Șocant! O femeie a născut, în fața unui spital, pe trotuar – (VIDEO)

Imagini cu o femeie care naşte pe trotuar, în faţa Spitalului Urziceni, au fost publicate, luni, pe Facebook, fiind distribuite de peste o mie cinci sute de persoane. Femeia nu ar fi fost primită în unitatea medicală din lipsă de locuri.

”În ce lume trăim!!!! ROMÂNIA lucrului bine făcut! Cum este posibil aşa ceva!!! Femeia asta naşte în faţă Spitalului URZICENI”, a scris, luni, pe Facebook, un bărbat care publica imagini în care se vede o femeie, întinsă pe caldarâm, în timp ce naşte, fiind asistată de două cadre medicale.

Întins pe trotuar, pe o pânză albastră, probabil sterilă, se vede şi un nou-născut, curăţat de către cadrele medicale cu ceea ce par a fi şerveţele.

La un moment dat, se aude plânsul copilului.

 

„Gata, bravo! Gata”, se aude vocea unei femei.

Bărbatul care a publicat imaginile susţine că femeia nu a fost primită în spital pe motiv că nu au locuri şi că a venit prea târziu.

„A fost dată afară din spital şi a născut în faţă spitalului pe trotuar! Groaznic!!!”, a mai scris bărbatul.

Postarea acestuia a fost deja distribuită de peste 1.500 de ori, iar sute de persoane au cerut intervenţia autorităţilor, fiind invocat Ministerul Sănătăţii, dar şi ministrul Alexandru Rafila.

 

news.ro

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *