RETROSPECTIVĂ ROMANȚATĂ. Săptămâna în cinci minute de lectură

LUNI, 20 iulie 2020

Grupul de Comunicare Strategică dă dimensiunea tragediei create de vidul legislativ Weber-Dorneanu. Grupul de Comunicare Strategica (GCS) a transmis luni seara date statistice referitoare la evoluția cazurilor confirmate cu noul coronavirus (COVID-19), în contextul generat de decizia Curții Constituționale a României, publicată în data de 2 iulie 2020. Adică, decizia care a dat liber românilor la moarte și boală. Astfel, în intervalul 2 – 20 iulie a.c. aproximativ 3.680 persoane confirmate pozitiv în acest interval de timp, în condițiile absenței instrumentelor legislative care să permită măsuri medicale, nu au făcut obiectul internarii în spitale. Totodată, au fost externate 1.396 persoane asimptomatice după 10 zile de la depistare și 972 persoane externate la cerere, depistate pozitiv la testul pentru noul coronavirus. Un număr de circa 30.000 de persoane infectate sau suspecte de infectare au părăsit măsurile de carantină sau izolare impuse. O parte din aceste pesoane au murit. Altele au trasmis infecția familiilor și prietenilor. Vidul legilativ Weber-Dorneanu a contribuit din plin la extinderea pandemiei printre români, între 2 și 20 iulie 2020 (când a fost adoptată Legea Carantinei și Izolării) în România s-au înregistrat 10.393 de cazuri noi de infecție.

 

MARȚI, 21 iulie 2020

79,9 miliarde de euro pot face din România o țară ca afară. Dar putem noi investi, dacă în ultimii șase ani abia am consumat 17,7 miliarde?! Sefii de stat si de guvern ai tarilor membre ale Uniunii Europene au încheiat marți, 21 iulie, la ora 6.30, un acord considerat de experți istoric. În primul rând pentru că impresionează cifrele. Fondul de relansare economică a UE este compus din granturi (sume care nu mai trebuie rambursate) în valoare de 390 de miliarde de euro și împrumuturi de 360 miliarde de euro. La acestea se adaugă bugetului pentru următorii sapte ani, Cadrul Financiar Multianual, de 1.074 de miliarde de euro, pentru care, de asemenea, liderii au ajuns la un acord comun. Astfel, pachetul financiar ajunge la suma totală de 1.824 de miliarde de euro. Colosal!  Președintele Klaus Iohannis a anunțat la capătul negocierilor privind pachetul financiar pentru relansarea economica a UE că România a obținut 79.9 miliarde de euro. Interesant de observat că partea care revine României a dat cu virgulă, ceea ce înseamnă că bătălia s-a dat până la ultimul euro între părți, iar peste 79,9 miliarde nu s-a mai putut obține nici un eurocent. Din total, ni s-a alocat a 22,82-a parte. Reușita președintelui Iohanis este răsunătoare pentru că a fost acolo în negocieri atunci când României i s-a acordat de la Bruxelles cel mai mare buget din istoria sa. Momentul de marți este istoric și pentru că șefii de stat și de guverne din UE, la solicitarea Parlamentului European, acceptă pentru prima dată o datorie publică europeană. Cu alte cuvinte, UE nu are acum toți banii ca să poată susținte programul de redresare. Ca să deruleze programul, UE va împrumuta bani de pe piața de capital și va finanța economiile statelor membre ca să treacă peste criză. Însă acele datorii nu vor mai merge pe datoria publică a statelor membre, ci se va crea o datorie publică europeană care se va rambursa, paușal. Un alt element care încă nu e concretizat dat poate deveni istoric este condiționarea acordării fondurilor de respectarea statului de drept și independența justiției de către fiecare țară membră UE. Aici însă este destul de greu de manevrat în cadrul negocierilor pentru că e nevoie de majoritate ca un astfel de criteriul să fie implementat. Or, principiul ”primești bani dacă ești democrat” nu i-a entuziasmat deloc pe premierii Ungariei și Poloniei care, deși folosesc deja fard democratic gros, nu mai pot ascunde micile dictaturi pe care și le construiesc acasă. Urmarea a fost că singurul lucru care s-a făcut în direcția acestei condiționări a fost enunțarea sa, drumul până la implementarea lui fiind încă extrem de anevoios și nesigur. La fel ca și absorbția celor 80 de miliarde de euro care sunt alocați României. Această sumă imensă ne readuce aminte că la noi banii NU au fost niciodată o problemă, dar faptul că statul român habar nu are să investească DA! Cifrele sunt năucitoare. În exercițiul bugetar multianual 2014-2020 României i s-a alocat de la Uniunea Europeană suma de 40 de miliarde de euro. România a făcut cinci kilometri de cale ferată, deși aveam bani pentru 390 de kilometri, am făcut 2 km de metrou, deși UE finanța 70 de kilometri, am făcut 242 de kilometri de șosele, deși UE ne finanța 3.500 de kilometri. Și nu am făcut nici un spital regional, deși UE ne finanța minim trei. Dacă luăm în seamă această realitate tristă concluzia este una singură: cele 80 de miliarde de euro sunt degeaba, dacă guvernanții români continuă să pedaleze în gol, că la TV, de gura lor,  asta nu se vede.

