Revelion la sat: pensiunile din munţii dacilor gem de turişti

Aşteptăm din nou, la cumpăna vremii, sfârşitul unui an, cu speranţa că va fi urmat de un altul, mai cumpătat şi mai darnic în bine. Şi, cum în sat, timpul curge mai lesne şi nu se zbate în ritmul frenetic al oraşului, tot mai mulţi români caută să îşi petreacă Revelionul departe de acceleraţia urbană. Cu peisajul maiestuos şi liniştea tihnită a Şureanului, pensiunile de pe văile dacilor sunt locul potrivit unde poţi ridica paharul pentru a spune, alături de oameni dragi: „Bun venit, 2018!”

În 31 decembrie, anul vechi moare şi se naşte cel nou. E un timp însemnat şi, ca oricare alt eveniment de însemnătate din viaţa satului, este vestit de dăngănul clopotelor pe tot hotarul, din sat în sat. “La doişpe noaptea, tăţi ficiorii şi fetele mergeau la biserică şi să trăgeau clopotele. În sat, nime’ nu să culca până nu trăgea clopotu’! Când auzeau clopotul, tăţi erau în drum şi ascultau feciorii care cântau din turnu’ bisericii: „Mulţi ani trăiască!”, povesteşte o nană care a prins câteva zeci bune de  schimbări de an. Tinerii se adunau la biserică ca să îngroape Anul Vechi şi trăgeau clopotele ca să vie Anul Nou. Exact, la ora 12, între ani, oamenii ies pe uliţă să se bucure de timpul cel nou ca de un prunc nou sosit în comunitate: se îmbrăţişează, închină paharele şi e mare veselie. După asta, se adunau de pe la case, „la casa jocului”, un loc unde se făcea adunarea satului: oamenii jucau, se spuneau glume, se cânta şi uite aşa trecea noaptea. „În sat, noaptea aceasta este o verigă, mijlocul unui lanţ compus din douăsprezece zile şi douăsprezece nopţi, perioadă în care oamenii lasă totul deoparte şi se ocupă cu toată seriozitatea de Timp. Îl restaurează, îl regenerează, într-un cuvânt fac tot ce se poate să-l repare – pentru că există semne clare că timpul s-a stricat. Dacă n-ar face-o, s-ar sfârşi lumea. Fără oameni, Timpul ar muri”, scrie regretata cercetătoare Irina Nicolau. La sat, se stinge focul, ca să închizi un ciclu şi se reaprinde pentru a da naştere unui nou timp – toată lumea este în mişcare pentru că: “cine leneveşte, va fi leneş tot anul”.

Satul trăieşte acum o perioadă magică: ai voie să faci de toate, atât timp cât nu faci rău. „Dacă faci lucruri bune, îţi merge bine tăt anul”, zice Aurelia Homorodean, în timp ce curăţă câteva cepe pentru calendarul ţărănesc care ţine loc în sat de buletin meteo. „Se taie ceapa în jumătate şi să aleg doişpe foi, se aşează pe o bucată de lemn şi să pun într-o casă unde nu prea umbli ori în pimniţă. Se aleg foile cele mai mari şi sănătoase, după aia se presară în ele o ţâră de sare. Fiecare foaie e pentru o lună anume: ianuarie, februarie… Să zice că sarea lasă apă, după cum a fi luna ‘ceea – de iesă cu multă apă, luna e ploioasă, de n-avea strop de umezală, e secetă”, explică femeia cum e treaba cu prognoza ploii şi a arşiţei, “citită” în prima zi a Anului Nou. Şi nu este singura prevestire care se face la sate: în prima zi din an, ţăranul “ghicea” o samă de lucruri: se spune că, după cine îţi intră primul în dimineaţa de An Nou în casă, – bărbat sau femeie- aia îţi fătau oile: miele ori berbecuţi. “Năinte era mai bine să fie mială ca să sporească turma, acuma tăţi trag nădejde de berbecuţi, ca să-i poată vinde mai lesne de Paşte”, explică bătrâna. Şi, tot, în sate, se crede că nu e bine, dacă ieşeai pe drum şi primul întâlnit, era o femeie.

