Revoltați împotriva ”focarului” de netransparență
Liberalii din municipiul Vulcan sunt revoltați din cauza situației cu care se confruntă Spitalul municipal din localitate. Spitalul Vulcan a fost desemnat spital suport pentru tratarea pacienților cu COVID-19, însă în loc să se facă pregătiri intense în acest sens, la unitatea medicală au loc tot felul de mutări pe posturi.
”După aproximativ o oră de discuții în ședința Consiliului Local am fost stupefiat să aflu de la d-nul Primar, că directorul medical a fost înlocuit de doctorul Minulescu. La întrebarea mea de ce nu ne-a informat de la început a răspuns, citez: „Nu am vrut”! La întrebarea dacă a știut că d-nul Lung C. și-a dat demisia din Consiliu de Administrație al spitalului, a răspuns că știa, dar la fel nu ne-a informat. De asemenea într-un final a recunoscut faptul că secția de paliative a fost transformată, pentru a primi bolnavii suspecți de infecție cu virusul COVID-19. Am cerut doar să fim informați corect și la timp, pentru a putea lua cele mai bune hotărâri, sub nicio formă nu este nimic politic așa cum ne-a acuzat”, spune Dănuț Anghel, președintele PNL Vulcan.
De precizat este faptul că directorul medical al unității medicale cere să intre în concediu de creștere a copilului, iar zilele trecute activitatea secției de Pediatrie a fost suspendată din cauza pensionării unui medic. Unitatea medicală din Vulcan a fost desemnată să fie spital suport pentru tratarea cazurilor ușoare de infecții cu COVID-19.
Colaborator