Revelion de temerari: cu cortul, pe munte
De patru ani, un cuplu din Brad sărbătoreşte trecerea dintre ani în cel mai inedit mod: pleacă cu cortul pe Parângul Mare. În timp ce majoritatea tinerilor ies în stradă şi desfac şampaniile în lumina artificiilor, Cecilia şi Marius Hajdu împart o sticlă de vin la lumina stelelor sau, cum a fost în 2020, la adăpostul cortului, feriţi de viscolul puternic de afară.
31 decembrie, ultima dimineaţă a lui 2019: doi tineri parchează maşina, apoi urcă în telescaun. La punctul terminus, coboară, îşi iau rucsacii în spate. Anunţă echipa Salvamont unde merg şi ce planuri au: „Ne-au avertizat: „-Vedeţi că sunteţi numai voi pe munte!” şi noi am zis: „Foarte bine!” Încep să urce. Ţinta lor e Parângul Mare, locul unde obişnuiesc de câţiva ani să îşi petreacă – singuri şi înconjuraţi de muzica muntelui – Revelionul. „Când am pornit, zăpada nu era mare, dar, cum urcam, creştea şi stratul de omăt.
Erau locuri în care trebuia să ne ajutăm unul pe altul să ieşim din zăpada care ne trecea de brâu. Am ţinut aproape unul de altul, ne-a fost de mare ajutor echipamentul bun, experienţa şi antrenamentul”, explică tânăra de 32 de ani. În jurul orei 16, după ore obositoare de mers, au ajuns la Refugiul Cârja, la peste două mii de metri altitudine. „Refugiul era îngropat în zăpadă şi atunci am decis că e mai bine să ne folosim propriul cort. Este un cort bun şi avem saci de dormit speciali care pot fi folosiţi şi la -30 de grade”, explică tânăra. Ca să instaleze corect „adăpostul”, a fost însă nevoie de o oră de trudă: „Nu poţi să pui cortul în zăpadă moale, afânată; trebuie să sapi până dai de cea îngheţată, altfel rişti ca vântul puternic să te ia cu tot cu cort”, povesteşte Marius. Au săpat cam o oră, au montat cortul care are „o fustă” de zăpadă şi, cu neaua scoasă, au făcut un soi de zid de apărare în jur.
După ora 17, s-a pornit viscolul: „Am decis să ne punem la somn, păstrarea energiei este cea mai bună decizie pe care o poţi lua când e vremea aşa de rea. Pe viscol, e periculos să mergi chiar şi atunci când ştii traseul. Bătea vântul atât de rău că nici nu am prea putut dormi. Aşa că am decis că e mai bine să facem Revelionul în cort: am făcut focul la butelia cu gaz pentru Primus, ne-am topit zăpadă pentru ceai şi o supă instant”, îşi aminteşte Cecilia. A şi făcut o scurtă filmare în care Marius „prezintă” meniul de Revelion: „Nişte spaghetti, extraordinar de bune, nişte cârnaţi, brânză uscată, cafea, ceai, alune, cereale pentru cine vrea!” Cecilia a adăugat: „Şi un pic din licoarea vieţii: vin!” Marius: „Unde-i piesa de rezistenţă?!” Cei doi cotrobăie printre mâncare şi haine: „E undeva unde să nu îngheţe! Ia, ia o gură să ne îndulcim puţin! E un demi-dulce alb”, dialoghează cei doi, trecându-şi de la unul la altul o sticlă mică de aluminiu cu vin. Cecilia ridică recipientul şi şopteşte: „La mulţi ani, la trecerea dintre ani!”
Cecilia şi Marius se pregătesc să urce pe Parângul Mare, cel mai înalt vârf din Masivul Parâng, la peste 2500 de metri altitudine. Vremea rea însă i-a ţinut în cort. „Cred că bătea vântul cu peste 100 de km/oră, Marius nici nu a reuşit să doarmă, eu am mai aţipit. Nu a fost chip să plecăm mai departe. Ne-am resemnat şi am petrecut la cort. Asta a fost cea mai cruntă vreme pe care am prins-o la un revelion”, mărturiseşte Cecilia.
Dimineaţă, ieşirea din cort era îngropată sub un strat de jumătate de metru de zăpadă, aşa că Marius a muncit serios în prima zi a anului. La ora 9, vântul nu încetase, aşa că au decis să mai aştepte un pic. Peste o oră se decideau să îşi schimbe planurile: au ales să se îndrepte către Parângul Mic. „Era ceaţă şi bătea vântul, ningea. Din semnele de pe traseu nu se vedea nimic decât în momentul în care ajungeai lângă ele. Am mers pe creastă, din instinct, pentru că ştiam bine zona. Am ajuns pe Parângul Mic, telescaunul era oprit din pricina vântului, aşa că am mers pe jos până la maşină. Am şi întâlnit câţiva turişti în cale, urcau în adidaşi, deloc echipaţi, şi i-am întors din drum. Le-am povestit ce vreme cruntă este sus!”
Cei doi ştiu foarte bine de ce preferă un astfel de Revelion, unul care ar fi refuzat instant de majoritatea persoanelor: „Mai sunt oameni care urcă iarna pe munte, dar, de Revelion, am fost întotdeauna doar noi doi. Pentru noi este o deconectare de la ritmul galopant din restul zilelor. Pur şi simplu, ne resetăm pentru anul care vine.
De data asta a fost un Revelion mai special în care cortul nostru s-a transformat în iglu”, râde Marius Hajdu. Cecilia spune că ideea le-a venit în urmă cu patru ani din dorinţa de a face de Revelion ceva mai inedit: „Am ales Parângul Mare pentru că este mai puţin accesibil, e mai abrupt, iar Cârja îşi merită numele – de cele mai multe ori te … cârjeşte, mai ales când eşti pe zăpadă şi cu rucsaci de zece kilograme în spate.
Am avut satisfacţia să fim singurii care au făcut Revelionul „deasupra lumii”, iar priveliştile acelea merită întreg efortul. Faci fotografii să arăţi prietenilor, dar unele imagini le ţii pentru tine, aproape de suflet. În prima zi a lui 2020 am fost singurii care şi-au croit drum prin zăpada viscolită. Cumva, odată cu muntele şi greutăţile lui, te înfrunţi şi pe tine! A fost cel mai dificil traseu pe care l-am făcut. Toţi se uitau la noi ca la o minune, când am ajuns jos la cabane”, povesteşte tânăra.
Soţii Hajdu îi sfătuiesc însă pe cei cu spirit de aventură care ar vrea să le urmeze exemplul, să fie siguri că pot face faţă muntelui şi provocărilor iernii, că au echipament complet şi bun, dar şi destulă rezistenţă şi experienţă. „Cu muntele, nu te ţii de glume, altfel dai numai de lucru salvamontiştilor. Noi avem echipament bun – bocanci, colţari, lopeţi, izoprene speciale, kit de reparaţii pentru cort, frânghii, busolă, hărţi şi chiar sonde de avalanşă. Când pleci aşa, te asiguri şi că ai mâncare adecvată: multe seminţe, batoane de ciocolată, ceai şi supă instant pentru că e important să ai ceva licoare caldă. Îţi iei cană de metal şi sticlă de aluminiu să poţi încălzi apa sau să topeşti zăpada. Nu avem niciodată artificii – chiar nu îţi doreşti să fii cauza unei avalanşe!”, zâmbeşte Cecilia. Poveştile celor doi soţi îţi aduc aminte de vorbele lui Victor Hugo: „Munţii: o imensă carte deschisă în care citim totul despre natură şi noi înşine.”
La prima vedere, nimic din înfăţişarea Ceciliei – o fată mărunţică cu ochi mari, albaştri şi blânzi – nu îţi arată că ascunde un munte de voinţă. S-a născut la sat, în Curechiu, şi nu a avut o viaţă uşoară. A trecut în 2019 printr-un accident teribil. A învăţat multe despre supravieţuirea în condiţii dificile în Armată, la Brad, la vânătorii de munte, unde l-a şi întâlnit pe Marius. Îi leagă nu doar pasiunea pentru munte, dar şi cea pentru motociclete şi fapte bune.
De fapt, Cecilia şi Marius Hajdu sunt doi dintre voluntarii de bază ai campaniei „Ajută satul”. De ani de zile, cei doi se implică în acţiuni umanitare, nu doar prin donaţii, dar participă efectiv la construirea de case noi sau ajută la repararea celor stricate pentru bunicii părăsiţi din mai multe zone ale judeţului. Cecilia şi Marius Hajdu sunt dovada clară că, în unele cazuri, Armata nu te face doar tare, ci şi OM.
Laura OANA
