RETROSPECTIVĂ ROMANȚATĂ. Săptămâna în cinci minute de lectură

LUNI,  30 SEPTEMBRIE 2024

Taxa ”pe lux” s-a activat

Picătură într-un ocean de nevoi bugetare. Dacă ești așa mai bogat, de luni statul te taxează mai mult. Luni a intrat în vigoare „taxa pe lux”, care se aplică mașinilor și locuințelor scumpe. ANAF a obținut accesul la datele autorităților locale care permit identificarea proprietarilor unor automobile și case scumpe. Taxa pe lux vizează mașinile mai scumpe de 375.000 de lei (75.000 euro) și locuințele care au o valoare de peste 2,5 milioane de lei (500.000 euro). Proprietarii lor au de completat formularul 2016, care trebuie trimis la ANAF până la finalul lunii septembrie pentru case și până la finalul anului pentru mașinile scumpe. Pentru clădirile rezidențiale, taxa pe lux se stabilește prin aplicarea unei cote de 0,3% asupra diferenței dintre valoarea impozabilă a clădirii comunicată de către organul fiscal local prin decizia de impunere și plafonul de 2.500.000 lei. Astfel, pentru un imobil de 1 milion de euro, taxa pe lux este 1.500 euro pe an. La fel, pentru autoturismele scumpe. Taxa de 0,3% se aplică asupra diferenței dintre valoarea de achiziție și plafonul de 375.000 lei. De exemplu, pentru o mașină în valoare de 100.000 euro, impozitul anual suplimentar va fi de 75 de euro, dar taxa de lux expiră după 5 ani de la achiziție. Măsura va aduce mai mulți bani la buget, dar analiștii sunt de părere că față de nevoile acoperirii deficitului actual, banii aduși prin taxa pe lux au dimensiunea unei picături într-un ocean.

 

MARȚI, 01 OCTOMBRIE 2024

Românii prinși cu bijuterii de sute de mii de euro nu sunt pensionari de rând

Știrea a fost lansată marți pe fluxul Digi24 și a surprins. Un cuplu de pensionari români au încercat să intre în Germania cu bijuterii (un colier și un ceas) în valoare de 650 de mii de euro, fără să plătească taxe vamale. Cei doi au fost reținuți de poliția de frontieră la aeroportul din Munchen, unde soseau din Elveția. Conform site-ului Cartier, colierul (foto) este din aur alb, are „2 ochi de smarald” și 614 diamante. Cei doi au fost catalogați ca și ”contrabandiști” de presa din Germania. Legea spune că la intrarea în Uniunea Europeană toate obiectele procurate în afară cu o valoare mai mare de 430 de euro trebuie declarate și supuse taxelor vamale. Primul șoc la aflarea veștii este statutul cuplului de români. Doi pensionari?! Cum!? Nu e posibil ca doi dintre cei mai amărâți dintre pensionarii Europei să umble pe aeroporturi cu bijuterii de sute de mii de euro! Și încă proaspăt cumpărate! Nouăzeci la sută dintre ei abia au bani să-și ungă pe pâine un magiun de prune, după ce își investesc pensia în medicamente de tensiune și diabet. Digi24 nu a mers mai departe și nu a deconspirat identitatea pensionarilor. Alții au săpat mai adânc și au identificat cine sunt pensionarii români. Site-ul G4Media a făcut-o și așa s-a aflat că ”pensionarii” români opriți pe aeroportul din Munchen cu bijuterii de 650.000 de euro pe care nu le-ar fi declarat sunt fostul ministru al Economiei, Adriean Videanu, și soția sa. Așa da, totul are sens! Și, fie vorba în popor, e cam sărăcie doar 650 de mii de euro pentru așa un cuplu. Fostul ministru al Economiei a declarat pentru G4Media că a fost vorba despre ”o neînțelegere cauzată de faptul că nu am știut legislația UE, care spune că taxele pentru bunuri de valoare aduse din afara UE trebuie plătite în primul stat membru în care am ajuns, și nu în România, țara unde am rezidența fiscală”. Mă rog, mă rog, asta e neimportant, la fel ca și bănuiala că odată ajuns în România statul român nu vedea în vecii vecilor nici măcar un leu impozit pe mega-bijuteriile elvețiene. Cine este Adriean Videanu? Fost primar al Capitalei, fost vicepremier și fost ministru al Economiei, Adriean Videanu a decis în anul 2015 să renunțe definitiv la orice legătură cu politica. Motivul a fost determinat de o decizie a procurorilor DNA de a-l reține pentru complicitate la trafic de influenţă în dosarul ”Gaze ieftine” privitor la constituirea a unui grup infracţional organizat şi delapidare în dosarul privind Romgaz, în care prejudiciul calculat de procurori s-a ridicat la peste 60 milioane de euro. A urmat un proces, pe care Videanu l-a câștigat într-un final la Înalta Curte. Dar asta nu înseamnă că dl Adriean Videanu nu poate ocupa un loc de cinste pe panoplia pensionarilor controversați ai României, alături de Adrian Năstase, Călin Popescu-Tăriceanu, sau Traian Băsescu, titulari de dosar penal în epoca de aur a luptei anticorupție.

