sale sute de imagini care sunt adevărate documente de identitate de neam.

În perioada interbelică, fotograful neamţ era impresionat după călătoria sa: „Dar pe lângă mulțumirea pe care am simțit-o, lucrând, m-a cuprins și durerea că întreg poporul român este amenințat de un dușman crunt, căci de cultura acestei țări binecuvântate de soare se apropie norii grei ai Occidentului: praful civilizației care înăbușe orice viață plină de culoare.

Unele sate au și fost învăluite; norul cenușiu acoperă tot mai mult uneltele strămoșești și culoarea veselă a costumelor, înecându-le în monocromia stinsă a modei de pretutindeni.

Așa își pierde treptat, un popor cu simț artistic, străvechea sa înfățișare. De aceea am dat în aceste fotografii atâta importanță vieții populare în dauna peisajului. Mi se pare că aș putea salva astfel prin cartea mea, pentru timpurile viitoare, ceea ce încet și continuu este sortit pieririi. Fie ca o soartă prielnică să păstreze încă mult timp poporul acestor munți, văi și câmpii, în frumusețea și spontaneitatea sa.”

În prefaţa albumului lui Kurt Hielscher, Octavian Goga scria: „Evul mediu plin la noi de întuneric şi de blestem, a dezlănţuit diferite furtuni cu puhoaie grele şi murdare. Câţi n-au galopat peste noi ca o grindină de vară care prăpădeşte totul? Huni, Avari, Pecinegi, Unguri, Cumani, Turci, rase deosebite au călcat Dacia cu copitele cailor lor mărunţi, semănând moartea şi destrucţiunea. Coridor al migraţiunii popoarelor, noi am simţit pe trupul nostru spasmurile nebune ale istoriei universale. Dacă ar exista o savantă alchimie a sângelui, care să analizeze provenienţa minunatului lichid, globulă de globulă, sunt convins că multe ar afirma coborârea noastră din aceşti vlăjgani cu pieptul gol, care au muşcat cu dinţii în pământul lui Decebal.

Ţăranul român, fară să cunoască dovezile arheologice şi etnografice, întrebat fiind de unguri, când şi-au aniversat milenarul de la venirea lor în Ungaria (1896): „Voi când vă aniversaţi anul venirii voastre în Ardeal?!” Răspunsul a fost scurt. „Niciodată! De când a făcut Dumnezeu lumea, noi suntem tot aici”.

 

Laura OANĂ