RETROSPECTIVĂ ROMANȚATĂ. Săptămâna în cinci minute de lectură
LUNI, 29 IANUARIE 2024
Ghiciul săptămânii. Alegeri la bucată sau la pachet?
Încă de la primele ore ale zilei, presa anunța că luni se va decide, în sfârșit, dacă vor fi sau nu comasate alegerile. Subiectul acesta al comasării alegerilor era deja de mai mult timp pe agenda publică. La sfârșitul anului trecut, liberalii susțineau scenariul comasării în septembrie a alegerilor locale cu primul tur al prezidențialelor. Liderii PNL au propus această variantă în ședința Coaliției de la începutul anului 2024, dar social-democrații au amânat o decizie în acest sens. În replică, Marcel Ciolacu a avansat un alt scenariu și anume acela de a comasa localele cu europarlamentarele. Varianta are ca miză o prezență mare la vot și pentru europarlamentare prin mobilizarea electoratului PSD și PNL cu ajutorul primarilor. Prezența mare la vot și mobilizarea electoratului PSD și PNL ar limita ascensiunea partidelor conduse de George Simion și Diana Șoșoacă. Dezavantajul în acest caz este scurtarea mandatului primarilor cu trei luni. Cu așa patrimoniu de discuții și negocieri în spate, se spera ca luni întâlnirea la vârf din coaliție să se finalizeze cu emiterea unei decizii. Seara târziu, pe surse, s-a aflat că nu s-a luat nici o decizie în coaliție privind comasarea alegerilor. Se anunțau discuții pe care fiecare partid trebuia să le aibă cu liderii din teritoriu, după care trebuia revenit la masa discuțiilor. Săptămâna s-a scurs cu multe știri pe surse care ba confirmau, ba negau, luarea deciziei de a comasa alegerile locale cu cele europarlamentare. Președintele Klaus Iohannis a avut și el o primă reacție joi, spunând că discuțiile din coaliție privind varianta comasării alegerilor europarlamentare cu cele locale sunt legitime, iar o astfel de măsură „ar fi o soluție”, pentru că sunt „greu de gestionat patru rânduri de alegeri în jumătate de an”. Oficial, încă nu există nici o decizie de comasare a alegerilor. E un subiect de care se tot vorbește steril în coaliție, dar parcă mulți politicieni nu o vor, iar cei care vor comasare nu o doresc suficient de tare. Motivul este simplu de intuit! Dacă pentru români ar fi mai ușor, iar pentru buget mai economic, chestiunea e că partidele încă nu-și dau seama ce afacere ar fi comasarea pentru ele.
MARȚI, 30 IANUARIE 2024
Încep să curgă sondajele electorale
INSCOP a dat publicității marți un nou sondaj privitor la intențiile de vot ale românilor. Sondajul relevă că dacă duminică ar fi alegeri pentru Parlamentul European PSD ar obţine 29,5% din voturi, PNL – 18,8%, iar AUR – 18,4%. Pentru Alianţa Dreaptă Unită (USR, PMP, Forța Dreptei) ar vota 12,9% dintre români, SOS, partidul Dianei Șoșoacă, ar obţine 6,5% dintre opţiunile de vot, pentru UDMR ar vota 4,8% dintre cei care şi-au exprimat o opţiune de vot, 3,4% ar vota pentru Alianţa AER (Partidul Verde şi Partidul Ecologist Român), 3% dintre cei intervievaţi îşi exprimă opţiunea de vot pentru Pro România, iar 0.5% pentru REPER. Sondajul, în linii mari, nu oferă surprize semnificative față de alte astfel de statistici date publicității de la începutul anului. Există însă câteva observații. Partidul SOS, al Dianei Șoșoacă și-a dublat în șase luni procentul de eligibitate. Nu e de neglijat nici observația că PSD pierde în acest sondaj un pic din scorul înregistrat luna trecută, în timp ce PNL ȘI AUR, în ușor recul și ele, continuă cursa umăr la umăr, cu doar un infim avans pentru liberali. Un scor destul de bun, aproape 13 la sută din intenția de vot, a înregistrat Alianța Dreapta Unită, privită de mulți ca o opoziție frecventabilă la actuala putere, comparativ cu tandemul AUR – SOS.
MIERCURI, 31 IANUARIE 2024
Care e cel mai reclamat operator de telefonie mobilă?
De câte ori ați fost nemulțumiți de serviciile oferite de operatorul dvs de telefonie mobilă? De câte ori vi s-a părut că factura acestuia excede ca valoare ceea ce știați dvs că ați folosit? Un comunicat al Autorității de reglementare în comunicații (ANCOM), emis miercuri, informează că instituția a primit și soluționat anul trecut 3.835 de reclamații din partea utilizatorilor serviciilor de comunicații electronice și serviciilor poștale în România, din care 70% au vizat sectorul comunicațiilor electronice, iar 24% sectorul serviciilor poștale. Datele prezentate arată că Vodafone România a fost furnizorul cel mai frecvent reclamat, cu 32% din totalul reclamațiilor, urmat de Orange România – 20%, RCS&RDS – 11%, Telekom Romania Mobile Communications – 11% și Orange Communications (n.a fostul Telekom Fix) – 7%. Principalele nemulțumiri s-au referit la probleme legate de relația contractuală cu furnizorii, inclusiv rezilierea contractelor (18% din reclamațiile referitoare la serviciile de comunicații electronice), modificarea unilaterală a contractelor (12%), facturarea serviciilor de comunicatii electronice (11%), derularea contractelor la distanță (11%) sau gradul de acoperire cu servicii de voce și internet (9%). Pe piața de servicii poștale și curierat, 24% din totalul reclamațiilor au vizat serviciile poștale, principalele probleme reclamate fiind nelivrarea trimiterilor poștale (24% din totalul reclamațiilor privind serviciile poștale), deteriorarea trimiterilor poștale (18%), termenul de livrare (16%) și pierderea sau furtul acestora (13%). În funcție de numărul de reclamații pe domeniul serviciilor poștale transmise ANCOM, cei mai reclamați furnizori au fost Fan Courier (30%), Cargus (23%), Dynamic Parcel Distribution (18%) și Poșta Română (6%). ANCOM are atribuții în cazurile în care furnizorii de comunicații electronice încalcă drepturile de informare ale utilizatorilor.
JOI, 01 FEBRUARIE 2024
Viktor Orban, pus la Bruxelles în poziția ”cu coada între picioare”
Politica de combinagiu putinist al premierului Viktor Orban a fost torpilată din scurt joi la Bruxelles. Liderul maghiar s-a opus pachetului de 50 de miliarde de euro pentru Ucraina la reuniunea UE din decembrie și, de atunci și până la actualul summit UE, a tot transmis că Ungaria nu va ceda la presiunile UE și nu va face niciun compromis. Însă, joi, nici nu a început bine întâlnirea de la Bruxelles și președintele Consiliului European, Charles Michel, a anunțat că toți cei 27 de lideri ai UE au aprobat deja ajutorul financiar pentru Ucraina. În nici 10 minute! Dezamăgitor pentru fanii liderului de la Budapesta, căzuți pe farmecul coțofănelilor lui de tătuc naționalist și drept credincios al maghiarimii. Întrebarea apărută este de ce s-a sucit Orban în nici două luni? Cum de i s-a înmuiat așa tare învârtoșeala lui de buric suveranist al UE? Simplu! Pentru prima dată de când joacă rolul său de ghimpe putinist în coasta UE, liderului maghiar i s-a pus în vedere că nu are altă șansă decât să se poziționeze de partea bună a Istoriei. Viktor Orban a avut pentru prima oară de ales între poziția sa suveranistă de adversar al Goliatului european și banii Goliatului fără de care economia Ungariei se duce în cap. Cel puțin trei broaște râioase a înghițit Viktor Orban joi la Bruxelles, atunci când, în nici 10 minute, a votat ajutorul UE pentru Ucraina, dând ocazia electoratului său din țară să vadă că premierul lor suveranist, revizionist și iliberal e gol. În fapt, un panglicar care exploatează cu talent în scopul politicii sale tulburi instinctele naționale și credința maghiarilor. Până la urmă este destul de greu de înțeles de ce Viktor Orban își hrănește poporul cu vise revizioniste, de ce joacă contra Uniunii Europene, pe ce se bazează când trădează UE și NATO ca să avantajeze Rusia lui Putin. I-a ghicit cineva în cafea liderului de la Budapesta că Rusia va invada și învinge în Europa iar el ca ”ilegalist” a lui Putin va fi primul servit cu teritorii ca să rămână în istorie ca ctitor al noii Ungarii Mari? Poate asta visează Viktor Orban, iar multe din declarațiile sale belicoase ar confirma asta. Cert este că în realitate domnul Viktor Orban este un lider autoritarist de tip breloc, cu o pondere nesemnificativă în balanța mondială a puterilor, șef peste o țară cu o economie care fără banii Uniunii Europene ar intra în faliment în șase luni. Joi, la Bruxelles, prin votul dat în mai puțin de 10 minute, Viktor Orban, cu coada între picioare, a confirmat, fără să vrea, această realitate.
VINERI, 02 FEBRUARIE 2024
Măsură în toate. N-ai măsură te înhață DNA-ul
Dacă i-ar fi citit pe filozofii greci, mulți dintre corupții României de azi ar fi fost scutiți de neplăcutele confruntări cu procurorii DNA. Bunăoară Democrit spunea că este esențial în viață să ai măsură în toate. În toate, adică și în furtișaguri dacă asta faci în viață. Dar nu toți îmbrățișează sfaturile înțelepților greci. Cum ar fi președintele CJ Prahova, liberalul Iulian Dumitrescu (foto). Domnia sa, care deține și funcția de prim-vicepreşedintele PNL, a fost plasat sub control judiciar în dosarul în care procurorii DNA fac cercetări pentru infracţiuni de corupţie şi fals, săvârşite din 2020 până în prezent. Iulian Dumitrescu este acuzat de DNA pentru 16 milioane lei luare de mită și fals în acte. Cum e posibil? Ce-au avut cu el? Doar se știe, la nivel de tradiție deja, că nu există președinte de Consiliu Județean care să nu se bucure acolo și el de ceva foloase necuvenite. Să fie numai cu măsură! Anul trecut, la Vaslui, președintele CJ Vaslui (PSD), Dumitru Buzatu, a fost stopat. A depășit măsura cu șpaga din portbagaj! Șeful CJ Iași Costel Alexe, judecat pentru o mită de 22 de tone de tablă, la fel, a sărit calul. Așa s-a întâmplat acum și la Prahova. Dl Dumitrescu a întrecut cu mult măsura. Însăși modul în care își ducea traiul prim-vicepreședintele PNL era echivalent cu un flagrant. Circulă cu câte un Lamborghini de 250.000 euro, și el, și consoarta, achită 6.000 euro pe lună pentru un „palat” de 800 mp în domeniul de lux Stejarii, face nenumărate concedii în superhoteluri din Dubai, Maldive, Monaco, Paris… Cheltuiește 600.000 euro/an pe vacanțe și shopping. Împrumută PNL cu bani. Situația domnului Dumitrescu nu mai este de interes de acum înainte. Justiția să-și facă treaba cum poate mai bine. Ce e interesant pentru uzul general este ce fac alegătorii PNL care observă că, pe partea penală, partidul lor se confundă până la suprapunere cu PSD. Cu fiecare lider PNL prins pe corupție, este tot mai greu de menținut în viață speranța că partidele istorice ar susține democrația, dreptatea și moralitatea distruse de Partidul Comunist și urmașii săi. Părerea generală este că după 2024, PNL va fi PSD, sau nu va fi deloc!
SÂMBĂTĂ, 03 FEBRUARIE 2024
Aveți grijă! Prognoză sinistră de la OMS
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) trage un serios semnal de alarmă cu privire la sănătatea populației globală și anunță că, până în anul 2050, numărul cazurilor de cancer va crește cu 35 de milioane de noi cazuri (77% față de anul curent). Specialiștii spun că principalele cauze sunt reprezentate de fumat, consum de alcool, obezitate și, mai ales, poluare. În special poluarea aerului. Mai mult, recrudescența cazurilor reflectă și îmbătrânirea unui segment serios al populației (creșterea duratei medii de viață), dar și expunerea la un mediu din ce în ce mai nociv și mai plin de riscuri. Mortalitatea cauzată de toate tipurile de cancer a reprezentat unul din șase decese (16,7 %) în România în anul 2020. Cancerul pulmonar este cea mai frecventă cauză de deces, urmat de cancerul colorectal și cancerul de sân. Anual, în Europa, sunt diagnosticate 2,7 milioane de cazuri de cancer.
DUMINICĂ, 04 FEBRUARIE 2024
Fotografia săptămânii
Paranoia. Un porumbel arestat de poliția din Mumbai, fiind suspectat că ar spiona pentru China a fost eliberat de curând, după opt luni de captivitate. Porumbelul a fost găsit în luna mai 2023 într-un port, având două inele legate de picior și o inscripție pe partea inferioară a ambelor aripi cu ceea ce păreau caractere chinezești. În cele din urmă, poliția a descoperit că „spionul chinez” era, de fapt, un porumbel de curse în ape deschise din Taiwan care a ajuns din greșeală în India în timpul unui astfel de eveniment.
Monica Pană