Tot în noaptea de Revelion, în case mai era un motiv de mare veselie: ghicirea ursitului! “Să puneu farfurii pe masă, toate cu fundu’n sus, şi sub iele să aşezau diferite lucruri: chiaptăn, cărbune, pită, bani, fuior, vinars…”, povesteşte Aurelia, a lu’ Jderu din Boiu. “Să adunau fetele la câteva gazde unde muierile mai bătrâne puneau farfuriile cu tăt felul de obiecte înainte de venirea fetelor ca să nu ştie nici una ce e sub blide. Asta ne era petrecerea pe vremuri, ne râdeam tăţi de ce găseau fetele de măritat sub farfurii”, povesteşte femeia. După ce găsea fiecare, se ghicea sortitul –dacă găsea piaptăn, se spunea îşi lua bărbat colţat, dacă era oglindă, era fălos, dacă găsea păhăruţ, e băutor, dacă găsea cărbune, era bărbat negru; pita însemna bărbat bogat; fuiorul arăta un bărbos, dar dacă afla creion, îşi lua om deştept, cu şcoală.

Trecerea dintre ani este o noapte  inundată de superstiţii: se zice că vitele pot vorbi între ele, e timpul când comorile ard, iar oamenii vor avea spor dacă ţin în buzunare bani şi nu trec cu datorii în noile vremuri. “Se spune că, în noaptea de Sfântul Vasile, cerul se deschide de trei ori pentru câte o clipă. Oamenii cu noroc apucă să-l vadă pe Dumnezeu aşezat, împreună cu Sfântul Nicolae, la o masă luminată”. Sfântul Vasile este cel mai tânăr dintre sfinţi “pe măsură ce timpul îmbătrâneşte, îmbătrânesc şi sfinţii”, explică Irina Nicolau în “Ghidul sărbătorilor româneşti”.

„La noi, la Tămoşasa, în vremurile mai vechi, lumea nu ştia de Revelion… vârstnicii se adunau, povesteau, se omeneau ca în sara de Crăciun, iar gospodinele fierbeau oalele cu sarmale pe ploatărul bine încins. La miezul nopţii, se trăgea clopotul la biserică, iar sătenii ieşeau din case şi pocneau şi puşcau să alunge diavolii, să nu fure Anul Nou”, transcrie etnologul Marcel Lapteş, mărturia unei sătence din comuna Mărtineşti în volumul „Timpul şi sărbătorile ţăranului român”. În multe sate din Ţara Zarandului, în prima zi, copiii mergeau din casă în casă, cu o ramură verde de brad împodobită cu beteală şi steluţă în vârf şi cântau: „Gazdă mândră şi frumoasă/ Slobozi Anul Nou în casă/ Anul Nou cu bucurie/ Vă dorim ca să vă fie!” Copiii împlineau astfel un ritual menit să alunge spiritele rele, boala şi farmecele, crede Lapteş. Aşa se petrecerea în satul hunedorean tradiţional, iar obiceiurile se păstrează în aşezările mai ferite: lumea se distrează şi fără artificii, fără program tv, fără revelioane în stradă.

Ritmul acesta aşezat de a petrece Revelionul în comunitate, cu veselie şi mâncare bună, a adus sute de turişti la pensiunile din zona cetăţilor dacice care au au umplut până la refuz locurile de cazare. Veniţi din oraşele mari ale ţării, oamenii spun că au căutat un loc unde se pot bucura de natură, de istorie, de liniştea muntelui şi de savoarea bucatelor tradiţionale. Oriunde ar sta, tot fac o vizită  până în Sarmizegetura Regia, fosta capitală a Regatului Dac. Urcă cu maşinile, deşi mulţi aleg să le lase la câţiva kilometri de sit şi să facă pe jos plimbarea, mai ales că pe şoseaua de munte se circulă în condiţii de iarnă şi trebuie să ai cauciucuri bune ca să ajungi până sus, în parcarea amenajată. Oamenii savurează aerul tare de munte, izvoarele de pe drum, priveliştea şi liniştea netulburată a iernii. Urcă în grupuri, glumind, unii mai alunecând, alţii împingând de cărucioarele de prunci cu obrajii roşi. „Noi suntem din Bucureşti şi, în ultima clipă, am fugit de acolo. Am găsit tare greu cazare, „La Istrate”, dar am vorbit la „Lupul dacic” şi ai au acolo un program mai bine pus la punct – se taie porcul, vin căluşeri, au restaurant. O să mergem şi noi să vedem tradiţiile. Zona este cu adevărat minunată, se simte deja că locul are o altfel de energie faţă de cea a oraşului: ne plimbăm cu atv-urile, tragem cu arcul, nu ne uităm la televizor, mâncăm bine şi dormim până târziu”, spune un tânăr care s-a pus în fruntea unui grup de mai bine de zece persoane din capitala ţării.

 

Gazdele de pe valea dacilor s-au pregătit cum se cuvine, cu meniuri bogate, camere frumoase şi bine încălzite, la foc cu lemne, şi cu programe speciale pentru noaptea dintre ani. Pensiunea „Lupul Dacic” e cea mai mare din zona cetăţilor dacice şi cea mai impunătoare datorită căsuţelor înălţate din buşteni masivi şi a porţii monumentale din lemne care nu are cum să nu atragă atenţia. Aici turiştii sunt primiţi cu căldură şi întâmpinaţi în stil tradiţional. „Cu ţuică servită în ţoluri în formă de lup, cu vin bun, roşu şi o gustare dacică”, spune Claudiu Sgaroncea, un tânăr care iese cu platourile din bucătărie. Este preot în satele Costeşti şi Grădiştea de Munte şi, de mai bine de un an, a urmat şi un curs de bucătar la Deva, iar acum îşi face “ucenicia” la pensiune: “Învăţ tot felul de lucruri, pentru că la curs am deprins doar noţiunile de bază. Îmi place să gătesc şi să primesc oaspeţii. De exemplu, această gustare dacică pregătită de noi e practice pâine prăjită pe care punem felii de cârnăciori de casă şi, alături, rondele de ceapă. Merge bine cu vin roşu de casă”, spune părintele, care nu se sfieşte să fie ajutor la bucătărie.

Pensiunea are zece camere şi poate găzdui 25 de turişti. Pachetul de Revelion costă 900 de lei, sumă în care intră cazarea şi masa pe patru zile, dar şi ospăţul şi programul special din noaptea de Revelion. „Le pregătim un meniu special pentru noaptea dintre ani, cu foc de tabără şi nişte artificii. Am vorbit şi cu băieţii din ceata de căluşeri de aici, din Grădişte, să vină să joace. La noi, turiştii pot face multe lucruri: îi avem pe cei doi ponei – Bubu şi Bubulina – copiii îi pot călări sau îi putem înhăma la trăsurică. Când e mai rece, avem şi un mic patinoar natural, dacă e zăpadă, se dau cu sania, dar, din păcate, anul acesta vremea e prea caldă. Cei pe cae îi avem acum sunt pentru a treia oară la noi”, spune Denisa Marc, proprietara pensiunii „Lupul Dacic”.

Mai la vale, în satul Ludeştii de Jos, turiştii pot găsi o ofertă inedită: este singurul loc din ţară unde cazarea se face într-o moară de apă, veche de aproape 200 de ani. Pensiunea “Moara lu’ Antone” este situată la 22 km de cetatea Sarmizegetusa Regia, iar proprietatea este construită în jurul unei mori tradiţionale de apă şi este traversată de un pârâu. Spaţiile pentru turişti sunt amenajate chiar în casa morii, aşa că, de pe hol, cum ies din cameră, oaspeţii pot vedea cum se macină cerealele. “Noi facem parte din a cincea generaţie de morari şi ne mândrim cu asta. Moara noastră este funcţională, chiar o folosim să măcinăm cereale, dar numai pentru uzul nostru pentru a evita praful care se ridică când pietrele de moară sfarmă grâul sau porumbul. Avem şi un gater vechi şi o maşină de făcut lâna, toate funcţionale.

Lângă moară, e şi o vâltoare unde mai spălăm hainele mari”, povesteşte Mariana Gavriloiu, una dintre cele două morăriţe care, împreuna cu fratele lor şi cu ajutorul unui proiect european, au transformat vechea moară în pensiune.  Au patru camere şi două apartamente iar turiştii care le trec odată pragul, revin la “Moara lu’ Antone”.

Dorina Marinchescu spune că felurile de mâncare pregătite pentru turişti se prepară doar cu alimente cumpărate din zonă şi totul e cât mai natural: “Pentru noaptea dintre ani, le gătim peşte şi curcan, niciodată pui sau găină. La noi, în sat, se spune că nu e bine să mănânci acum găină ca să nu împrăşti tot ce au cum împrăştie găina atunci când răcâie ţărâna. Noi facem totul în casă, până şi pâinea.” În toată comuna Orăştioara de Sus, pensiunile sunt pline de turişti atraşi de farmecul locurilor şi al gazdelor. Localnicii zâmbesc şi cred că, da, uite şi ăsta e un semn bun pentru anul ce vine.

 

Laura OANĂ