România, în urna a treia la tragerea la sorţi a grupelor turneului final al Campiontului European de tineret

România va fi în urna a treia la tragerea la sorţi a grupelor turneului final al Campiontului European de tineret, informează FRF.

Echipa naţională Under 21 a României s-a calificat pentru a doua oară consecutiv la Campionatul European. Tragerea la sorţi a grupelor este programată pe 10 decembrie, iar UEFA a anunţat procedura acesteia.

Pentru prima oară în istorie, la Campionatul European Under 21 vor fi prezente 16 formaţii. Acestea vor fi împărţite în patru grupe de câte patru echipe, formaţiile de pe primele două locuri urmând să se califice în faza sferturilor de finală.

Urnele valorice anunţate de UEFA sunt următoarele:

URNA 1 – Spania, Germania, Franţa, Anglia;

URNA 2 – Italia, Danemarca, Portugalia, Olanda;

URNA 3 – ROMÂNIA, Croaţia, Cehia, Rusia;

URNA 4 – Elveţia, Islanda, Slovenia, Ungaria.

Având în vedere statutul de ţară gazdă, Ungaria şi Slovenia au fost desemnate cap de serie şi au fost repartizate în Grupa A, respectiv Grupa B. Cu toate acestea, în cele două grupe, nu se va afla altă formaţie din Urna a 4-a, urmând ca aici să fie desemnate prin tragere la sorţi echipe din urnele 1, 2 şi 3.

Tragerea la sorţi e programată la 10 decembrie, ora 13.30, ora României, la Nyon, şi va fi transmisă în direct de UEFA TV.

Meciurile din cele patru grupe ale competiţiei se vor desfăşura între 24 şi 31 martie 2021. Echipele calificate mai departe din grupe, primele două clasate, vor lupta pentru titlul european în fazele eliminatorii programate în aceleaşi două ţări, Ungaria şi Slovenia, în perioada 31 mai – 6 iunie 2021.

România va bifa anul viitor a treia prezenţă la Euro-U21, după cele din 1998 şi 2019. Anul trecut, selecţionata tricoloră s-a oprit în semifinale, după 2-4 cu Germania. În grupă, România a învins Croaţia (4-1) şi Anglia (4-2) şi a remizat cu Franţa (0-0).

Partidele de la EURO 2021 vor putea fi urmărite în direct la TVR.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *