RETROSPECTIVĂ ROMANȚATĂ. Săptămâna în cinci minute de lectură
LUNI, 08 IANUARIE 2023
Dacă dl. Geoană a ajuns secretar adjunct la NATO, de ce dl. Iohannis n-ar putea fi șef la Consiliul European?
După ce a pierdut prezidențialele la Băsescu, și mai ales modul umilitor în care a fost păcălit ca să le piardă, dl Geoană nu a mai putut scăpa de eticheta de ”prostănac”, titlu acordat lui cândva de însuși ctitorul PSD de astăzi, dl Ion Iliescu. Dar, ce să vezi!, dl Geoană a ajuns secretar general adjunct al Alianței Nord-Atlantice, lucru care te face să te gândești puțin la cât o fi de serioasă până la urmă treaba asta cu umbrela NATO. În această săptămână a fost lansată pe piață o știre la fel de surprinzătoare ca cea cu ”Geoană, șef la NATO”. Numai că e vorba acum de dl Klaus Iohannis și ”șefia” sa la Consiliul Europei. Liderii PNL au dezbătut, luni, un posibil scenariu pentru 2024 în care președintele Klaus Iohannis poate ajunge președintele Consiliului European, iar Nicolae Ciucă, în calitate de președinte al Senatului, poate deveni pentru câteva luni președinte interimar al României. Știrea a produs un lanț de reacții pe piața politică, unele dintre ele adevărate caterinci despre inadecvările locatarului de la Cotroceni pentru o funcție europeană de o asemenea amploare. Răutăți! Oamenii nu știau ce face Consiliul European. Consiliul European definește orientările și prioritățile politice generale ale UE, în mod tradițional prin adoptarea de concluzii. Atenție! Consiliul NU negociază, nici NU adoptă acte legislative ale UE. Deci e un fel de consultant gigant, integrat în structura instituțiilor UE, care trasează niște jaloane interne și externe în politica UE, fără a avea nici un rol executiv. În plus, concluziile Consiliului POT influența agenda UE în materie de politici, dar nu sunt obligatorii de urmat nici de Parlamentul European, nici de Comisia Europeană. Păi, n-ar fi un răsfăț total să fii președinte la Consiliul European, dacă te-ar interesa să fi doar un șef-părerolog plătit baban cu acces la facilitățile unui protocol de cinci stele? Mai ales că unul din rolurile Consiliului European este să reprezinte UE pe plan extern, în chestiuni legate de securitate și afaceri externe. Din această perspectivă, dl Iohannis este ultra calificat până într-acolo încât ar putea, dacă UE îi va cere, să ducă și de la Bruxelles nu numai de la București, un mesaj de ”Hakuna matata” în Tanzania. Acuma, rămâne de văzut, după demisia actualului președinte a Consiliului European, plecat să candideze la alegerile din țara lui, ce așteaptă UE de la noul președinte al Consiliul European. Acesta trebuie instalat rapid pe funcție ca să nu prindă postul, conform protocolului, premierul antieuropean al Ungariei. Momentan, despre posibilitatea alegerii lui Klaus Iohannis la președinția Consiliului European nu se discută în mod serios în Europa. Nici nu se știe dacă se va discuta vreodată. Dar acuma, pe bune! Dacă dl. Geoană a ajuns al doilea om la NATO, ce mare lucru ar fi ca dl Iohannis să fie numit șef la Consiliul European? Dacă UE caută pentru post un ambalaj impunător care să umple formal postul, altul mai bun nu va găsi în altă parte!
MARȚI, 09 IANUARIE 2023
Unde se plătesc cele mai mari salarii din România?
Potrivit datelor furnizate de site-ul de joburi eJobs, în 2023, cel mai bine plătiți au fost angajații din Capitală, care au înregistrat o medie netă lunară de 5.000 de lei (media include toate domeniile de activitate și toate nivelurile de experiență și pregătire profesională). Județul Timiș s-a aflat pe locul al doilea, cu 4.700 de lei net, urmat de Cluj (4.500 de lei), Ilfov, Iași, Brașov, Sibiu și Satu Mare (toate cu 4.000 de lei). Cu o medie netă de 3.100 de lei pe lună, Caraș-Severin este județul cu cele mai mici salarii din România. Tot în aceeași listă se mai află: Gorj, Ialomița și Vâlcea – toate trei cu medii înregistrate de 3.200 de lei; Vaslui (3.300 de lei); Covasna și Vrancea (3.400 de lei); Călărași, Teleorman și Mehedinți (3.500 de lei). În județul Hunedoara, media salariului net pe 2023 a fost de 3417 lei.
MIERCURI, 10 IANUARIE 2023
Miercuri a fost dat publicității primul sondaj de opinie pe 2024 privitor la intențiile de vot ale românilor pentru posturile de europarlamentar. Realizat de CIRA (The Center for International Research and Analyses) și comandat de PNL, sondajul arată că dacă alegerile europarlamentare ar avea loc duminica viitoare, rezultatele ar fi următoarele: PSD – 30%, PNL – 20%, AUR – 18%, USR – 14%, SOS (partidul Dianei Șoșoacă) – 6%, UDMR – 5%. De remarcat avântul partidului dnei Șoșoacă, care surclasează UDMR-ul lui Kelemen Hunor. La vârful clasamentului situația este neschimbată, cu PSD ”șef de pluton”, urmat la o distanță apreciabilă, de PNL și AUR. De remarcat, distanța mică dintre aceste două partide, care de mai bine de un an se plasează ”umăr la umăr” în mai toate sondajele. Aici PNL ia locul doi, dar au existat sondaje anul trecut în care argintul era acordat AUR. Sondajul arată, de asemenea, că 53% dintre cei intervievați ar merge cu siguranță să voteze la alegerile europarlamentare.
JOI, 11 IANUARIE 2023
Precedent. Mediul de socializare online e tot mai puțin ”Vestul sălbatic”
La fel ca necesitatea apărută acum 100 și ceva de ani de a-i aduce la lege pe pistolarii din Vestul Sălbatic, pe măsură ce forța de influență a rețelelor sociale crește, în ”lumea liberă” se pune tot mai mult problema unui control legalizat al informației ”letale” pentru democrație promovate pe aceste canale. Adică, se pune cenzură pe libertatea cuvântului? Toată povestea poartă în ea un paradox ciudat. Firul logic ne-ar spune că democrația înseamnă libertate, care la rândul ei presupune că poți spune ce vrei în public, pentru că ești liber. După căderea comunismului, nimeni nu se aștepta ca acest lucru va începe să se întoarcă chiar împotriva democrației. Ca român trebuia să fii nebun acum 30 de ani să spui că a fost bine pe vremea lui Ceaușescu. Totodată un francez sau german ți-ar fi râs în nas dacă vorbeai despre valorile autoritarismului și dictaturii ”luminate”. Se pare însă că democrația liberală, acea societate despre care Churchill spunea că nu e bună, dar e cel mai puțin rea dintre toate, pare că-și trăiește sfârșitul istoric. Lumea vrea altceva! Din portofoliul de cunoștințe istorice ale Omenirii, se poate vedea că democrația până acum nu a fost niciodată înlocuită cu altceva decât cu dictatură. Alt sistem social nu a fost încă inventat. Pe acest sol fertil al schimbării, încep să prindă cheag social simpatiile autoritariste, ideile naționaliste, populiste, ura față de minorități și străini, rasismul și antisemitismul. La Răsărit se naște o axă a răului pe direcțiile dictaturilor China-Rusia-Iran, axă care cu ocazia războiului din Ucraina, dă un exemplu mai bun de într-ajutorare și eficiență în sprijinirea Rusiei agresoare, comparat cu ce face Occidentul pentru Ucraina. În această atmosferă mental pregătită deja pentru o schimbare istorică, mesajele naționaliste, antieuropene, pro Putin și Rusia, antiamericane și pro chineze, adâncesc și mai mult criza existențială a Occidentului, care pare total nepregătit în fața amenințării tot mai mare de a fi spart în bucăți. Că vrea, că nu vrea, Uniunea Europeană și statele sale componente, trebuie să ia măsuri cu care să înceapă să se apere. Iar multe dintre ele sunt nedemocratice și îngrădesc libertatea, pentru că altfel nu se poate. Nu-l poți lăsa la infinit pe premierul Ungariei, de exemplu, să batjocorească public Uniunea Europeană, în numele respectării libertății de exprimare. E ca și cum ai lăsa hoțul să te fure la infinit, ca să nu-i știrbești dreptul lui de a face ce vrea în libertate. Dacă până acum s-a putut, începe să nu se mai poată merge așa! În contextul ăsta ar trebui privită decizia Autorității italiene de reglementare a concurenței în audiovizual (AGCOM) care a aprobat noi reguli stricte pentru a îmbunătăți transparența privind postările influencerilor care au milioane de urmăritori pe platformele social media. Noile reguli stabilite de AGCOM se vor aplica influencerilor care postează în limba italiană și care lucrează cu branduri italiene, dacă au peste un milion de urmăritori pe rețelele de socializare. Dacă peștii mari de pe rețelele sociale din Italia nu fac publică sursa banilor pentru mesajele transmise riscă amenzi de până la 600 de mii de euro. S-a constatat că multe entități din lume, inclusiv dintre cele extremist politice, au ales să apeleze tot mai mult la influenceri în detrimentul campaniilor de marketing tradiționale datorită numărului uriaș de urmăritori pe care îl au și a faptului că pretind onorarii de multe ori mai mici decât sumele cerute de televiziuni și celelalte mass-media clasice. AGCOM a mai precizat într-un comunicat remis joi presei că influencerii vor fi obligați să respecte același cod de conduită care li se aplică tuturor mass-media. Printre altele, acesta prevede comunicarea obiectivă, evitarea știrilor false și a mesajelor cu caracter discriminatoriu sau rasist. Decizia este binevenită pentru a preveni transformarea marilor influenceri occidentali în vuvuzele sub acoperire ale lui Putin, Jinping sau Ali Khamenei.
VINERI, 12 IANUARIE 2023
Alianța ”Câinele și cățelul”
Un isteț din vestul țării, membru PNL, a avut ideea ca la taloanele de pensii distribuite în această lună pensionarilor din Timiș să fie atașate mici flyere de promovare a unor candidați de la partidul galben. Ingenios, legal și poate, cine știe?, chiar eficient. De pe siteul oficial al Poștei Române se poate afla că oricine poate apela la ceea ce se numește ”Postmesager”, un serviciu de distribuire materiale publicitare. Ce fel de publicitate? Tot pe site-ul Poștei Române suntem lămuriți că e vorba de ”trimiteri interne, constând în materiale de reclamă, marketing sau publicitate, marketing politic sau publicitate electorală (fluturaşi, flyere, pliante, cataloage, broşuri)”. La cererea clientului, se spune, distribuirea materialului publicitar se poate face și din ”ușă în ușă”. Nu știm dacă cei de la PNL sau băieții de la Poștă, oricum niște băieți deștepți au avut ideea de a ”șerui” oferta liberală odată cu taloanele de pensii. Doi iepuri împușcați dintr-un singur drum de poștaș. După care a izbucnit scandalul. Talonul de pensie cu inserție PNL nu i-a supărat nici pe cei de la AUR, nici pe cei de la USR, și nici pe maghiarii de la UDMR. Cei care s-au supărat rău au fost chiar cei cu care PNL a căzut la patul guvernării, social-democrații. Instant PSD i-a acuzat pe liberali că folosesc Poșta Română și angajații ei pentru a-și face campanie electorală. Inexact! ”Postmesager” e un serviciu plătit și ar fi chiar de DNA dacă PNL nu ar fi achitat prestația! În plus, serviciul Postmesager are doar două interdicții: unu, materialul publicitar să nu fie de tip pornografic în ambalaj transparent și doi, ceea ce se distribuie să nu altereze imaginea Poștei Române. Ori aici era vorba de publicitate electorală, până vineri tip de promovare acceptat oficial de Poșta Română pentru serviciul ”Postmesager”. De vineri însă, PSD i-a băgat mințile în cap companiei de stat Poșta Română forțând-o să priceapă că nu-i face bine la imagine serviciul ”Postmesager” furnizat PNL. Turnându-și cenușă în cap, șefii de la Poșta Română au anunțat că suspendă serviciul Postmesager pentru publicitatea electorală. Cum?! Păi, pe site-ul Poștei Române scrie altfel! Degeaba! Ca firmă de stat, Poșta Română e ”călărită” mai tare de PSD decât de PNL, și prin urmare partidul condus de dl. Ciolacu are puterea să anuleze serviciul Postmesager pentru publicitatea electorală numai ca să-i arate din nou PNL-ului unde îi e locul și care îi e funcția. Adică aceea de ”cățel”. Foarte lămuritoare în acest sens este ”Câinele și cățelul”, celebra poezie a lui Grigore Alexandrescu. Ai zice că a fost scrisă ca un fel de premoniție genială chiar pentru Alianța PSD-PNL.
SÂMBĂTĂ, 13 IANUARIE 2023
Cine suntem noi? Probă materială a ticăloșiei omenești: icoana lui Stalin
S-a întâmplat sâmbătă în Georgia, fosta republică sovietică, țara natală a unuia din cei mai mari criminali șefi de stat din istoria modernă, și anume Iosif Vissarionovici Stalin. Despre monstruozitățile ordonate de Stalin se știu deja foarte multe lucruri, fostul șef de la Kremlin având pe conștiință, documentat, moartea a câtorva zeci de milioane de oameni. Din această cauză, ideea de a crea o icoană religioasă înfățișându-l pe Stalin poate fi considerată o lucrare a Satanei fără doar și poate. La fel ca și realizarea icoanei care a fost montată recent într-o catedrală din capitala Georgiei. Icoana înfăţişează scene din viaţa Sfintei Matrona, o sfântă ortodoxă rusă, şi într-una dintre ele poate fi văzută binecuvântându-l pe Stalin, născut în Georgia, un ateu declarat care a reprimat violent religia în Uniunea Sovietică. Păstrând proporțiile, e ca și cum în loc să te rogi la Dumnezeu, bagi în biserică o icoană cu Diavolul, crezând că te tragi și tu puțin din măreția lui toxică și criminală. Așa văd binele o parte dintre credincioşii ortodocşi şi susţinători ai mişcării ultraconservatoare pro-ruse Alt-Info, circa 3000 de oameni, care s-au adunat sâmbătă în faţa parlamentului ţării înainte de a mărşălui prin oraş în direcţia catedralei unde se afla icoana Stalin. Ei au cerut o pedeapsă aspră pentru o femeie acuzată că a distrus icoana aruncând pe ea vopsea albastră. Femeia, a publicat o înregistrare video în care aruncă cu vopsea pe icoană şi a declarat că protestează împotriva a ceea ce ea consideră a fi o glorificare a unui tiran. „Stalin mi-a ucis întreaga familie, a insuflat teroare şi frică, nu a fost un erou”, a declarat femeia, adăugând că a primit amenințări cu moartea de când a postat videoclipul pe Facebook. E incredibil cum mentalitățile de Ev Mediu s-au perpetuat până acum în era Inteligenței Artificiale.
DUMINICĂ, 14 IANUARIE 2023
Transportatorii și fermierii români protestează. Liderii protestatarilor au prezentat vineri guvernului o listă cu 40 de revendicări. Discuțiile purtate cu premierul nu i-au convins și au anunțat continuare protestelor. Reprezentanții partidelor extremiste nu s-au putut ”lipi” la protest. Au fost huiduiți!
Monica Pană