RETROSPECTIVĂ ROMANȚATĂ. Săptămâna în cinci minute de lectură
LUNI, 26 aprilie 2021
Cerva și Lovin, dosar penal. Șoșoacă, avertisment scris. românia începe să-și apere statul de drept. Republica Dragnea a scos la lumină o faună de lugubre figuri publice care au profitat de democrație și libertate cu intenția nesănătoasă ca să le dărâme pe amândouă. După care să treacă România pe Ordonanța 13, să o erdoganizeze cu Dragnea pe post de sultan și, pe urmă, să se bucure de impunități, averi și putere ca slujitori ai cauzei. Sunt deja probe în acest sens discursurile ceaușescoide din acea perioadă ale unor politicieni ca Dragnea, Tăriceanu, Dăncilă, Șerban, Firea, Grapini, Pleșoianu sau Nicolai. Micile succese de etapă ale demolării justiției și ale acțiunilor de cotropire a instituțiilor statului au coagulat imediat în jurul binomului PSD & ALDE un insectar de oportuniști în media, în justiție, în Biserică, în Jandarmerie care au pus umărul la consolidarea României fără drepturi, fără dreptate, liberă de libertate. Domnul Liviu Dragnea a fost ”extras” din vârful piramidei și trimis o vreme la închisoare. Semințele perspectivei de a încăleca statul român din interior au fost aruncate însă mai demult, și ele rodesc pe frontul acestei bătălii în care se cheltuie în continuare bani, energii, inventivitate, timp de emisie și se recrutează personal. Dana Budeanu, Mugur Mihăescu, Dan Bittman, Codruța Cerva, Oana Lovin sunt talente înnăscute a luptei de gherilă dirijată din subterana penalo-populistă de liderii cu frică de pârnaie. În mod cu totul surprinzător, atacul murdar la persoană, jignirile grosiere, miștoul nerușinat, fumigenele de știri false și incitările la ură au fost tolerate până acum de instituțiile statului de drept. Corul toxic al subteranei și-a făcut numărul fără nicio teamă, constrângere sau replică oficială ani de zile. Asta până luni când activistele apropiate de PSD, Codruța Cerva și Oana Lovin, s-au ales cu dosar penal după scandalul pe care l-au provocat în fața sediului Ministerului Sănătății în ziua demiterii lui Vlad Voiculescu. Cerva și Lovin au adus, în 14 aprilie, ciolane și saci cu gunoaie pe treptele Ministerului Sănătății. Mai mult chiar, un tânăr care a fost trimis să curețe mizeria făcută de cele două, a fost atacat și lovit cu piciorul fiind preluat ulterior de o ambulanță. Un gest de normalitate similar s-a petrecut câteva zile mai târziu după comportamentul de grotă pe care senatoarea Diana Șoșoacă a avut-o în Parlament. Domnia sa a primit un avertisment scris din partea Biroului Permanent al Senatului pentru ”conduită ofensatoare, comportament inadecvat și utilizarea de termeni înjurioși și ofensatori în cadrul Senatului”. E pentru prima dată în istoria Parlamentului când un demnitar primește o astfel de sancțiune din partea instituției. Poate și din cauza asta, al toleranței duse prea departe, figuri sinistre de acest gen au prins atâta curaj încât consideră că nu mai e suficient să dea din gură și ajung să dea acum și cu piciorul.
MARȚI, 27 aprilie 2021
Pensare în misiune. Că un bărbat se pensează nu mai e un fapt divers în secolul 21. Însă eșantionul masculin despre care s-a aflat marți că a făcut-o a ieșit din canoane. Bărbatul care a fost găsit marți în cabinetul de cosmetică cu penseta prin sprâncene era polițist și ”în misiune”. Descoperirea a fost făcută de șefii lui atunci când a apărut o urgență, iar toate echipajele din zonă au intervenit. Mai puțin agentul de poliție, care încă nu terminase procesul de înfrumusețare. Nu se știe dacă misiunea de la care a lipsit a fost un succes, dar dacă a fost, polițistul sprâncenat merita să stea la mijloc în poza festivă de grup. Pentru efectul artistic!
