RETROSPECTIVĂ ROMANȚATĂ. Săptămâna în cinci minute de lectură

LUNI, 11 DECEMBRIE 2023

Senatul a votat. Pedepse năprasnice pentru alcool și droguri la volan

Luni, în majoritate, Senatul a votat legea prin care șoferii condamnați pentru conducerea vehiculelor băuți sau drogați pierd dreptul de a redobândi permisul pentru o perioadă de până la 10 ani.  Legea merge pentru decizie finală la Camera Deputaţilor. Legea vine în completarea așa-numitei ”Legi Anastasia”, recent votată, prin care șoferii aflați sub influența alcoolului sau drogurilor vor merge direct la închisoare, dacă sunt implicați în accidente mortale. Aceștia nu vor mai putea să primească pedepse cu suspendare. Măsura se va aplica și celor care se urcă la volan fără permis și provoacă astfel de accidente. Înăsprirea legislației rutiere vine ca o măsură luată de autorități pentru limitarea evenimentelor rutiere mortale pe șoselele din România, țara noastră ocupând primul loc în UE la decese rutiere.

 

 MARȚI, 12 DECEMBRIE 2023

Ca în filmele americane. A vrut să ascundă drogurile și a murit

Nu s-a întâmplat la New York, Londra sau Las Vegas. A fost la Slatina tragedia care a dus la moartea unui bărbat de 31 de ani. Acesta a decedat marți seară, după ce a încercat să ascundă droguri în gură, în timp ce era legitimat de polițiști în trafic. O scenă pe care cu ani în urmă o vedeam doar prin filmele americane polițiste și nicidecum nu ne-o puteam imagina vreodată la noi. Bărbatul se afla într-o mașină împreună cu încă cinci persoane. Mașina a fost oprită de poliție pentru un control de rutină. Există elemente care duc la ipoteza că poliția avea un pont privitor la ocupanții mașinii pentru că s-a trecut la percheziție corporală. De teamă să nu fie prins, bărbatul de 31 de ani a încercat să înghită toate drogurile pe care le avea asupra lui. Polițistul însă a observat și l-a obligat să scuipe. De teamă,  tânărul a intrat în stop cardio-respirator murind în scurt timp în ciuda manevrelor de resuscitare aplicate atât de polițist cât și de echipajul salvării sosit între timp. În urma controlului polițiștii au descoperit în mașină mai multe tipuri de substanțe halucinogene. Morala acestei tragedii este că, chiar și atunci când nu ucid direct, drogurile omoară până la urmă. Se bănuiește că bărbatul surprins de polițiști s-a speriat atât de tare că a fost prins cu substanțe interzise, încât inima lui a cedat.

 

MIERCURI, 13 DECEMBRIE 2023

Întâi ”cum stai cu banii?” și abia pe urmă cu dragostea

Tinerii din ziua de astăzi sunt infinit mai pragmatici decât generațiile anterioare atunci când vor să-și întemeieze o familie. Și cum deja fiecare generație are deja un brand, un studiu recent a demonstrat că pentru cei din Generația Z ”atractivitatea” între sexe se bazează predominant pe valorile financiare comune în locul atracției fizice. Pentru cei care nu știu, Generaţia Z, sau Gen Z pe scurt, este valul demografic ce se succede milenialilor (sau Generaţiei Y) şi precede Generaţia Alpha. Generaţia Gen Z s-a născut între anii 1996 şi 2010. Printre constatările sale, studiul a arătat că compatibilitatea financiară a fost deosebit de importantă pentru Gen Z, aproape jumătate – 49% – din cei intervievați spunând că este mult mai importantă decât compatibilitatea fizică sau intelectuală. O treime din tinerii Gen Z mai cred că o relație nu are nici o șansă să devină serioasă înaintea unei discuții lămuritoare despre bani. Studiul a fost realizat în acest an de un think-tank american. Tema lui, firește, este cum abordează tinerii americani finanțele în cadrul relațiilor. Nu există nici un studiu similar privitor la Gen Z din România. Bănuiala rezonabilă în acest caz este că la noi încă dragostea și atracția fizică e pe primul loc, dat fiind faptul că prea mulți dintre cei născuți după 1996 stau încă la părinți.

 

JOI, 14 DECEMBRIE 2023

Deja vu! Bugetul pare bun așa cum iese el pe gura primului-ministru

România are buget pe 2024 aprobat de Guvern. A fost multă gândire și răzgândire în croirea lui până la aprobarea din miez de noapte de joi. E de înțeles! Nu poți să faci din deficit și lipsuri bugetare steag electoral cu care să defilezi în fața alegătorilor. Și atunci trebuie să găsești pentru electorat niște pițule sclipitoare în mocirla bugetară generală pe care să pui accentul. Tehnica asta se numește populism. Și prima impresie pe care premierul României a lăsat-o la prezentarea noului buget a fost, din păcate, de maistru populist. Pentru că e imposibil să avem mai mulți bani de investiții și salarii, când noi suntem trecuți de fundul sacului bugetar și căutăm în vecini împrumuturi care să ne țină măcar pe linia de plutire. Nu putem să ne facem că nu știm că România este singurul stat UE aflat în procedură de deficit excesiv și monitorizat astfel de către CE.  De unde bani atunci ca să fim guvernați ca într-o țară răsfățată de excedent bugetar? Chestia asta cu ”locul” de unde luăm banii nu a putut fi detaliată de nici un oficial, de la cel mai mărunt secretar de stat, până la premier. A fost foarte vag prezentată partea care se huiduie la bugetul pe anul viitor. S-a detaliat însă partea care se aplaudă.  Am aflat din vorbirea premierului României doar ce alocări ”fără precedent” de mari s-au făcut la investiții pentru anul viitor – 120 de miliarde de lei (7% din PIB), că salariul minim pe economie va crește la 3700 de lei (+200 lei), că toți salariații de la stat vor primi o creștere salarială de 5%, că inflația va scădea sub 6% (față de 6,7% acum), iar pensiile, alocațiile de tot felul, ajutoarele sociale, indemnizațiile pentru persoanele cu handicap, toate, vor crește și ele în 2024. Și, ca să fie de infarct, premierul a anunțat că în 2024 nu va crește nici o fărâmă de taxă sau impozit? Dar de unde atunci atâta bănet, domnule? Primul-ministru are o premoniție a lui că anul viitor România va înregistra a ”doua mare creștere economică din UE” de 3,4 la sută. Adică România va marca la buget un plus de 150 de miliarde în plus la PIB, care să împlinească bugetul planificat de 1.733,8 miliarde de lei. Nu va fi destul firește să ajungi la suprafață cu bugetul. Premierul plusează aici și promite că în 2024 se va face ce nu s-a făcut niciodată în România: recuperarea banilor de la evazioniști. Cum va face anti-evaziune guvernul Ciolacu. A explicat premierul! Pur și simplu, va face! Mai cu e-factura, e-transport, e-sigiliu, mai cu ANAF ”călare pe ei”, mai cu legislație înăsprită la pedepse premierul spune că se vor aduce mai mulți bani la buget. Ca și concluzie se poate spune că nici anul viitor nu va fi mai rău ca de obicei. Și la fel ca întotdeauna, tot ce se poate face e să dăm o șansă implementării noului proiect de buget chiar dacă e fardat strident. Că doar tot românul știe că în anul electoral care vine nu e voie de la guvernare să trăim mai rău, chiar dacă în 2025 ne vom rupe gâtul în biruri din cauza asta.

 

VINERI, 15 DECEMBRIE 2023

Mașină electrică de la stat

Ne-am obișnuit cu Programele Rabla prin care statul ajută onorabilii cetățeni să-și primenească dotarea auto. Tipul ăsta de program e, până la urmă o formă de protecție socială premium, care nu e destinată sărăcimii, ci mai mult clasei de mijloc a societății. Sintetic, statul îți dă niște bani să-ți iei mașină nouă ca să scapi de vechitura din parcare. Ei bine, începând de vineri, Franța ridică acest tip de ”proptă socială” de la stat la un nou nivel. S-a anunțat că preşedintele francez Emmanuel Macron, în căutarea simpatiei populare, a lansat programul maşina electrică la 100 de euro pe lună prin ceea ce a fost denumit ”leasing social”. Cum funcționează super Rabla franceză pe electrice?  Criteriile de selecţie impun un venit anual sub 15.400 de euro, să fii un conducător activ  – adică să parcurgi 8.000 de kilometri pe an – sau să locuieşti la cel puţin 15 kilometri de locul de muncă. În urma acestei prime etape, candidații eligibili vor putea alege şi rezerva începând din ianuarie un vehicul (Citroën, Fiat, Jeep, Opel, Peugeot) pe site-ul unei firme de închiriere agreate în leasingul social. Cât îl costă pe cetățeanul francez noua mașină? E în leasing! Plăţile urmează să varieze în funcție de model, unele sub 100 de euro, altele peste 100 de euro, însă beneficiarii nu vor plăti la prima plată cele câteva mii de euro plătite de obicei la contractele de leasing. Acesta va fi plătit de statul francez. Numărul cumpărătorilor va fi foarte limitat în 2024, în contextul în care Guvernul, care subvenţionează leasingul cu 13.000 de euro pe vehicul, urmează să selecteze 20.000-25.000 de dosare. În 2025, numărul dosarelor se va dubla. Parcă un program din ăsta n-ar strica și în România. La 100 de euro pe lună ca să ai electrică și-ar permite și bunicul cu pensie specială. Din păcate, el nu ar fi eligibil. Câștigă puțin sub 15.000 de euro, dar pe lună!

 

SÂMBĂTĂ,  16 DECEMBRIE 2023

De ce turiștii români, în medie, cheltuie mai mult în străinătate decât cei străini veniți la noi?

INS, adică Institutul Național de Statistică, care măsoară și analizează date din zone în care nici nu bănuiești că ar fi ceva de evaluat, a prezentat în această săptămână o statistică privitoare la bunăstarea turiștilor străini care vin în România comparativ cu standardul românilor atunci când se află în starea de grație de turist în străinătate. INS ne spune că numărul total al turiștilor străini care au vizitat România în primele 9 luni din acest an a fost de circa 1,5 milioane, ei cheltuind în țara noastră aproape 4 miliarde de lei, potrivit datelor transmise vineri de INS. O împărțire simplă ne arată că, în medie, fiecare turist străin venit în România a cheltuit în medie 2666 de lei de persoană, adică cu ceva peste 500 de euro. Conform Strategiei de Dezvoltare a Turismului, atunci când este turist în străinătate, românul a cheltuit mai mult în medie decât turistul străin venit în România. Diferența față de cele 4 miliarde de lei cheltuite de turiștii străini la noi, este de aproape 8 milioane de lei în favoarea românilor turiști plecați peste hotare. Motivul? Sejururi foarte scurte. Turiștii străini nu stau foarte mult la noi în țară.  Durata medie a sejurului este de 2,2 zile pentru turiștii străini. O durată medie atât de scurtă sugerează în mod evident că România trebuie să-şi dezvolte mai mult serviciile și produsele, conducând astfel la o ședere mai îndelungată a turiștilor care ar putea astfel să cheltuie mai mult pe parcursul vizitei lor. Pur și simplu, turiștii străini nu au timp să cheltuie mai mult pentru că pleacă rapid din România, față de sejururile turiștii români în străinătate care încep de la 3 zile în sus.

 

DUMINICĂ, 17 NOIEMBRIE 2023
 Fotografia săptămânii

Imagini demne de superproducții cinematografice. O mașină a lovit mocănița în Bucovina duminică dimineață, iar impactul a fost atât de puternic încât locomotiva a sărit de pe șine. Din fericire, șoferul autoturismului nu este rănit, nimeni ne-având de suferit în urma accidentului.

 

Monica Pană

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *