Rolul de marionetă nu absolvă de răspundere politică, doamnă Dăncilă!
Un principiu de drept spune că necunoaşterea legii nu absolvă individul de vină. Cu atât mai mult în politică, nepriceperea, incompetenţa vădită, nu pot fi motive pentru exonerarea de răspundere politică în faţa cetăţenilor. Iar nepriceperea nu este o caracteristică de gen! Dimpotrivă, în cele trei guverne ale domnului Dragnea, bărbaţii conduc detaşat cu 2 la 1 în competiția incompetenților!
Să ne aducem aminte care a fost argumentul de bază pentru care domnul Dragnea l-a demis pe domnul Sorin Grindeanu… La acel moment, Dragnea şi Vâlcov au concluzionat că Sorin Grindeanu nu este suficient de competent pentru a pune în aplicare „măreţul” program de guvernare PSD-ALDE. Eticheta care i s-a pus a fost „Incompetența”. Pe deasupra, rămas singur, cocoţat pe scaunul de prim-ministru, Grindeanu a fost considerat prea „conflictual”, când el, sărmanul, s-a încăpățânat să rămână pe post căci, așa cum s-a dovedit mai apoi, nu-i era clar din ce va trăi, împreună cu familia, fără ajutor de la partid. Un ajutor pe care Daddy i l-a dat, ca unui câine bătut, câteva luni după ce l-a scos din Palatul Victoria. Greu, dom’ne, tare greu fără politică, atunci când nu știi să faci nimic!
La fel i s-a reproşat şi domnului Mihai Tudose! Nu se pricepea destul, pe deasupra și el era „conflictual”, deci a trebuit să plece acasă.
A urmat doamna Viorica Vasilica Dăncilă. „Neconflictuală” şi… atât! Nu am înţeles la ce se referă această mare şi singură calitate a domniei sale, căci în relaţia constituţională cu Preşedintele şi cu Parlamentul, în cea izvorâtă din tratatele ratificate cu Uniunea Europeană, dar şi în relaţiile politice internaţionale, doamna Viorica Vasilica Dăncilă nu pare a fi bântuită de duhul păcii. Ba dimpotrivă!
Dintr-o relativă condescendenţă, românii au găsit mai degrabă prilej de amuzament în legătură cu incultura doamnei Viorica Vasilica Dăncilă, exprimată, fără echivoc, la fiecare deschidere a gurii, și cu foi în faţă și fără foi în față. A văzut cineva, vreodată, o persoană cu mari carențe de instrucție școlară care să poată dezvolta competențe profesionale intelectuale și/sau de tip managerial?! Eu nu… Și, din păcate, funcţia de prim-ministru nu este nici vreun rol secundar într-o comedie politică de tipul „Las Fierbinţi” şi nici vreun loc în care ocupantul se califică, asemeni ucenicului, la locul de muncă.
Fiindcă sunt o susţinătoare a accesului neîngrădit al femeilor în politică, în afaceri în reprezentarea socială a profesiilor și meseriilor, nu credeam să fiu pusă, vreodată, în situația de a privi cu amărăciune, cum o femeie prim- ministru compromite pe termen lung, în ochii românilor, încrederea în capacitatea intelectuală a femeilor. Mi-e și ciudă dar mi-e și milă de Viorica Vasilica Dăncilă! În termenii politicii PSD, conform cărora faci, de voie sau de nevoie, ce vrea șeful, altfel pleci acasă, poți să consideri, la limită, că Dăncilă este „nevinovată”… Și-mi pare sincer rău, că nu pot să-l laud pe Liviu Dragnea pentru că a promovat în funcţia de prim-ministru o femeie!
Sper ca lumea să înțeleagă, pe termen lung, că incompetenţa nu este o trăsătură de gen! Exită incompetenţă la bărbaţi, aşa cum există incompetenţă la femei! Promovând persoane de gen feminim, slab instruite, vădit incompetente, domnul Dragnea nu a făcut niciun bine femeilor, ci, dimpotrivă, a sedimentat social, dacă mai era nevoie, ideea că femeia este, generic nepricepută, gâsculiță, eventual cam tâmpițică. Bună de nu mare lucru după ce a pășit pragul propriei locuințe, afară, în lume. Că „bărbatul” Dragnea a încercat să promoveze femei, dar uite că nu se poate!
Am toată convingerea că, dacă dorea în mod real, domnul Dragnea găsea în PSD cel puţin 100 de femei sau bărbaţi competenţi pentru funcţia de prim-ministru. Dar nu acest lucru l-a interesat! L-a interesat o persoană „neconflictuală”, obedientă, căreia, la întâlnirile publice la care participă alături de domnia sa, nu i se mai pune nici măcar microfonul în faţă! Să nu cumva să vorbească şi să-l facă pe „șefu’”de râs.
Un simulacru de bună guvernare cu un simulacru de promovare de gen, care vor aduce peste țară un simulacru de bunăstare, consolidarea misoginismului neaoș autohton și multe, multe alte rele…
Eleonora-Carmen HĂRĂU, Senator PNL Hunedoara