Rezultatele la simularea Evaluării Naţionale: La Limba şi literatura română, 75,3% dintre elevi au luat note mai mari sau egale cu 5, iar la Matematică, 59,2% dintre elevi au luat peste 5

Rezultatele la simularea Evaluării Naţionale au fost comunicate miercuri, acestea arătând că 75,3% dintre elevi au luat note mai mari sau egale cu 5 la Limba şi literatura română, în creştere cu aproape cinci puncte procentuale faţă de anul trecut. La Matematică, note peste 5 au obţinut 59,2% dintre elevi, în scădere uşoară faţă de 2022. La Limba şi literatura maternă, note mai mari sau egale cu cinci au fost obţinute de 81,7% dintre elevi, şi aici fiind înregistrată o scădere faţă de anul trecut.

Potrivit Ministerului Educaţiei, miercuri au fost comunicate rezultatele obţinute de elevii de clasa a VIII-a care au participat la simularea probelor scrise din cadrul Evaluării Naţionale (an şcolar 2022 – 2023).

Totodată, ministerul a prezentat datele centralizate pe baza rapoartelor furnizate de inspectoratele şcolare judeţene (procent de introducere a notelor în aplicaţie – 99,9) pe probe şi tranşe de note:

Astfel, la Limba şi literatura română au obţinut note mai mari sau egale cu cinci 75,3% (70,53% în 2022) dintre elevi.

La această materie, 24,7% dintre elevi au obţinut note între 1 – 4,99, 14% au luat note între 5 – 5,99, în timp ce 15,2% au fost notaţi între 6 – 6,99. Note între 7 – 7,99 au fost obţinute de 17,2% dintre elevi, între 8 – 8,99 au luat note 17,3%, iar între 9 – 9,99 au obţinut 11,4%. Totodată, 251 de elevi (0,2%) au obţinut nota 10.

La Matematică, au luat note mai mari sau egale cu cinci 59,2% (60,58% în 2022) dintre elevi.

Aici, 40,8% dintre elevi au obţinut note între 1 – 4,99, alţi 18,5% au luat între 5 – 5,99, un procent de 13,8 dintre elevi au luat note între 6 – 6,99, în timp ce între 7 – 7,99 au fost notaţi 10,4% dintre ei. Note între 8 – 8,99 au primit 9,2% dintre elevi, iar între 9 – 9,99 un procent de 6,5. Un număr de 1.385 de elevi (0,8%) au obţinut nota 10.

La Limba şi literatura maternă, note mai mari sau egale cu cinci au fost obţinute de 81,7% (82,45% în 2022) dintre elevi.

Note între 1 – 4.99 au primit 18,3% dintre elevi, între 5 – 5,99: 12,7%, între 6 – 6,99: 18%, între 7 – 7,99: 20,9%. Un procent similar – 20,6 – au luat note între 8 – 8,99, iar 9,3% dintre elevi au primit note între 9 – 9,99. De asemenea, 17 elevi (0,2%) au obţinut nota 10.

Ministerul Educaţiei a reiterat că notele obţinute nu se trec în catalog. Prin excepţie, la solicitarea scrisă a elevului, aceste note pot fi trecute în catalog.

„De asemenea, în mod obligatoriu, aceste rezultate vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situaţii în parte, scopul fiind îmbunătăţirea performanţelor şcolare. Reamintim că obiectivele urmărite prin organizarea simulărilor sunt familiarizarea elevilor cu rigorile unei examen real şi optimizarea rezultatelor obţinute de către elevi la finalul studiilor gimaziale/liceale”, a transmis sursa citată.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *