RETROSPECTIVĂ ROMANȚATĂ. Săptămâna în cinci minute de lectură
LUNI, 20 MARTIE 2023
China își pune Rusia la breloc
S-au scris sute de articole și s-au exprimat tot pe atâtea interpretări privitor la vizita pe care marele șef chinez a făcut-o în bârlogul lui Putin. În esență, adevărul despre ce se întâmplă ține de evidență. Se pregătește un ”război al lumilor” cu China vârf de lancie. De ce China? Pentru că are o putere economică fenomenală, dispune de tehnologii avansate pe care și le-a însușit și dezvoltat în timpul în care era doar ”atelierul lumii occidentale” și simte că momentul istoric îi e prielnic ca să șteargă actuala ordine mondială care devine perimată după 100 de ani. Lumea se lasă sedusă din nou de autoritarism pe măsură ce guvernările liberale din lumea liberă găsesc tot mai greu soluții la frustrările în creștere ale populației, frustrări transformate în ură și învrăjbire de un sistem de propagandă tot mai eficient cu care China și Rusia bombardează pe rețelele de socializare de ani buni Vestul. China va fi liderul incontestabil al schimbării care plutește în aer. O schimbare care are toate șansele să arunce din nou omenirea în vremuri grele și sângeroase. La crearea acestor noi vremuri, Rusia a furat cumva startul, atacând nepregătită Ucraina. Față de China, economia Rusiei este însă un pigmeu. În plus, se vede în teren că nici armata rusă nu e un mecanism eficient de luptă. Atacând Ucraina, Rusia și-a arătat limitele, iar ceea ce a văzut China a făcut-o să-și frece mulțumită mâinile. Este situația ideală pentru Beijing să facă jocul diplomatic care să pună o cărămidă solidă la doctrina unei noi ordini mondiale. Iar China face asta mângâind părintește pe cap o Rusie cam netoată care s-a băgat singură într-o situație delicată. Asiaticii sunt în grațioasa poziție în care pot și procedează la deturnează în propriul interes a resursele naturale nelimitate și patrimoniul nuclear al Rusiei. Din acest moment, China și-a pus la breloc una din cele mai prețioase piese din colecția sa, Rusia. Iar Moscova va fi nevoită pe viitor să îndeplinească neabătut ”recomandările prietenești” ale Beijingului. Practic, pe visul imperialist al lui Putin scrie de acum ”Made în China!”.
MARȚI, 21 MARTIE 2023
Ungaria lui Orban defilează cu steagul Ungariei Mari pe stadioane
E o transformare ”pas cu pas”, pas de tango. Promovate cu tupeu, cu scuze sau glumițe, cu reveniri și ingeniozitate, ideile revizioniste țes o plasă mediatică în care cad tot mai mulți cetățeni din partea noastră de lume. În linii mari, sunt două mari filoane pe care se construiește propaganda revizionistă. Una are în centru visul imperialismului rus sovietic, iar cealaltă fantoma Ungariei Mari. Recent, prin doamna senator Șoșoacă, și la noi s-a născut un pui de revizionism care pedalează pe ideea României dodoloațe. Numai că doamna Șoșoacă nu știe că România nu mai e dodoloață din cauza Uniunii Sovietice care a luat cu japca provincii românești și le-a alipit Ucrainei care pe atunci era republică sovietică. Astăzi însă, paradoxal, să ceri anexarea acelor provincii la țara mamă ajută Rusia și regimul Putin, care înhață Ucraina din partea cealaltă. Nici imperialismul rus sovietic, nici Ungaria Mare nu se pot reasambla fără război. Rusia a făcut deja primul pas și a început să omoare ucrainieni ca să le ia pământul pe care, dacă l-a avut cândva, consideră că îi aparține încă. Ungaria nu are la-îndemână soluția războiului. E o țară membră a NATO și a UE, o țară mică, care nu are forța militară necesară să rupă rândurile actualei ordini mondiale ucigând ca să treacă pe real harta Ungariei Mari, așa cum era ea acum mai bine de 100 de ani. Flerul politic al premierului maghiar Viktor Orban îi spune însă că, până la urmă, în Estul Europei legea va fi făcută din nou de la Moscova. Asta-l face pe liderul maghiar să împartă cărțile în politica sa externă după cum îi dictează Putin, în speranța că la final, o Rusie victorioasă, îi va livra, ca recompensă, o Ungarie ceva mai mare. Una din aceste cărți toxice pe care o joacă Budapesta este țesătura de mesaje și manevre politice revizioniste care face trimitere la o Transilvanie anexată. Iar scandalul momentului legat de inițiativa Regimului Orban de a defila pe stadioane cu steagul Ungariei Mari este una din seria tot mai lungă de provocări revizioniste. Datele sunt cunoscute. Marți, 21 martie, Federația Maghiară de Fotbal iese cu un comunicat în care precizează că a primit acceptul UEFA și FARE pentru utilizarea simbolului istoric al „Ungariei Mari” la partidele disputate de echipa națională. Miercuri, 22 martie, Federație Română de Fotbal (FRF) cere un punct de vedere oficial din partea UEFA pe subiectul fierbinte. Forul european neagă că ar fi permis folosirea simbolului „Ungariei Mari”. Miercuri, 22 martie, Federația Maghiară de Fotbal are un răspuns după comunicatul UEFA: forul de la Budapesta rămâne ferm pe poziții și spune că fanii pot afișa steaguri cu „Ungaria Mare”, dar doar respectând anumite reguli comunicate inițial. Adică, regimului Orban nu-i pasă și promovează și pe mai departe steagul trecutului, renăscând ura și învrăjbirea care a ucis milioane de oameni. Că Ungaria joacă murdar mizând pe o Rusie câștigătoare e de înțeles. Ce nu e de înțeles este amorțirea Bucureștiului la ofensiva tot mai nerușinată și zeflemitoare a Budapestei. Știți ce a răspuns ministrul român de Externe, întrebat de presa centrală despre controversa din țara vecină? ”Nu avem nici un punct de vedere!”. Cu astfel de declarații, Ungaria domnului Orban primește cale liberă să arată tuturor cine e șeful! Cu un partid fidel părtaș la guvernare la București, cu investiții în secuime care cumpără influență în rândul minorității maghiare, cu discursuri care umflă piepturile naționaliste la Budapesta, cu o replică timorată la București, dl Viktor Orban poate să-și pregătească gospodărește smokingul pentru a sărbători reușita sa istorică. Mai are de trecut un singur hop pe care însă nu-l poate controla. Și anume ca fratele său mai mare de la Moscova să-și termine victorios treaba sângeroasă de care s-a apucat.
MIERCURI, 22 MARTIE 2023
Tehnologie fără limite. Prăjituri făcute pe imprimante 3D
„Ce-ar fi dacă am încerca să facem prăjituri folosind tehnica imprimării tridimensionale?”. Zis și făcut. În numele îmbunătățirii experienței culinare folosind tehnologii avansate, oamenii de știință americani s-au pus pe preparat un fel de cheescake folosind șapte ingrediente: biscuiţi graham, unt de arahide, Nutella, piure de banane, dulceaţă de căpşuni, sirop de cireşe şi glazură de căpşuni. Prăjitura nu a ieșit din prima încercare. A trebuit ca, tentativă după tentativă, specialiștii-cofetari să intuiască care este cea mai potrivită succesiune a straturilor prăjiturii și ce formă ar trebui aleasă. Biscuiţii Graham au servit drept „ingredient de bază” pentru fiecare strat, iar untul de arahide şi Nutella au fost folosite ca straturi de susţinere care au format „bazine” pentru a ţine ingredientele mai moi, precum banana şi gemul. Forma conică s-a dovedit a fi cea mai potrivită pentru a preveni dezintegrarea desertului. Echipa a declarat că lucrarea pune bazele a ceea ce ar putea arăta viitorul cu ajutorul imprimării 3D a alimentelor, inclusiv îmbunătățirea siguranței alimentare şi permite utilizatorilor să controleze nutrienţii din mesele lor. Puteți viziona AICI întregul proces tehnologic de ”listare” a unei prăjituri pe tehnologia imprimării 3D.
JOI, 23 MARTIE 2023
Când ești pensionar viteza mare te ucide, viteza mică îți dă bătaie
Există o părere generală că șoferii în vârstă sunt pericol public. Nu mai au reflexele din tinerețe, nu mai văd bine și se pierd ușor cu firea. Dar care este, de fapt, realitatea? Sunt șoferii de vârsta a treia cei mai periculoși? Conform datelor Direcției de Poliție Rutieră, în 2021, conducătorii auto tineri au provocat 9.509 accidente cu victime, iar ceilalți, 8.659. Totodată, cele mai multe accidente au fost făcute cu autovehicule de categoria B, dar este firesc, având în vedere că 79% din parcul de vehicule înmatriculate în România sunt din această categorie. Statistica mai relevă că șoferii vehiculelor din categoriile C/D (vehicule grele) și care au vârsta între 40-65 de ani provoacă mai multe accidente decât cei care conduc aceleași categorii și au vârsta sub 40 de ani. Iar dacă vorbim de vârstă, statistica arată că în cazul accidentelor rutiere cu deces, șoferii cu vârstă mai mare de 65 de ani sunt pe locul doi la rata de implicare cu vinovăție (28%), pe primul loc (38%) fiind înregistrați șoferii cu vârste între 50 și 64 de ani. Prin urmare, deși sunt cauza multor accidente, șoferii cu vârstă foarte înaintată nu sunt primii vinovați pentru tragediile care se întâmplă pe șosele. Situația asta presupune însă un ”cost”. Mulți dintre bătrâni, ca să nu riște accident, au un stil de condus enervant pentru șoferii mai tineri. Stau mult să se asigure la schimbarea direcției de deplasare și, ca notă generală, îi scot din minți pe cei care rulează în urma lor pe șosea. Conduc cu viteze de melc! ”Foarte bine!”, s-ar putea spune. Din păcate, prudența exagerată la volan a șoferilor cu vârstă înaintate, deși îi protejează pe alții, poate fi periculoasă pentru ei. S-a întâmplat în Hunedoara. În știrea locală de joi despre asta a fost vorba. Un bătrân de 76 de ani a ajuns la spital după ce a fost bătut în trafic de un tânăr care i-a reproșat că ar fi condus mașina cu viteză prea mică pe un bulevard din municipiu. Bineînțeles, pe numele suspectului a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunilor de loviri sau alte violențe şi distrugere, acesta fiind reținut preventiv. În cazul de la Hunedoara, evident, septuagenarul a luat bătaie absolut nevinovat. Totuși, dată fiind statistica nu tocmai măgulitoare și dificultățile fiziologice prin care trec vârstnicii, ar fi un subiect bun de discutat o vârstă maximă limită de la care în sus șoferii să treacă prin lege pe locul pasagerului? Poate că da.
VINERI, 24 MARTIE 2023
La fel ca Putin. Șoșoacă vrea pământ! În ucraina
Putin, Medvedev, Șoigu, Lukașenko, Pricojin, Orban, Șoșoacă. Doamna Șoșoacă a intrat în galeria sinistră a personalităților afiliate abatorului uman condus de domnul Putin în Ucraina. Kievul a anunțat vineri că inițiază impunerea de sancțiuni împotriva senatoarei Diana Șoșoacă, ca ”persoană care reprezintă o amenințare la adresa securității naționale” a Ucrainei. Ce înseamnă acest demers? Mai serios, mai în glumă, e ca și cum România atacă Ucraina prin Diana Șoșoacă! Dar cum de a devenit dna senator Șoșoacă inamicul Ucrainei? Simplu! Ca senator al României, domnia sa a întocmit un proiect de lege prin care cere denunțarea tratatului din 1997 prin care granițele actuale dintre România și Ucraina sunt recunoscute și respectate bilateral. Prin proiectul de lege inițiat, Șoșoacă vrea, nici mai mult, nici mai puțin, decât pământ ucrainean. La articolul 3 din proiectul său de lege, mega-patrioata atacă la baionetă; „România anexează teritoriile istorice care i-au aparținut, respectiv Nordul Bucovinei, Herța, Bugeacul (Cahul, Bolgrad, Ismail), Maramureșul istoric și Insula Șerpilor”. Invocând drepturi ale minorităților ca pretext, la fel ca Putin și Orban, doamna Șoșoacă vrea pământ în numele românilor din Ucraina. România are o singură variantă să aplice legea Șoșoacă, și anume să declare război Ucrainei. Reacția Ucrainei a venit prin purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe de la Kiev care acuză „un exemplu clasic din cartea de metodică a revanșismului rus”. Diagnostic corect! De vineri se pare, axa Putin-Șoșoacă-Orban s-a activat. Și cum președintele Iohannis, cu siguranță, urmărește cu mare atenție ce se întâmplă, scapă cine poate de nebunia asta care reașează lumea în creuzetul care i-a creat pe Hitler și Stalin cu 100 de ani în urmă.
SÂMBĂTĂ, 25 MARTIE 2023
Natalitate zero într-o localitate hunedoreană
Declinul populației nu mai este demult un subiect surprinzător. De ani de zile se tot vorbește despre îmbătrânirea populației, despre sporul negativ al natalității, despre depopulare. În zona rurală peisajele cu sate pustii, locuințe părăsite și drumuri în paragină au devenit tot mai numeroase, pe măsură ce depopularea avansează. Cert este că după generațiile actuale nimic nu se mai întrezărește ca generație continuatoare. Oamenii nu mai fac copii. Iar această scădere drastică a natalității are deja în țară o serie de zone de extrem, care sunt localități în care timp de un an de zile nu s-a născut nici un copil. Sunt 8 localități în țară fără nici o naștere în 2022, iar una este în județul Hunedoara. Potrivit datelor statistice centralizate la nivel de țară, anul trecut în comuna Bunila din județul Hunedoara nu s-a născut nici un copil, la o populație care numără circa 600 de oameni, distribuiți în cinci sate. Județul Hunedoara se remarcă în topurile natalității scăzute de anul trecut și la indicele comunităților cu o singură naștere. Astfel, la Lelese, Cerbăl, Cârjiți și Bătrâna, un singur copil a văzut lumina zilei în 2022. În 2022 s-au născut cu peste 25.000 de copii mai puțin decât în 2021, fiind anul – record negativ din 1930 încoace, arată datele Institutului Național de Statistică.
DUMINICĂ, 26 MARTIE 2023
Inedit. Alexis Fraser, o artistă de origine canadiană, creează picturi folosind în loc de pensile, buzele sale. După ce se dă cu ruj, începe să „picteze”. Unele tablouri necesită 50 de tuburi de ruj. Modul de lucru al artistei poate fi urmărit AICI.
Monica Pană