 

 MIERCURI, 22 iulie 2020

Senatorii PSD, mumă pentru penalii din politică, ciumă pentru penalii din învățământ. România se remarcă din nou în peisajul mondial pentru faptul că o chestiune de elementar bun-simț și decență trebuie impusă prin lege. Adică ce poate fi mai rușinos decât să dai o lege care să interzică hoților, mituitorilor, ucigașilor, violatorilor, traficanților de influență sau de țigări, într-un cuvânt penalilor să mai ocupe funcții publice. Spre surprinderea multora, nevoia acestei legi a apărut ca urmare a succesului pe care politicienii cu cazier l-au avut la urne în ultimii ani în România.  Cazul domnului Liviu Dragnea este poate cel mai emblematic. Și s-a văzut ce a urmat. Alege un penal șef mare și riști să faci din România raiul infractorilor. Nu eram departe. Și pentru că nu eram departe, tendința de a proteja penalii  vechi și noi din politică se păstrează încă în Senatul României. Senatorii PSD nu sunt de acord ca social-democrații cu probleme penale să fie împiedecați să mai devină deputați, senatori, primari sau președinți de Consilii Județene. Bineînțeles, așa ceva nu se poate declara în gura mare. Și atunci domnii senatori ai României amână. Este a doua oară într-o săptămână când inițiativa susținută de peste un milion de români ”Fără penali în funcții publice” a fost amânată miercuri în comisiile de specialitate ale Senatului din lipsă de cvorum. Practic, atunci când ceva nu trebuie să fie votat,  senatorii PSD care dețin majoritatea chiulesc de la dezbateri. Atât e de simplu! Iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei „Fără penali în funcţii publice”, inițiată de USR,  a fost adoptată, după un an de blocaj, în 14 iulie 2020, de Camera Deputaţilor. Există însă  temerea că se încearcă blocarea ei, pentru încă o lungă perioadă de timp, la Senat. După dezbaterile din comisiile parlamentare reunite, dacă și când se vor face,  iniţiativa urmează să fie supusă votului din plenul Senatului. În cazul în care ea primeşte votul favorabil a două treimi din numărul senatorilor (adică trebuie o cantitate remarcabilă de politicieni cinstiți acolo!), Guvernul ar urma să organizeze referendumul de modificare a Constituţiei în 30 de zile. Și tot miercuri senatorii PSD au produs dovada că știu perfect ce fac. Dacă împotriva penalilor din partide senatorii PSD nu și-au găsit timp să voteze, împotriva celor din educație a fost jihad în unanimitate. Inițiativa legislativă „Fără condamnați penali în școli” a fost adoptată în unanimitate de Senat. Proiectul, tot al USR,  prevedea interdicția de a ocupa o funcție didactică, funcție didactică auxiliară sau de conducere, de îndrumare și de control, pentru persoanele condamnate penal definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție. Deci senatorii PSD înțeleg foarte bine cât este de periculoasă și nocivă împuternicirea cu funcții a penalilor. Asta, dacă vreodată vor încerca să se apere invocând lipsa de discernământ.

 

JOI, 23 iulie 2020

Văd și alții! Ca să lovească în liberali, Careul toxic Avocatul Poporului – CCR – PSD – ALDE bagă românii în boală. Problemele României în gestionarea crizei pandemice au atras atenția presei internaționale. Dacă până la începutul lunii iunie țara noastră a fost dată ca exemplu pozitiv, astăzi ritmul de peste 1000 de îmbolnăviri COVID-19 la 24 de ore provoacă îngrijorare. În edițiile de joi, marile cotidiene internaționale abordează pe larg tematica analizând în ce măsură muncitorii români reprezintă acum un risc de noi focare după ce autoritățile din Vest au reușit să țină situația epidemiologică sub control. Cele mai serioase publicații explică cui trebuie să ”mulțumească” românii pentru situația critică în care se află țara după ce România a ajuns în topul mondial al îmbolnăvirilor cu COVID-19. De exemplu, publicația americană The New York Times amintește de vidul legislativ generat de decizia Curții Constituționale a României privind carantina drept unul din motivele creșterii dramatice a numărului de îmbolnăviri. „Avântul prins de pandemie luna aceasta în România se datorează în parte unui vid legislativ care a permis ca mii de indivizi infectați să plece din spitale sau să nu fie tratați deloc. Curtea Constituțională a hotărât că guvernul nu poate spitaliza sau izola oameni pe baza ordonanțelor executive, ci doar pe a unei legi adoptate de parlament, care a intrat în vigoare marți”, explică  The New York Times ca să înțeleagă toată lumea cine le-a dat românilor libertatea să moară și să se infecteze. Presa internațională ar avea un subiect bun și despre politica criminală dusă pe axa PSD-ALDE împotriva guvernării liberale. E criminală pentru că ei îi cad victime colaterale români nevinovați prostiți și infectați de declarațiile iresponsabile ale unor persoane publice cum sunt deputatul ”Mitralieră ” Cătălin Rădulescu (PSD), baronul PSD Vaslui Dumitru Buzatu, senatorul Eugen Teodorovici (PSD), președintele PSD Marcel Ciolacu, purtătorul de cuvânt al PSD Lucian Romașcanu, primarul Bucureștiului Gabriela Firea (PSD), fostul ministru al Muncii Olguța Vasilescu (PSD), șeful Pro România Victor Ponta, și domnii parlamentari Călin Popescu Tăriceanu și Varujan Vosganian (ALDE). Date fiind efectele, zeci de morți pe zi și peste 1000 de noi îmbolnăviri în 24 de ore,  acțiunea politică a Avocatului Poporului,  CCR, PSD, ALDE are toate calitățile pentru încadrarea ei în caz penal.  Pentru că, orice luptă politică care sacrifică viața și sănătatea alegătorilor e o crimă.

 

VINERI, 24 iulie 2020

Inedit. Un moldovean a construit un tanc ca să forțeze înființarea un nou stat în Italia. Știri despre isprăvile penale din Italia ale cetățenilor moldoveni s-au tot scris. Furturi și tâlhări, trafic de persoane, prostituție,  trafic de droguri asasinate la comandă au fost prezentate de presă de-a lungul anilor ca având autori de dincolo de Prut. Însă un inginer din Republica Moldova condamnat recent în Italia la trei ani de pușcărie poate fi considerat cel mai exotic caz penal cu moldoveni din peninsulă. Inginerul, împreună cu șase complici, au fost surpsinți în timp ce construiau un tanc. Reținerea grupului s-a făcut chiar în momentul în care erau în fabricație două tunuri ce urmau a fi montate pe un buldozer cu șenile. Cel mai surprinzător în toată chestiunea este scopul pentru care inginerul moldovean și colegii lui construiau tancul. Grupul dorea să impună cu tancul reinstaurarea statului Republica Venețiană. Republica Venețiană a fost un stat cu capitala la Veneția, în nord-estul Italiei. Formațiunea statală a existat timp de un mileniu, din secolul al saptelea până la 1797.

 

SÂMBĂTĂ, 25 iulie 2020

Simptome politice GRAVE! Un primar PSD atacă în instanță carantinarea. Se cer daune morale de sute de mii de euro. Pandemia se dovedește a fi un foarte bun indicator al prostiei și/sau ticăloșiei umane. Ce credeți că i-a trecut prin cap unui primar PSD dintr-o comună colcăind de COVID-19? Nici mai mult, nici mai puțin decât să-și ”elibereze” alegătorii din carantină!   Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova a votat, miercuri, instituirea carantinei zonale în satul Gornet, după ce în decurs de două săptămâni în comună au fost depistate 15 cazuri de COVID-19. Ulterior, şeful DSU a emis un ordin în acest sens. Satul Gornet are 2300 de locuitori, fiind depăşită rata de 3 infectări la mia de locuitori, lucru care impune carantină potrivit legii. Aliniat la dungă cu linia oficială a partidului, ”edilul rural” PSD de la Gornet atacă în instanță ”abuzul” de a fi carantinat. El cere în instanță anularea ordinului de carantinare și, în plus, pentru că cetățenii comunei ”au starea de spirit și moralul scăzut”, primarul se mai lăcomește să ceară și daune morale de jumătate de milion de euro. Vrea oare primarul de comună să pună mâna pe un purcoi de euro dându-și alegătorii carne de tun la COVID? Chiar și gândul ăsta ar fi prea ticălos! Dar asta va decide instanța!

 

DUMINICĂ, 26 iulie 2020

 

Fotografia săptămânii

Promovare în pandemie. Un bărbat s-a plimbat vineri pe cea mai populară arteră comercială din centrul Londrei fără a purta nimic altceva în afară de… o mască de protecție pe post de slip.

 

Monica Pană

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *