RETROSPECTIVĂ ROMANȚATĂ. Săptămâna în cinci minute de lectură
LUNI, 26 AUGUST 2024
Avram Iancu are statuie în Ohio, SUA
În orașul Canton din statul Ohio, SUA, a avut loc o ceremonie de dezvelire a bustului eroului național Avram Iancu, eveniment care marchează aniversarea a 200 de ani de la nașterea „Crăișorului Munților”. Și nu e singura inițiativă de omagiere a eroului. Potrivit Cluj24, odată cu dezvelirea statuii, au fost începute săpăturile pe locul unde se va construi o copie a casei sale din Munții Apuseni. Iniția inițiativă care face parte dintr-un proiect mai amplu de amenajare a unui sat românesc în cadrul Festivalului Românesc din Canton. Bustul a fost realizat gratuit de sculptorul Cristi Bota, însă costurile turnării în bronz s-au ridicat la 6.000 de dolari. Inițiativa de a ridica un bust al lui Avram Iancu și de a construi o copie a casei sale în Canton aparține lui Gheorghe Chindriș, vicepreședinte al Societății „Avram Iancu”, care a fost, simbolic, și primul primar al satului românesc din orașul american. În localitatea Canton din SUA, fondată în 1805, trăiește o comunitate numeroasă de români, care dispune de două biserici, una ortodoxă și una greco-catolică, iar acum prin aceste inițiative se intenționează crearea unui colț pur românesc în orașul american. Pe lângă casa lui Avram Iancu, inițiatorii proiectului au anunțat că va fi ridicată și o copie a bojdeucii lui Ion Creangă.
MARȚI, 27 AUGUST 2024
Recalcularea pensiilor nu dă rezultatul bun
Bine, autoritățile s-au jurat: nimănui nu-i va scădea pensia! Dar până oamenii se conving de asta, trebuie mai întâi să treacă peste șocul dat de citirea noilor decizii. Un număr semnificativ de pensionari s-au trezit cu decizii de pensii ”de pedeapsă”. Documentul îi anunța că li s-a diminuat pensia. Adică, le-a luat nu le-a dat! Culmea e că printre cei oropsiți sunt și pensionarii care au beneficiat de grupă pentru muncă în condiții grele. Unde e greșeala? Păi în primul rând e la guvernanți care, mânați de febra electorală, au călărit funcționarii de la Ministerul Muncii și Casele de Pensii să recalculeze milioane de pensii în non-timp. Era imposibil să nu se greșească la calcul! Din câte s-a putut înțelege din bâlbâiala oficială la baza recalculării a fost o variabilă reprezentată de anii de cotizare. Funcție de aceasta, funcționarii au tras la bandă toate pensiile și au ieșit cu ele la popor. Dar realitatea e mult mai complicată decât atât. De exemplu, la mineri, siderurgiști și în general la toți cei care au lucrat în condiții grele, numărul anilor de cotizare în sens general e mai mic decât norma pentru că ei au ieșit la pensie mai repede. Formula de recalculare nu a ținut însă cont de sistemul grupelor de până acum în care anii de cotizare efectivă sunt compensați până la împlinirea normei cu stagii de cotizare care acum nu mai sunt luate în calcul. Deși, spun specialiștii, stagiile de cotizare au fost acoperite din impozitele mai mari pe care le plăteau salariații care au lucrat în condiții grele. Așa se face că durate de cotizare mai mici față de pensionarii clasici pusă în formula de recalculare a pensiilor a dat un rezultat greșit, mai mic, adică o scădere a pensiei celor mai încercați foști muncitori ai României. Aproximativ, 750.000 de pensionari români se află în situația penibilă în care recalcularea pensiei înseamnă pentru ei o diminuare a ei. Chiar dacă autoritățile vor corecta rapid această greșeală, efectul „anti” va fi mai greu de șters. Pensionarii din minerit din Valea Jiului au protestat deja, reprezentanții luând deja drumul Bucureștiului pentru a-i aduce primului-ministru și candidat la cunoștință nemulțumirea lor. Votanți fideli ai PSD, este de așteptat ca mulți dintre foștii siderurgiști și mineri să stea acasă în ziua votului pedepsind astfel Puterea care a vrut să facă din recalcularea pensiilor un ”aspirator” de voturi de la seniori. Și ar fi fost categoric, dacă nu greșeau la calcul, pardon!, la recalculare.
MIERCURI, 28 AUGUST 2024
Ce a pus capăt atât de brusc pandemiei?
Știința are un răspuns De la sute de mii de morți între 2020 și 2021, din august 2022 până în luna martie 2023 numărul de decese legate de Covid-19 a scăzut spectaculos, punând capăt brusc pandemiei Covid-19. Cui s-a datorat acest deznodământ fericit? Să fi fost vorba de efectele vaccinurilor care deveniseră accesibile pe scară largă? O nouă cercetare publicată în The European Physical Journal B, sugerează că nu. Potrivit ultimilor constatări, pur și simplu, virusul singur și-a diminuat capacitatea de a provoca infecții grave. Cercetătorii explică fenomenul. Proteina spike de pe suprafața virusului este cea care facilitează penetrarea celulelor gazdă, îmbolnăvind grav omul. Pe măsură ce virusul suferă mutaţii, aceste proteine se pot modifica rapid, îmbunătățind capacitatea virusului de a se lega de receptori, dar, în unele cazuri, făcându-l mai puţin letal. Cercetătorii au urmărit dacă există o legătură între mutații și rata mortalității. Și au descoperit că o modificare a structurii moleculare a proteinei spike este responsabilă pentru scăderea bruscă a numărului de decese. Această tranziţie de fază a avut loc în noile tulpini ale variantei omicron apărute în 2023, care prezentau doar 5 mutaţii suplimentare față de varianta omicron originală. Studiul sugerează că această tranziţie a modificat mecanismele de legare ale virusului în tractul respirator superior – pasajele care leagă nasul, gura şi gâtul – ceea ce a redus probabilitatea unor infecţii grave. La fel de bine, prin mutațiile sale, virusul Covid-19 ar fi putut deveni mult mai ucigător decât varianta inițială, ceea ce ar fi generat un număr infinit mai mare de decese. Se poate spune că omenirea a avut noroc de data asta.
JOI, 29 AUGUST 2024
Șpagă în serie la oncologie
Se spune că oamenii care lucrează în zona unde viața se întâlnește nefericit cu suferința sau cu moartea primesc o imunitate la emoțiile puternice specifice față de oamenii obișnuiți. E vorba de medici oncologi sau ATI, personalul de pe mașinile salvării, preoți, sau lucrători de la pompele funebre. Câteodată se întâmplă însă că această imunitate să degenereze într-un cinism criminal odată cu nașterea ideii de a face profit din suferința oamenilor. Și ce material uman mai bun de jecmănit decât un bolnav disperat cu cancer puteți găsi? Asta a fost ”ideea de afaceri” pe care au avut-o șase medici și o asistentă de la Spitalului Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara – Clinica de Chirurgie Generală 2 – Oncologie. Industrializarea șpăgii a fost într-atât de amplă încât de ceva vreme urmele lăsate de aceasta a făcut obiectul unei monitorizări din partea organelor de anchetă. Rezultatul a fost șocant. Conform anchetatorilor, sunt anchetate 40 de cazuri de luare de mită. Ofiţerii Secţiei Generale Anticorupţie au ridicat zeci de mii de lei şi zeci de mii de euro de acasă de la medici şi asistentă şi mai multe plicuri cu bani nedeschise, bani pe care cadrele medicale nu le-au putut justifica. Și pentru că nu toți bolnavii de cancer au bani șpagă ca să primească tratament, cadrele medicale au fost îndestulate și cu borcane cu miere de albine sau bulion. Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de 6 inculpaţi, iar în urma audierilor efectuate de acesta, sprijinit de organele de cercetare penală, a fost dispusă luarea măsurii controlului judiciar faţă de cei 7 inculpaţi.
VINERI, 30 AUGUST 2024
Cât îi costă pe părinți învățământul gratuit?
Învățământul primar și liceal este, prin lege, gratuit în România. Până la un punct așa este! Nu există taxe școlare decât de la studiile universitare în sus, dar și acolo, dacă ești pregătit, prinzi la ”fără plată”. Cu toate acestea, să-ți trimiți copilul la școală nu este posibil fără să scoți bani din buzunar, chiar dacă nu există taxe școlare. Sunt o mulțime de alte cheltuieli pe care părintele unui copil școlarizat trebuie să le suporte pentru ca lucrurile să fie pe făgaș. Un studiu făcut de organizația UNICEF pentru România a reușit să dea o dimensiune bănească a efortului pe care un elev îl cere pentru a merge la școală. Potrivit studiului, cheltuielile pe care trebuie să le suporte o familie pentru a acoperi necesitățile minimale pentru susținerea școlarizării unui copil, includ achiziții de rechizite, care pot varia de la 100 lei/an la vârsta de 3 ani, până la 544 lei/an în ultimul an de liceu, costuri cu manuale școlare, culegeri și caiete speciale, care implică costuri estimate de la 140 lei/an la 6 ani, ajungând până la 293 lei/an în ultimul an de liceu. De asemenea, participarea la serbări școlare implică cheltuieli care variază de la 46 lei/an la 3 ani la 213 lei/an în ultimul an de liceu, programe after-school, doar pentru clasele primare, de la 6 ani la 11 ani, necesită un buget alocat 2.440 lei/an, iar achiziționarea unui computer personal la 13 ani are un cost estimat de 1.990 lei. S-a evaluat că, pe total, costurile unei familii pentru susținerea școlarizării unui copil pe parcursul unui ciclu complet de învățământ depășesc 30.000 de lei. Să cheltui 6000 de euro în 12 ani pentru un copil ca să îl ții în școală, nu pare totuși un vot de blam dat ideii de învățământ gratuit. Există însă și cazuri speciale. E de discutat despre acuratețea datelor emise de studiu și de posibilitățile financiare ale părinților. Pentru că, în realitate, suma totală care trebuie cheltuită ar putea fi mai mare de 30.000 de lei (nu s-a evaluat de exemplu, costul transportului în cazul elevilor care fac naveta), în timp ce pentru o mamă singură plătită cu minimul pe economie chiar și 100 de lei ar fi împovărător ca să-și poată ține copilul la școală. Iar aceste situații nu sunt puține, lucrul care rezultă din statistica legată de fenomenul abandonului școlar. România este pe primul loc în Uniunea Europeană după rata abandonului şcolar. În 2022, ponderea tinerilor români care au părăsit devreme sistemul de educaţie şi formare a fost de 16%. Media Uniunii Europene a fost de 10%.
Sâmbătă, 31 AUGUST 2024
Identitatea digitală vă supraviețuiește. Ce e de făcut?
Tehnologia face să apară fel de fel de aspecte la care inițial nu s-a gândit nimeni. Nu ați avut niciodată șocul de a ura ”La mulți ani!” unei persoane despre care apoi ați aflat că e trecută la cele veșnice? Vă imaginați ce efect are o invocare a celor decedați pentru apropiații acestora care văd abordarea acestora pe rețelele de socializare ca și când ar fi vii. Da, aceasta este situația. Identitățile noastre digitale ne supraviețuiesc. Și până acum nu există nici o convenție privitor la ce se întâmplă cu ele după ce posesorii lor fizici dispar. Rămân pe mai departe active? Trebuie ”eutanasiate„ de cineva? Dacă da, de cine? Chestiunile acestea au început să preocupe oamenii. Un raport al companiei Kaspersky scoate la iveală preocupările tot mai mari ale utilizatorilor legate de gestionarea identităților digitale după deces. Un procent de 61% dintre respondenți cred că identitățile persoanelor decedate sunt extrem de vulnerabile la furtul de identitate, mai ales în contextul în care nu mai există nimeni care să monitorizeze activitatea conturilor acestora. Studiul mai arată că 35% dintre respondenți consideră acceptabilă recrearea unei prezențe online a decedaților folosind inteligența artificială (AI), prin intermediul fotografiilor, videoclipurilor sau altor amintiri. Totuși, 67% dintre oameni cred că revederea imaginilor sau a poveștilor despre decedați poate fi supărătoare pentru cei apropiați. Într-un singur an, între iulie 2023 și iulie 2024, identitățile online au crescut cu peste 280 de milioane de noi conturi. E firesc atunci ca preocupările legate de „moștenirea” digitală devin din ce în ce mai relevante. Pentru a proteja confidențialitatea digitală, Kaspersky sugerează utilizatorilor să includă instrucțiuni clare în testament privind gestionarea datelor și conturilor online după moarte. Pentru că instrumentul testamentar nu e o practică curentă în România, o soluție decentă ar fi ca cei apropiați să cunoască datele de conectare la cont astfel încât atunci când inevitabilul se produce să-l poată bloca dacă consideră. Până acum, nu există o soluție care se impune în această delicată chestiune și până acum se constată că există multe identități virtuale ale căror corespondenți în viața reală au dispărut. Iar situația asta este pentru multă lume cel puțin ciudată, dacă nu chiar provocătoare de emoții negative.
Duminică, 01 SEPTEMBRIE 2024
Imagini apocaliptice din Constanța. Reprezentanții Administrației Naționale Apele Române au raportat cantități record de precipitații pe litoral la finele săptămânii. Astfel, au fost înregistrate 225,9 l/mp la Mangalia, 145 l/mp la 23 August și 118 l/mp la Tuzla. Volumul de apă căzut a fost atât de mare încât, în doar câteva minute, mașinile au fost prinse sub ape chiar înainte ca proprietarii lor să aibă timp să le pună la adăpost.
Monica Pană