România a pierdut anul trecut încă 29.000 de locuitori
România avea, la începutul acestui an, 22,194 milioane de locuitori înregistraţi oficial după domiciliu, în scădere cu circa 29.000 comparativ cu începutul anului 2017, iar îmbătrânirea populaţiei a accelerat, arată datele publicate, joi, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
La 1 ianuarie 2017, numărul de persoane înregistrate cu domiciliul în România era de 22,223 milioane, în scădere de la 22,242 milioane la începutul lui 2016.
La 1 ianuarie 2018, populaţia urbană (56,4%) şi cea de sex feminin (51,2%) erau majoritare, potrivit INS.
La 1 ianuarie 2018, populaţia după domiciliu din mediul urban a fost de 12,508 milioane persoane, în scădere cu 0,1% faţă de 1 ianuarie 2017.
Populaţia feminină la 1 ianuarie 2018 a fost de 11,358 milioane persoane, în scădere cu 0,2% faţă de aceeaşi dată a anului precedent.
Totodată, procesul de îmbătrânire demografică s-a adâncit, comparativ cu 1 ianuarie 2017 remarcându-se o scădere uşoară a ponderii persoanelor tinere (0-14 ani) şi o creştere de 0,3 puncte procentuale a ponderii populaţiei vârstnice (de 65 ani şi peste).
Vârsta medie a populaţiei a fost de 41,3 ani, cu 0,2 ani mai mare decât la 1 ianuarie 2017, potrivit datelor INS.
”La 1 ianuarie 2018 cea mai mare pondere în totalul populaţiei o deţinea grupa de vârstă 45-49 ani (8,6%). La masculin, ponderea acestei grupe de vârstă a fost de 8,8%, iar la feminin de 8,3%. Ponderea grupei de 0-4 ani a fost de 4,6%, mai mică decât cea a grupei de 5-9 ani (5%) şi a celei de 10-14 ani (5,1%)”, se arată în comunicat.
news.ro