 

MIERCURI, 02 OCTOMBRIE 2024

Dilema săptămânii. Geoană, un putinist la curtea NATO?

Cel mai puternic semnal că ceva nu este în regulă cu candidatul Geoană a fost solidaritatea ”analistului politic” Gușă cu acesta. Putinist și rusofil consacrat, dl Gușă crede și el că dl Geoană este victima unei acțiuni de compromitere a Kremlinului, care, ce să vezi?!,  urmărește să-l deconspire ca agent al Moscovei, trăgând după el în derizoriu și sistemele de protecție la ”cârtițe” ale NATO. Mânerul de care a fost agățat dl Geoană, se știe, este un membru din echipa sa electorală care face afaceri cu un oligarh rus agreat de Putin. Au mai fost și deplasările sale suspecte la Moscova din 2009, al căror scop nu a fost niciodată lămurit.  E un fel de psihologie inversă în ce face acum dl Gușă. Acesta, propagandist consacrat pro Putin,  anti-NATO și anti-UE, în loc să apere Rusia lui Putin cum face de obicei,  arată acum cu degetul spre Kremlin și spune și el că domnul candidat Geoană este victima kompromatului rusesc. Pare o fractură logică aici! Adică de ce ar vrea Rusia să demonstreze că dl Geoană este vasal de-al Kremlinului? Ar părea non-sens, dar nu e. Care ar fi câștigul?  Este electoral și Rusia știe asta. Românii nu ar vota niciodată un candidat care în actuala conjunctură s-ar dovedi un agent al Kremlinului. Firește, dl Geoană nu poate acuza SUA și UE că îl caută acum în spatele măștii de pro-Occidental pentru că, dacă ar face-o,  nu l-ar mai vota decât ai lui Simion și Șoșoacă.  Și tocmai pentru că Rusiei lui Putin i-ar conveni ca dl Geoană să fie președinte al României, cea mai bună apărare în fața acuzațiilor credibile este învinuirea Moscovei. Mintea votantului Geoană e ghidată magistral.  Păi, dacă dl candidat Geoană zice că Moscova îi poartă sâmbetele, înseamnă că dl Geoană nu e agreat de Putin, deci e numai bun de votat. Meritat sau nu, dl Geoană mai este susținut și de prestigiul NATO. Mulți cred că, dacă era rusofil,  nu ar fi fost posibil ca dl Geoană să fenteze sistemul de control intern al Alianței Nord-Atlantice când a fost numit al doilea om în structură.  Faptul că un dizident al Rusiei pe care Putin îl vrea mort a ridicat la fileu posibilitatea ca dl Geoană să joace pe muzica Kremlinului e un semnal că, poate, NATO nu e chiar așa de infailibil în depistarea ”cârtițelor”. Și mai e un aspect! Poate nu e de neglijat că dl Geoană a ajuns adjunct al secretarului general NATO în timpul mandatului președintelui Trump. Un prieten de nădejde al dlui Putin!

 

JOI, 03 OCTOMBRIE 2024

Statistică! Meditațiile, o afacere cu maxim profit

În România sunt aproximativ 180.000 de profesori. Dintre aceștia doar 12.000 și-au declarat anul trecut, la ANAF, veniturile obținute din meditații. Adică doar 6,6% din totalul dascălilor. Acești 6,6 la sută din profesori au obținut împreună anul trecut nu mai puțin de 169 de milioane de lei, adică aproape 34 de milioane de euro. Veniturile cele mai mari din meditații au fost declarate de profesorii din București, care au câștigat 40.779.742 de lei, echivalentul a puțin peste 8 milioane de euro. Acești bani au fost obținuți de 1.935 de profesori. În topul veniturilor declarate urmează dascălii din Sibiu (15.638.196 lei), Cluj (14.540.072 lei), Timiș (7.441.885 lei) și Prahova (6.367.430 lei).  În ceea ce privește numărul de profesori care au declarat veniturile din meditații, după București urmează cei din Cluj, Iași, Timiș și Prahova. În total, 11.734 de persoane plătesc impozit pe veniturile obținute din meditații.

