RETROSPECTIVĂ ROMANȚATĂ. Săptămâna în cinci minute de lectură

LUNI, 01 iunie 2020

După Xi Jinping, Putin pune și el de un mandat pe viață. Există oare vreo legătură între firea colectivă a popoarelor (dacă există așa ceva), nivelul de trai și tipul de organizare statală? Dacă nu există, poate explica cineva de ce națiile cu viața de zi cu zi cea mai amărâtă, după ce bunicii și părinții lor au suferit nedreptăți cumplite sub talpa unor satrapi serviți de niște sisteme criminale,  acceptă din nou nașterea sub ochii lor a unei noi generații de satrapi și de sisteme politice criminale în loc să stopeze în fașă orice tentativă de repetare a unei istorii morbide? De ce, de exemplu, în țări ca Rusia și China, democrația nu a guvernat niciodată cu adevărat? A fost simulată un timp după căderea Cortinei de Fier în 1989, pentru ca acum veleitatea autoritară și eliminarea alternanței la putere să revină. Președintele Chinei și-a asigurat deja mandatul pe viață în 2018. Partidul Comunist a propus atunci să fie amendată Constituția și să nu mai fie limitat numărul de mandate al președintelui. Reprezentanții partidului au spus că decizia este una populară şi au subliniat că poporul chinez este norocos să aibă un lider de calibrul lui Xi Jinping. Limita de două mandate prezidențiale de câte cinci ani a fost trecută în Constituția Chineză după moartea lui Mao, în 1976, de către Deng Xiaoping, care a recunoscut pericolul cultului personalității şi al conducerii exercitate de un singur om. Anul acesta e rândul președintelui Rusiei să-și asigure mandat pe viață. Referendumul asupra modificărilor constituționale care i-ar permite lui Vladimir Putin să rămână la putere până în 2036 va avea loc la 1 iulie. Votul era programat să aibă loc în 22 aprilie, dar a fost amânat datorită pandemiei de COVID-19. Analiștii dau ca sigur rezultatul pozitiv la referendum. Pozitiv pentru domnul Putin.

MARȚI, 02 iunie 2020

Bravo, TudorelE! mai spune-ne! Lăudacii Republicii Dragnea sunt oripilați. Procurorul priceput,  expertul luptei împotriva ”statului paralel”, ministrul de Justiție care a tăiat capul balaurului Codruța a defecat! Chestiunea cade peste toți tăricenii, nicoricii, iordachii, nistoreștii, ciutacii și gâzii ca un duș cu lipsa mare scuipat prin ventilator. Nu ești niciodată suficient de călit ca să ajungă să-ți placă!  Domnul Tudorel Toader a vorbit într-un interviu despre presiunile PSD pentru mutilarea legislației penale. Întrebat dacă fostul lider PSD Liviu Dragnea a fost cel care îşi dorea cu adevărat aceste modificări, Toader a explicat că i s-a cerut „insistent” să promoveze OUG pentru modificarea Codului Penal. Acesta a adăugat apoi că şi premierului de atunci, doamna Viorica Dăncilă, i s-a cerut  „insistent” să promoveze o Ordonanță de Urgență pentru modificarea Codului Penal. Patru ore, spune domnul Tudorel Toader, patru ore l-au pistonat dnii Dragnea și Tăriceanu ca să motroșească legile penale și să-i scape de mâna lungă a legii. Toată informația este confirmată de fostul premier care a povestit marți despre întâlnirea restrânsă în care i s-a cerut fostului ministru al Justiției, Tudorel Toader, să modifice legislația penală prin Ordonanță de Urgență. Fiind o voce de top din interiorul Republicii Dragnea, declarația domnului Toader nu face decât să valideze ceea ce se știa deja: că domnii Dragnea și Tăriceanu, împreună cu el,  au lucrat cu mult sârg pentru binele infractorilor din această țară. Ce face acum domnul Tudorel Toader cu această declarație? Nimic altceva decât a-și urma și pe mai departe cariera de mercenar juridic și oportunist politic.  Singura diferență este că acum, în loc să slujească o cauză netrebnică, e mai avantajos pentru domnia sa să pună umărul la aflarea adevărului. Și cine știe, dacă ramura Ciolacu din PSD învinge, s-o găsi din nou o funcțișoară de prestigiu și pentru domnul Toader.  Bravo, Tudorel! Mai spune-ne!

MIERCURI, 03 iunie 2020

Un C(i)olac de salvare pentru TĂRI. Lansată la apă ca o așa-zisă manevră politică de rafinament, deputații ALDE s-au afiliat miercuri grupului parlamentar al PSD. Nici abilă, nici surprinzătoare, manevra deputaților ALDE este de fapt o atârnare in extremis de colacul de salvare aruncat condescendent de PSD, care înțelege că e mai avantajos să nu-și lase să se înece complicele din Republica Dragnea. Este însă de admirat combinatorica politică a domnului Anton Tăriceanu, care se târăște spre supraviețuire politică sugând puncte electorale chiar de la cei care îi întind o mână de ajutor.  Pentru că, evident, noile îmbrățișări cu ALDE costă electoral PSD-ul. Domnul Tăriceanu are deja o reputație consacrată de piază rea la urne, el și partidul său fiind fără șanse să mai treacă singuri pragul electoral la toamnă. Situația este oarecum similară și în cazul partidului păstorit de domnul Victor Ponta, deși din punct de vedere al spectacolului și al acumulării ce capital politic, domnul Ponta este cu două clase mai pitoresc decât camaradul lui politic Tăriceanu. Social-democrații au însă nevoie și de ultima firimitură ca să cârpească spărtura din majoritate lăsată de plecarea domnului Dragnea. Anunțata alianță electorală PSD-ALDE-Pro România, dacă va produce liste comune,  nu face decât să salte în Parlament niște figuri politice bune de nimic,  dar cunoscute și care dau randament la producția de talaș verbal pentru urechile populimii.  Calculul politic al domnului Ciolacu, șeful interimar al PSD, concluzionează probabil că merită să sacrifice acum câteva procente la vot afișându-se de mână cu binomul Ponta-Tăriceanu pe la conferințe de presă.  După alegeri însă, PSD ar urma să-și întărească echipa de guriști în Parlament cu niște politicieni vocali, manipulatori, cu discursuri ghidușe bune de prostit lumea, cum sunt domnii mai sus pomeniți cu care PSD-ul a băut adălmașul în trecut la multe inițiative care lasă murdărie pe mâini. Există însă opinii că viziunea domnului Ciolacu este  puțin naivă, dat fiind șacalismul politic înnăscut dovedit de-a lungul carierei lor de șefii de la ALDE și Pro-România. La urma urmei, dictonul acela cu ”facerea de bine…” este axiomă în politică, iar prin comparație cu Tăriceanu și Ponta, domnul Ciolacu pare un miel numai bun de dus la tăiere.

JOI, 04 iunie 2020

Jandarmeria promovează legea Pulanului. Jandarmeria a întocmit un document intitulat, cuminte, ”Lege privind manifestările publice”. Dincolo de titlu, dacă se intră în studierea textului, emanația de la vârful Jandarmeriei miroase a Garcea de la o poștă. Începe cu o petardă în care se stipulează încurajator că cetățenii au dreptul de a-și exprima liber opiniile. Dar, hehehe!, nu oricum! În viziunea șefilor de la jandarmi, un miting de protest legal ar trebui să arate ca o adunare de călugărițe ultra-pioase cu Maica Tereza în frunte. Jandarmeria nu agreează ca cei care protestează să ”adreseze, afișeze ori să scandeze expresii jignitoare ori vulgare direct sau on-line (!!!), inclusiv pe rețelele de socializare (!!!)”. Deci o mică aroganță pe FB, gen ”…UE PSD!”, ar însemna amendă de la o mie la cinci mii de lei. Și nu fac românii miting, așa cum vrea mușchiul lor. Jandarmeria propune un orar clar în care sunt permise ieșirile în stradă. Între orele 08.00 și 22.00. După 22.00 e oră de liniște în România, cetățeanul doarme ca să poată lucra a doua zi cu spor și nimeni nu are voie să mai protesteze decât cu super-aprobare. Bineînțeles, sunt interzise manifestările publice în care se urmărește inițierea sau organizarea unei lovituri de stat, adică, înțelegeți dumneavoastră subtilitatea, ca atunci la 10 august când protestatarii pașnici, îndopați de Jandarmi cu butelii de gaz în nas, urmăreau nici mai mult, nici mai puțin, decât să răstoarne Republica Dragnea cu lacrimi în ochi. Și ca totul să fie clar și la lumina zilei, în plină pandemie,  Jandarmeria propune interzicerea categorică, sub amenințarea cu sancțiuni, a purtării măștii sau a eșarfei în timpul protestelor. Documentul controversat al Jandarmeria trădează mentalitatea de milițian a celor care conduc încă această instituție esențială în buna funcționare a societății. Metodele propuse de șefii de la jandarmi îngrădesc drepturile omului începând chiar de la libertatea de exprimare. Nu e de mirare că Ministrul de Interne Vela a dispus retragerea integrală a acestor propuneri referitoare la adunările publice. Un lucru bine făcut, desigur, ar fi însemnat ca propunerile să fie retrase odată cu actuala conducere a Jandarmeriei Române. Așa cum e ea condusă acum mai mult de dreptul pulanului nu poate propune.

VINERI, 05 iunie 2020

Agențiile de rating girează politica economică a Guvernului. Agenția de evaluare financiară S&P a confirmat ratingul de țară al României la nivelul „BBB-„, cu perspectivă negativă, ceea ce reprezintă un semnal și pentru celelalte doua agenții, Fitch si Moody’s, care derulează evaluări ale ratingului României. S&P estimează că deficitul bugetar va urca la 8% din PIB și consideră că Guvernul va majora pensiile în luna septembrie, dar cu 10%, nu cu 40%, așa cum promovase aberant guvernarea anterioară. Practic, decizia agenției de rating dă un gir modului în care Guvernul Orban joacă cărțile în gestiunea economică a țării.  Situația bugetară e critică.  Criza coronavirusului a torpilat creșterea economică. Șomajul a crescut vertiginos. Veniturile la buget scad, în timp ce cheltuielile au crescut enorm.  Ceea ce a salvat România acum de la o retrogradare la categoria ”junk” (gunoi), singurul lucru care nu alungă încrederea investitorilor, este încrederea încă nespulberată în competența guvernului și în capacitatea acestuia de a orchestra o redresare economică rapidă. Autoritățile române au fost însă avertizate. Există o decizie care dacă e luată aruncă România pe ani buni în categoria ”junk”, categoria care pentru orice investitor înseamnă ”atenție, de evitat!”. Majorarea pensiilor cu 40 la sută în septembrie ar dezechilibra atât de mult finanțele țării, încât va fi imposibil de controlat deficitul creat după aceea. S-ar intra într-o spirală a datoriilor fără precedent, riscul pe termen mediu de a ajunge chiar în stare de încetare de plăți putând fi luat din acel moment în calcul. Șansa României să treacă cu bine peste situația grea este ca Guvernul să reziste tentației de a sacrifica economia din griji electorale. La urma urmei, legea pensiilor este legată de PSD și de Lia Olguța Vasilescu, inițiator când era ministrul a Muncii. Din păcate,  este un CEC fără acoperire promis pensionarilor de niște aventurieri politici. Cum s-ar numi politica asta mustind de  cinism și iresponsabilitate prin care guvernarea PSD amăgește bunicii și părinții românilor cu o majorare a pensiilor de 40 la sută, deși s-a știut că România nu a avut și nu va avea acești bani? Junk?

SÂMBĂTĂ, 06 IUNIE 2020

Concerte în pandemie. Distanța socială și apropiere sufletească. Weekendul a venit și cu primele concerte în aer liber după ridicarea restricțiilor. Cargo și Vița de Vie au cântat, la Timișoara și la Cluj Napoca, în fața unui public mult mai puțin numeros decât erau obișnuiți. Oamenii au stat pe scaune, la distanțele impuse pentru a preveni răspândirea coronavirusului și au purtat mască. La intrarea în spațiul destinat publicului li s-a luat temperatura. Desigur, condițiile fac ca atmosfera de la concertele rock să nu atingă incandescența dinaintea crizei, dar publicul a avut cel puțin bucuria de a simți în suflet emoția pe care live-ul o aduce întotdeauna. Reluarea concertelor în aer liber după emoția negativă din perioada stării de urgență redă românilor speranța că în curând tot răul va dispărea și se vor putea bucura din nou, din plin, de aglomerația dinamică și melomană de la concertele rock.

DUMINICĂ, 07 iunie 2020

Fotografia săptămânii

Regina Elisabeta a II-a, în vârsta de 94 de ani!, a fost fotografiată călare în curtea Castelului Windsor, aceasta fiind prima apariție a ei după ce s-a plasat în autoizolare.

 

 

Monica Pană

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *