România, în grupă cu Irlanda de Nord, Norvegia şi Austria, în Liga Naţiunilor
România a fost repartizată în Grupa 1 a Diviziei B a Ligii Naţiunilor, alături de reprezentativele din Irlanda de Nord, Norvegia şi Austria, s-a stabilit în urma tragerii la sorţi care a avut loc, marţi, la Amsterdam.
Fostul internaţional olandez Rafael Van der Vaart a tras la sorţi grupele Diviziei B.
Meciurile din faza grupelor Ligii Naţiunilor se vor disputa în perioada septembrie – noiembrie 2020.
Etapa 1: 3-5 septembrie 2020 • Etapa 2: 6-8 septembrie 2020 • Etapa 3: 8-10 octombrie 2020 • Etapa 4: 11-13 octombrie 2020 • Etapa 5: 12-14 noiembrie 2020 • Etapa 6: 15-17 noiembrie 2020.
Naţionala României pregătită de Mirel Rădoi se află în a doua divizie valorică a competiţiei, fiind repartizată în urna a patra.
Sunt fi 16 echipe în Liga A (patru grupe de câte patru echipe), 16 în Liga B, 16 în Liga C şi 7 în Liga D (o grupă de patru echipe şi una de trei).
Câştigătoarele grupelor din Liga A vor participa la turneul final al Ligii Naţiunilor, în iunie 2021: semifinale/finale.
Deţinătoarea trofeului este Portugalia.
Câştigătoarele grupelor din Ligile B, C şi D vor promova în divizia superioară.
Ultimele clasate în Ligile A şi B vor retrograda în divizia inferioară.
Întrucât în Liga D sunt doar două grupe, echipele retrogradate din Liga C vor fi stabilite în urma unui play-out, în martie 2022.
Clasarea din Liga Naţiunilor va influenţa şi preliminariile Cupei Mondiale 2022.
În acele calificări, cele 10 câştigătoare de grupe vor merge la turneul final, în timp ce primele două cel mai bine clasate naţionale în Liga Naţiunilor (în afara celor calificate direct) se vor alătura selecţionatelor de pe locul 2 , într-un baraj de stabilire a ultimelor trei locuri de Mondial.
news.ro