România a coborât 10 poziţii, până pe locul 44, în clasamentul FIFA

Naţionala României a coborât 10 poziţii, până pe locul 44, cu 1.455 de puncte, în clasamentul FIFA/Coca-Cola publicat joi.

Adversarele României din grupa de Liga Naţiunilor ocupă următoarele locuri: Austria – locul 25, cu 1.523 puncte, în urcare două poziţii, Irlanda de Nord – locul 41, cu 1.458 de puncte, în coborâre trei poziţii şi Norvegia – locul 43, cu 1.456 puncte, în urcare o poziţie..

Ierarhia este condusă de Belgia, cu 1.765 de puncte, urmată de Franţa – 1,752 puncte, Brazilia – 1.725 puncte, Anglia – 1669 de puncte şi Portugalia – 1.661.

Următorul clasament va fi dat publicităţii la 26 noiembrie.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *