Rezultate finale la concursul de titularizare în județ, după soluționarea contestațiilor
85,05 %: rata de promovare a concursului național de titularizare – sesiunea 2020 (după soluționarea contestațiilor)
În județul Hunedoara, în urma reevaluării lucrărilor contestate la proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar, rata de promovare a crescut la 85,05%, cu 2,01% față de cea inițială (83,04%).
În 2019, după soluționarea contestațiilor, rata de promovare a fost de 80,13%, iar în 2018, de 82,43%.
Anul acesta, numărul total al contestațiilor depuse a fost de 60. Soluționarea contestațiilor a determinat o creștere a procentului notelor peste 5 de la 83,04% la 85,05%. Procentul notelor sub 5 a scăzut de la 16,96% la 14,94%.
Pe tranșe de note, situația finală are următoarea configurație: din cei 348 de candidați, 4 au obținut nota 10 (zece), 204 de candidați au obținut note între 7 și 9,99, restul obținând note sub 7 (șapte).
Pentru absolvenții din promoția curentă, totalul notelor peste 7 (șapte) a crescut cu 0,58% după rezolvarea contestațiilor. Mai exact, 58,62% (58,04% – rata inițială) dintre candidați au obținut note peste 7 (șapte).
În centrele de evaluare au fost notate 348 de lucrări, întrucât din numărul total de 399 de candidați prezenți, 48 de candidați s-au retras din concurs din motive personale sau medicale, în conformitate cu prevederile metodologiei, 1 de candidat a fost eliminat pentru fraudă sau tentative de fraudă. Lucrările a 2 candidați au fost anulate din motive legate de nerespectarea metodologiei.
Candidații eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă nu vor fi repartizați pe posturi didactice în anul școlar 2020-2021.
Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci).
Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante, publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice sau on-line, organizate de către inspectoratele școlare, în perioada 12 – 14 august.
Detalii suplimentare sunt disponibile pe site-ul titularizare.edu.ro, unde Ministerul Educației și Cercetării a publicat astăzi, 11 august, la ora 11:00, rezultatele finale.
Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara