România, cu deveanca Elisei căpitan de echipă, este în optimile „mondialului” de handbal
În aceste zile se desfășoară, în Germania, cea de-a XXIII-a ediție a Campionatului Mondial (CM) de handbal feminin. Printre echipele calificate la „mondial” se numără și România, singura țară din lume prezentă la toate edițiile de până acum ale CM. „Tricolorele”, care o au căpitan de echipă pe Valentina Ardean – Elisei, cetățean de onoare al municipiului Deva, au evoluat excelent până acum și, după doar trei meciuri în grupă din cinci, în care au obținut tot atâte victorii, și-au asigurat calificarea în optimile de finală. România este lider în grupa A, care se joacă la Trier, după ce a învins, în ordine, Paraguay, cu 29-17, Slovenia, cu 31-28, și Spania, cu 19-17, Super Alice, așa cum este alintată căpitanul echipei naționale, care a debutat în handbalul mare la Universitatea Remin Deva, având o prestație remarcabilă în toate aceste jocuri. Din grupa României au mai obținut calificarea Spania și Franța, iar acest lucru îl va face, cu siguranță, și Slovenia, în cursul zilei de astăzi, când va întâlni modesta echipă din Paraguay. Tot astăzi se mai joacă partida Spania – Franța, iar România va juca, de la ora 19.00, cu Angola. Ultimele meciuri din grupă se vor disputa mâine, fiind vorba despre jocurile Angola – Paraguay, Slovenia – Spania și România – Franța, „tricolorele” urmând a juca tot de la ora 19.00. În optimi se califică primele patru clasate, adversara României urmând a fi o echipă din grupa B, de unde Norvegia a obținut deja calificarea. Pentru celelalte trei locuri calificante luptă patru echipe, Cehia și Suedia având patru puncte, iar Ungaria și Polonia câte două, în vreme ce Argentina, fără puncte, mai are doar șanse teoretice. Astăzi se dispută partidele Polonia – Ungaria, Suedia – Argentina și Norvegia – Cehia, iar vineri Argentina – Polonia, Cehia – Ungaria și Norvegia – Suedia. În grupa C, pe partea cealaltă de tablou, unde s-au jucat patru runde din cinci, Rusia și Danemarca, acestea urmând a se întâlni în ultima rundă, au obținut deja calificarea. Aici putem asista la o mare surpriză, în sensul că este foarte posibil ca Japonia să se califice, fiind mare favorită la victorie, exact rezultatul care le trebuie, în partida cu mai slab cotata Tunisia. În acest caz, una dintre mult titratele Brazilia și Muntenegru, care joacă între ele mâine, va fi eliminată, indiferent de rezultatul înregistrat. Tot mâine se joacă și ultimele meciuri din grupa D, respectiv China – Camerun, Olanda – Germania și Serbia – Coreea de Sud. Aici, însă, lucrurile sunt clare, Germania, Serbia, Coreea de Sud și Olanda fiind deja calificate. Optimile de finală se vor juca duminică și luni.
Claudiu POPA