Primele rezultate ale examenului de bacalaureat au fost afişate. Statistica națională
Primele rezultate ale examenului de bacalaureat au fost publicate, luni, fiind înregistrate 177 de medii de 10. Elevii nemulţumiţi de notele obţinute vor putea depune contestaţii, până la ora 16.00.
Ministerul Educaţiei a publicat, luni, pe site-ul dedicat, primele rezultate ale examenului de bacalaureat. 177 de elevi au reuşit să obţină media 10.
Potrivit primelor rezultate, 86.794 de elevi au obţinut medii de 6 sau mai mari, în timp ce 8.100 de elevi au medii cuprinse între 5 şi 5.99.
Elevii nemulţumiţi vor putea depune contestaţii, până la ora 16.00.
Între 9 şi 12 iulie vor fi soluţionate contestaţiile, în timp ce afişarea rezultatelor finale este prevăzută pentru 13 iulie.
Conform situaţiei prezentate de Ministerul Educaţiei, 136.087 de candidaţi din toate promoţiile (116.316 candidaţi din promoţia curentă, respectiv 19.771 de candidaţi din promoţiile anterioare) s-au înscris pentru a susţine probele scrise ale examenului naţional de Bacalaureat 2019 în prima sesiune.
Examenul de bacalaureat a început în 3 iunie, cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română.
Probele scrise ale examenului naţional de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2019, au început la 1 iulie.
În 2018, rata de promovare înainte de contestaţii, incluzând şi elevii care au provenit din promoţiile anterioare, a fost de 67,7%. Rata de promovare, înainte de contestaţii, înregistrată de absolvenţii care au finalizat studiile liceale în promoţia 2017-2018 şi au susţinut probele examenului de Bacalaureat în prima sesiune a fost de 72,7%
Examenul naţional de Bacalaureat se consideră promovat de către absolvenţii de liceu care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: au susţinut probele de evaluare a competenţelor, au susţinut toate probele scrise şi au obţinut cel puţin nota 5 la fiecare dintre acestea, respectiv au obţinut cel puţin media 6 la probele scrise.
„Judeţele care au obţinut peste media naţională: Cluj- aproape 81%, Iaşi – 76% , Bacău – 75 %. Între 70 şi 75 se clasează Sibiu, Galaţi, Braşov şi Bucureşti. La polul celălalt Ilfov, Giurgiu şi Harghita”, a precizat Ecaterina Andronescu.
Potrivit acesteia, în judeţul Ilfov doar 38% dintre cei înscrişi au promovat examenul.
news.ro
Vizi AICI care au fost rezultatele entru județul Hunedoara