RETROSPECTIVĂ ROMANȚATĂ. Săptămâna în cinci minute de lectură
LUNI, 27 MARTIE 2023
Românii mănâncă majoritar de pe online
Potrivit ediției 2022 a studiului anual realizat de Hospitality Culture Institute, anul trecut 60% din comenzile de mâncare date în România au fost făcute pe online. Românii au folosit fie platformele tradiționale de livrare, fie direct aplicația sau site-ul propriu al restaurantului. De semnalat este că în 2022, după pandemie, românii au strâns puțin cureaua, comandând mai puțină mâncare gătită acasă sau la restaurant. Astfel, dacă în 2021, un român înregistra, în medie, 4,4 ocazii de consum pe lună, în 2022 numărul lor s-a redus până la 3,3. Principalul motiv pentru contractarea pieței stă în scăderea volumului, românii devenind mult mai rezervați atunci când vine vorba să comande mâncare gătită sau să iasă la restaurant, bar și cafenea. Cu toată inflația care atinge cca. 15 la sută în România, din cauza diminuării volumului de mâncare consumat, valoarea bonului mediu de consum între 2021 și 2022 a crescut cu doar 2 lei, de la 47 la 49 de lei.
MARȚI, 28 MARTIE 2023
Multiculturalism gastronomic! La vânătoare de popândăi
Importul de muncitori din țări exotice, îi face pe români să fie martori la datinile și obiceiurile unor culturi, inclusiv gastronomice, care, dacă nu îngrozesc, cel puțin surprind neplăcut. Știrea mondenă de marți a venit din Timișoara. Acolo, cineva a filmat o vânătoare. Nu de urși, nici de vulpi, iepuri sau mistreți. O vânătoare de popândăi lansată cu elan de un grup de muncitori vietnamezi. Din filmare se vede clar că oamenii cunosc tactica de a încolți rozătoarele. Din câteva lopeți, vietnamezii au capturat animalele, pe care le-au pus apoi în niște recipiente de plastic. Din cărțile de zoologie se poate afla că popândăul reprezintă hrana păsărilor răpitoare de zi şi de noapte, ocazional ei sunt felul doi și în hrana berzelor, În plus, popândăul este căutat de toate mamiferele carnivore. Se pare că un alt dușman natural al rozătoarelor este vietnamezul. La fel ca și pentru pisici și câini, mai multe reclamații vorbesc deja despre apetitul muncitorilor străini pentru patrupedele autohtone. Oamenii au reclamat situația la Poliția Animalelor, Garda de Mediu, dar până acum nimeni nu s-a agitat de atâta lucru. Poliția le-o fi bătut obrazul asiaticilor pentru ciudatele lor obiceiuri gastronomice. Dar foamea e foame, iar o friptură de popândău gratis face economie notabilă la bugetul acestor muncitori. Și până la urmă e vorba de toleranță, o calitate umană despre care se spune că e larg răspândită la români. Prin urmare, așa cum nouă ni se pare ciudat să pui la fript un popândău, e foarte posibil, în oglindă, și vietnamezilor să li se pară ciudat cum belim nou mielul de Paști!
MIERCURI, 29 MARTIE 2023
Și coaliția PSD-PNL-UDMR gândește ca un hoț. Ce ne facem?!
Legea trecută miercuri prin Senat, care prevede un prag de 50.000 de euro pentru abuzul în serviciu, este o copie a celebrei OUG 13 care urma să-l scape pe Dragnea de închisoare. Pragul din OUG 13 era fixat la 200.000. Împotriva acestui prag au ieșit românii în stradă cu sutele de mii în 2017. După debarasarea domnului Dragnea spre pușcărie, legiferarea furtului în România părea un subiect depășit. Numai că, discipolii politici n-au uitat, iar miercuri și-au întrecut maestrul! În urma unei întâlniri conspirative de la Vila Lac, liderii coaliției PSD-PNL-UDMR au decis că domnul Dragnea a fost prea modest. Și au decis că 250.000 de lei (circa 50.000 de euro) este pragul potrivit până la care furtul prin abuz în serviciu nu e condamnat penal. Creierele operațiunii ”Dragnea, stima noastră și mândria!”, enumerate de presa centrală, au fost liderul PSD, Marcel Ciolacu, secretarul general al Guvernului, Marian Neacșu (PSD), Robert Cazanciuc, senator PSD, liderul PNL Nicolae Ciucă, ministrul de interne Lucian Bode (PNL), ministrul justiției, Cătălin Predoiu (PNL) și liderul UDMR, Kelemen Hunor. Ce înseamnă pragul de 50.000 de euro? Dacă un funcționar pus pe căpătuială abuzează de funcția sa ca să provoace o pagubă statului de 49.999 de euro, fapta sa nu mai este penală. Funcționarul poate fi pedepsit doar pe linie administrativă, adică, în cel mai rău caz, este pus să plătească o amendă mare, de exemplu, de 10.000 de euro. Omul își face un calcul. Rezultă un profit net necuvenit de 39.999 de euro. Merită? Ohohooo! Ce ”cadou” frumos ar fi fost pentru ordonatorii de credite români și clientela lor penală. Numai că liderii coaliției PSD-PNL-UDMR de azi nu sunt mari oameni de stat eșuat. Sunt cam timorați de propriile fărădelegi. Cu doar o mână de oameni în stradă la protest, PSD-PNL-UDMR au intrat totuși în fibrilații după ce valul de postări de pe rețelele de socializare le-au umplut ”frigiderul” cu cele mai nedorite apelative pentru cineva care vrea să fie votat. Chiar în seara zilei în care social-democrații, liberalii și udemeriștii au votat la Senat pragul de 50.000 de euro la furtul prin abuz în serviciu, de la vârful partidelor, folosindu-l pe ministrul Justiției ca pivot, s-a comunicat că ”specialiștii în Justiție” au recomandat un prag nou la furăciune de ”numai” 9000 de lei. De ce 9000 și nu 1,5 lei, sau un ban e o taină pe care numai ”specialiștii în Justiție” o cunosc! În continuare, legea va merge la Camera Deputaților, for decizional. Miza e stabilirea pragului financiar. Când vrei să treci pe legal o mârlănie așa mare cum s-au gândit să comită tripticul Ciolacu-Ciucă-Hunor trebuie să lucrezi degajat și satisfăcut. De exemplu, ca și cum tocmai ai abolit pensiile speciale și ți-au intrat în cont 3 miliarde de euro prin PNRR. Altfel, te dai de gol că ești hoț și, mai mult chiar, arăți că știi și tu că ești! Coaliția politică dominantă de la guvernare are toată puterea să ridice România din criza morală și economică în care se află. Din păcate, își folosește forța ca să facă din lege scut la privilegii pentru instituțiile de forță, trambulină la furt și scutire de responsabilitate pentru toate nepotismele, podurile prăbușite, trenurile deraiate, suita de plagiate, infecțiile nosocomiale, aroganțele prezidențiale costisitoare, falimentele în asigurări și ratările de finanțare europeană. Plouă mocănește cu toate peste români. Nu mai departe de legea pensiilor speciale. A fost adoptată într-o formă clar neconformă cu solicitarea UE și angajamentul oficial al României. Guvernanții și parlamentarii sunt gata să accepte pierderea a 3 miliarde de euro, bani pentru investiții de la Uniunea Europeană, Ce poate fi mai antiromânesc decât asta? Poate doar un AUR ajuns la putere care, pe lângă hoție, va avea o dubă și un baston de dat în capul celor care protestează!
JOI, 30 MARTIE 2023
Premieră mondială. Prima infecție fungică
În prima secvență din serialul SF ”The Last of Us” de pe HBO GO, într-un talk-show, un om de știință explică gravitatea unei pandemii provocată de un virus. Cu o față imobilă, pe un ton liniar, un coleg de-al său, intervine spunând că există ceva cu mult mai grav și mai mortal decât o pandemie cu virus. Anume pandemia generată de ciuperci ucigașe, care ar putea trece, printr-o mutație, de la plante la oameni. Pentru așa ceva nu există vaccin, omul infectat de ciupercă putând să se transforme în orice, pentru că, cu predilecție, ciuperca-ucigașă atacă întotdeauna creierul gazdei, pe care o distruge încet, iar la final, înainte de moarte, o manipulează să atace o altă persoană pentru ca ciuperca să se perpetueze în corpul unei noi gazde. În filmul horror transmiterea infecției se făcea printr-o simplă mușcătură sau zgârietură provocată omului sănătos de gazda infectată. Bineînțeles, pentru deliciul spectatorilor, ciuperca-ucigașă din producția cinematografică transforma oamenii într-un fel de zombie, acțiunea petrecându-se într-o lume post-apocaliptică. Desigur, e un film SF, iar așa ceva nu se poate întâmpla cu adevărat! Dacă virușii mai pot face pasul de la animale la om, ciupercile nu au cum! Și totuși s-a întâmplat. Joi, agențiile de presă internațională au raportat o premieră mondială: prima infecție cu o ciupercă-ucigașă la om. O ciupercă ucigașă din plante a infectat un om şi a provocat simptome asemănătoare gripei, în ceea ce cercetătorii spun că este un caz în premieră mondială. Denumită științific Chondrostereum purpureum, ciuperca provoacă boala frunzelor argintii în floră, cel mai frecvent la speciile de trandafiri. Răspândită prin sporii transmiși prin aer, este denumită astfel deoarece transformă treptat frunzele în frunze argintii și este adesea fatală. Nu se știa că poate infecta oamenii. Victima a fost un bărbat de 61 de ani, de meserie micolog de plante, ceea ce presupunea lucrul cu ciuperci și diverse ciuperci de plante. În urma unui tratament antifungic pacientul s-a vindecat. Oamenii de știință sunt îngrijorați și spun că îmbolnăvirea surprinzătoare al bărbatului „ridică întrebări serioase” cu privire la capacitatea agenților patogeni ai plantelor de a provoca boli la oameni şi animale sănătoase. Se estimează că există milioane de specii de ciuperci, iar noi cunoaștem doar aproximativ 150.000 dintre ele. Cele câteva care pot infecta oamenii o fac pentru că pot face faţă temperaturii noastre corporale de 37 grade Celsius. Medicii din India au reușit, însă să cultive ciuperca într-un laborator la temperatura corpului uman. Asta înseamnă că, dacă pe măsura încălzirii climatice, ciupercile vor putea să paraziteze gazde cu temperatura corporală a corpului uman, o nouă amenințare va pune în pericol omenirea: pandemia cu ciuperci ucigașe. E un scenariu pe care oamenii de știință și medicii îl urmăresc cu îngrijorare.
VINERI, 31 MARTIE 2023
Trump, proba de turnesol a democrației americane
Procurorul districtual din Manhattan a decis, la recomandarea unui complet de jurați, să-l pună sub acuzare pe fostul președinte Donald Trump pentru falsificarea de documente și încălcări ale legii electorale în timpul campaniei din 2016. Practic, ce acuzații i se aduc lui Trump? Că a cumpărat tăcerea unei vedete porno și a unei fete Playboy cu care ar fi avut relații sexuale, falsificând cu ajutorul avocatului său destinația banilor. A fost necesar să facă asta, pentru că Trump nu ar fi plătit tăcerea femeilor din banii lui, ci din donațiile primite pentru campania sa electorală. Donald Trump reușește astfel o premieră în istoria Statelor Unite: este primul fost președinte inculpat într-un proces penal. Faptele penale pentru care Donald Trump a fost pus sub acuzare sunt totuși o bagatelă față de vocația infracțională a fostului șef de la Casa Albă. Trump a fost pus sub acuzare de două ori de către Camera Reprezentanților, o dată în 2019 din cauza comportamentului său în ceea ce privește Ucraina și din nou în 2021 din cauza atacului asupra Capitoliului de către susținătorii săi, o variantă soft a ”Nopții cuțitelor lungi” prin care Hitler și-a eliminat prin violență oponenții politici. Donald Trump a fost achitat de Senat de fiecare dată. În ciuda faptului că a ciopârțit ca președinte democrația americană cât a putut, e un semnal clar pentru cei care studiază istoria că lui Trump i se face culoar să poată trage după el spre putere tot bagajul său toxic pentru dreptate, lege și democrație. Dealtfel, Trump conduce în fața principalilor săi rivali pentru nominalizarea partidului său, având sprijinul a 43% dintre republicani într-un sondaj Reuters/Ipsos din februarie, față de 31% susținere pentru cel mai apropiat rival al său, guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, care încă nu și-a anunțat candidatura. Reacțiile fanilor lui Trump după ultima sa punere sub acuzare împroașcă cu ură, amenințări și promisiuni de revanșă sângeroasă. Nimic nu-i stă în cale lui Donald Trump, nici măcar legea. Poate candida inculpat, are dreptul să candideze și condamnat, chiar și din spatele gratiilor. Este credința unei jumătăți a Americii. Oare, să fie Donald Trump Alesul istoriei care să răstoarne cu o lovitură de burtă tot ce însemna America ca model de democrație, drepturi ale omului, Justiție și prosperitate? Dacă da, omenirea întreagă trebuie să se pregătească să plătească din nou prețul! Monedele au fost întotdeauna aceleași: foame, ură, sânge! Totuși, porțelanul incasabil Trump dă semne că începe să se crape!
SÂMBĂTĂ, 01 APRILIE 2023
Glumă sinistră! Rusia a preluat conducerea Consiliului de securitate al ONU
Din păcate, nu e păcăleală deloc, iar faptul în sine arată nevolnicia și stupiditatea instituțională a lumii democratice în fața agresiunii ruse. Astăzi, Rusia este un stat agresor! Armata rusă a invadat o țară străină și ucide la grămadă copii, femei și bătrâni, încălcând toate tratatele internaționale. Cu toate acestea, sâmbătă, Regimul Putin a preluat președinția Consiliului de Securitate al ONU. Rolul instituției, descris în Carta Națiunilor Unite, include stabilirea de operațiuni de menținere a păcii, instituirea de sancțiuni internaționale, precum și autorizația de acțiuni militare. Deci de sâmbătă, Rusia răspunde de menținerea păcii pe glob! Adică o instituție internațională cu rol de păstrare a păcii în lume este condusă de o țară al cărei președinte face obiectul unui mandat internațional de arestare pentru presupuse crime de război. Nu e asta noaptea minții?! De ce se întâmplă asta? Pentru că, în timp ce Rusia calcă în picioare toate legile, normele și regulile ca să-și urmărească interesele criminale, Occidentul continuă naiv să respecte toate regulile, chiar dacă asta înseamnă să stea în pat cu dușmanul. În ciuda plângerilor Ucrainei, Statele Unite au spus că nu pot bloca Rusia. De ce? Deoarece Carta ONU nu permite îndepărtarea unui membru permanent. ”Colegele” de Consiliu cu Rusia sunt SUA, Marea Britanie, Franța și China. Membrii acestui grup lucrează alături de 10 țări membre nepermanente. Pentru a trece un proiect al Consiliului de Securitate, trebuie să existe nouă voturi pentru, fără ca vreunul dintre cei cinci membri permanenți să voteze împotrivă. În februarie anul trecut, Rusia a respins o rezoluție care intenționa să pună capăt invaziei ruse a Ucrainei (China, India și Emiratele Arabe Unite s-au abținut). Arhitectura de securitate internațională a devenit de sâmbătă o parodie. Nu e atunci adevărat că SUA și aliații săi sunt bătuți cu propriile arme și reguli?
DUMINICĂ, 26 MARTIE 2023
Activiştii ecologişti au înnegrit apa unei fântâni monumentale din Piazza di Spagna din Roma. Înnegrirea apei „prefigurează scenariul „sfârşitul lumii” spre care ne îndreptăm. Protestele din Italia fac parte dintr-o serie de acţiuni în întreaga Europă pentru a atrage atenţia asupra schimbărilor climatice.
Monica Pană