MIERCURI, 28 aprilie 2021
Republica Moldova virează spre Occident și Justiție. Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, a anunțat miercuri că a semnat decretul de dizolvare a actualului Parlament, urmând ca cetățenii moldoveni să fie chemați la urne în cadrul alegerilor anticipate. Gestul politic al președintelui moldovean a fost posibil pentru că tot miercuri Curtea Constituțională de la Chisinau a declarat drept o decizie neconstituțională introducerea stării de urgență de către Parlamentul Republicii Moldova la data de 1 aprilie. Majoritatea actuală din Parlamentul de la Chișinău a instituit starea de urgență de la 1 aprilie pentru două luni de zile. Criticii spun că aceasta a fost doar o manevră politică pentru amânarea dizolvării Parlamentului și organizarea de alegeri parlamentare anticipate, decisă tot de Curtea Constituțională pe 15 aprilie. Sesizarea pe aceasta speță a fost făcută de către parlamentarii opoziției proeuropene din Parlamentul de la Chișinău. Ei au sesizat Curtea Constituțională privind legalitatea hotărârii Parlamentului cu referire la instituirea stării de urgență. Aceștia au susținut că Guvernul demisionar condus de Aureliu Ciocoi nu avea dreptul sa înainteze Parlamentului propunerea privind instituirea stării de urgență, iar deputații nu puteau veni cu propriul proiect de hotărâre, motiv pentru care au fost încălcate mai multe articole ale Constituției Republicii Moldova. Peste 500 de oameni s-au strâns, miercuri, în fața Curții Constituționale de la Chișinău pentru a protesta împotriva abuzurilor și intimidărilor la care au fost supuși judecătorii Curții în ultimele luni din partea majorității parlamentare dominate de Partidul Socialiștilor, condus de pro-rusul Igor Dodon și Partidul Ilan Sor, condus de oligarhul fugar Ilan Sor, condamnat în prima instanță pentru devalizarea a trei bănci din Republica Moldova de circa un miliard de dolari. Dizolvarea de miercuri a Parlamentului Republicii Moldovei de către președintele Maia Sandu a fost lovitura decisivă împotriva tentativei regimului Dodon de a se baricanda la Putere prin capturarea Curții Constituționale. Data pentru desfășurarea alegerilor parlamentare anticipate va fi stabilită pentru 11 iulie 2021. În absența tancurilor rusești, Republica Moldova are șansa să vireze decisiv și democratic spre valorile occidentale și Justiție independentă în urma scrutinului anunțat. Între timp, Rusia a anunțat că va da publicității o listă cu ”țări neprietenoase” față de ea. Potrivit ziarului Izvestia, mai mult de zece țări s-ar putea regăsi pe lista cu state ‘neprietenoase’, între care SUA, Polonia, Cehia, Lituania, Letonia, Estonia, precum și Marea Britanie, Ucraina sau Australia. Nimeni n-a invocat nici măcar un moment România.
JOI, 29 aprilie 2021
Biserica AJUTĂ la imunizarea românilor. Patriarhul Daniel de Paști: ” criza medicala sau pandemia ne cheamă să prețuim viața și sănătatea noastră, precum și viața și sănătatea semenilor noștri, ca fiind daruri primite de la Dumnezeu, pe care însă trebuie să le protejam cu multă responsabilitate spirituală și sanitară!” Biserica Ortodoxă Română în tot mai mare măsură renunță la discursul său care se opunea restricțiilor sanitare care au perturbat tradițiile practicilor religioase. Încet-încet tot mai multe personalități ale Bisericii Naționale pledează public pentru respectarea regulilor sanitare, unele dau exemplu personal pentru încurajarea vaccinării, iar la Vulcan preotul de la una din biserici, împreună cu autoritățile locale, a organizat o mică secție de vaccinare chiar la biserică imediat după slujbă. Schimbarea de abordare a Bisericii se face simțită chiar și din discursul de Paști al Patriarhului Daniel. Șeful Bisericii Ortodoxe române tălmăcește pe înțelesul enoriașilor cât este de important să respectăm regulile sanitare impuse de autorități, atât pentru fiecare, cât și pentru cei din jur. Criza medicală, spune Patriarhul, ”poate fi transformată într-o perioadă de întărire a credinței, mai ales prin rugăciune și prin sporirea iubirii noastre pentru oamenii aflați în suferință”.
VINERI, 30 aprilie 2021, SÂMBĂTĂ, 01 mai 2021, DUMINICĂ, 02 mai 2021
Credincioșii ortodocși prăznuiesc învierea Domnului Iisus Hristos.
Monica Pană