 

VINERI, 04 OCTOMBRIE 2024

Scutirea medicală, o super afacere în Ucraina

În România, concediul medical este un instrument la-ndemâna unui număr covârșitor de salariați sănătoși ca să-și rezolve, la înțelegere cu medicul, zile sau săptămâni libere de la serviciu. Vă dați seama ce înseamnă în Ucraina această ”putere” de a da liber pe care medicii o au? Autorităţile ucrainene au anunţat vineri confiscarea unor sume de bani în diferite monede, reprezentând echivalentul a circa 5 milioane de euro, de la o responsabilă însărcinată cu evaluarea medicală a bărbaților supuşi procesului de mobilizare. Femeia era șefa comisiei medicale de recrutare din regiunea central-vestică a Ucrainei. Funcționara ar fi încasat aceşti bani de la bărbaţi ce s-au sustras mobilizării în armata ucraineană, care după mai mult de doi ani şi jumătate de război cu Rusia are nevoie să-şi completeze efectivele. Pe lângă cele 5 milioane de euro, familia femeii mai are peste două milioane de euro în conturi bancare, plus proprietăţi imobiliare în Ucraina, Austria, Spania şi Turcia. Femeia a fost arestată, împreună cu fiul său complice şi riscă până la 12 ani de închisoare şi confiscarea întregii averi. În România, procedura ”concediu medical” pentru relache continuă fără urmări penale. Că nu e moarte de om!

 

Sâmbătă, 05 OCTOMBRIE 2024

Precedent periculos! Diana Șoșoacă pierde alegerile prezidențiale pe mâna CCR

Curtea Constituțională a României (CCR) a transmis oficial că a invalidat candidatura reprezentantei SOS România, Diana Șoșoacă, la alegerile prezidențiale din 24 noiembrie. Șoșoacă nu are nicio cale de atac, decizia CCR este definitivă și s-a luat cu majoritate de 5-2, alți doi judecători fiind absenți. Potrivit site-ului G4Media, majoritatea judecătorilor numiți de PSD la Curtea Constituțională a votat pentru respingerea candidaturii Dianei Șoșoacă. Fapt fără precedent! Situația este delicată din mai multe puncte de vedere. Una din întrebări este până unde este posibil să permiți unor figuri politice toxice, antidemocratice și cu legături controversate cu state agresoare (Rusia putinistă) să beneficieze de drepturile unui sistem democratic pe care îl sabotează și eventual, vrea să-l dărâme în goana după putere absolută. Nu trebuie uitat că Hitler a ajuns la putere în mod democratic, după care a instalat dictatura dărâmând sistemul care i-a permis să candideze. Esențial aici este cine este și ce hram poartă candidatul. Dat fiind faptul că e vorba de doamna Diana Șoșoacă în acest caz CCR pare partea pozitivă în poveste. A oprit de la candidatură o figură politică total pe contrasens cu politica oficială a României, pro NATO și pro-UE. Urmează imediat cea de-a doua întâmplare. Ce rost a avut respingerea candidaturii dnei Șoșoacă, dacă oricum nu era nici un pericol ca ea să ajungă șefa statului? Aici analiștii politici arată cu degetul spre PSD și candidatura dlui Ciolacu. Dacă voturile pentru dna Șoșoacă se transferă la dl Simion și acesta ajunge în turul 2 cu șeful PSD, Marcel Ciolacu, acesta din urmă are șansele cele mai mari să prindă Cotroceniul. Abia a treia întrebare naște cu adevărat temeri. Dacă CCR a executat candidatura dnei Șoșoacă ca parte dintr-o manevră de a-l ajuta pe șeful PSD să prindă mandat de președinte, ce se poate face în viitor în baza acestui precedent? Ceva grav! Ne putem aștepta ca la un moment dat, pe niște motivări puerile (așa par la dna Șoșoacă!) un candidat excepțional pentru binele european al României să fie oprit să candideze, ca să prindă mandat mediocrul agreeat de sistem. Este posibil? Absolut! De aceea, ca regulă de aur. indiferent de cine este candidat, dacă acesta e cetățean al României, el are dreptul și trebuie lăsat să candideze. Curtea Constituțională a României nu are nici un drept să se substituie votului românilor! Cu orice risc! Dacă românii vor Șoșoacă, atunci Șoșoacă trebuie să fie! De aceea, stoparea candidaturii dnei Șoșoacă face deja parte dintr-o Românie nedemocratică la care CCR este parte.

 

Duminică,  06 OCTOMBRIE 2024

Fotografia săptămânii

Un bărbat și câinele său au străbătut lumea pe jos în 7 ani.  Americanul Tom Turcich împreună cu cățelușa sa Savannah au mers pe jos prin 38 de țări, făcând practic înconjurul lumii. Călătoria a început în aprilie 2015, cei doi au mers pe jos între 29 și 38 de kilometri pe zi timp de 7 ani. Dintre toate țările pe care le-a străbătut alături de prietena loială, Tom Turchich a spus că cele care l-au impresionat cel mai mult au fost Turcia și Georgia.

Monica Pană

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *