RETROSPECTIVA ROMANȚATĂ. Săptămâna în cinci minte de lectură

LUNI, 31 MARTIE 2025

DUPĂ MAI MULTE TRAGEDII. AUTORITĂȚILE CER COTE MARI LA „RACOLAREA” DE URȘI

Șeful Salvamont Predeal a fost aproape ucis de un urs în timp ce se întorcea acasă pe una din străzile orașului. Este unul din multele cazuri în care urșii, înmulțiți fără măsură în ultimul deceniu, fac ravagii în zonele urbane. Rămase fără hrană în pădure, animalele părăsesc habitatul lor și provoacă victime printre oameni și pagube în gospodăriile lor. De exemplu, în staţiunea prahoveană Buşteni localnicii şi turiştii sunt terorizaţi, seară de seară, de urşii care ies din pădure în căutare de hrană, la tomberoanele din mai multe cartiere ale oraşului. După incidentul de la Predeal, prefectul județului Prahova a cerut creșterea cotei de recoltare a urșilor, cea actuală fiind considerată insuficientă. El spune că autoritățile cunoșteau acest lucru, iar lipsa de acțiune a dus la numeroase incidente precum rănirea șefului Salvamont Predeal și tragedia petrecută în Bucegi vara trecută, când o fată de 19 ani a fost atacată şi sfâşiată de un urs pe un traseu turistic foarte frecventat de turişti. Oficialul dezvăluie că populaţia de urşi este mult, mult prea numeroasă comparativ cu normalul şi cu istoricul lor.

 

MARȚI, 01 APRILIE 2025

UN SENATOR AL ROMÂNIEI DE NOTA 10…CLASE

Ridicarea partidelor suveraniste aduce în actualitate trista amintire a selecției de cadre din perioada comunistă. Bătrânii încă își amintesc cine erau activiștii de partid înainte de 1989. Dacă erai bun de gură, cât mai rudimentar în cultură și educație și suficient de neom să poți face rău vecinilor în numele ”epocii de aur” primeai jobul. O armată de strânsură de români fără școală, puturoși, mulți drojdieri, fără caracter și în general, văzuți ca ultimii pierde-vară din comunitatea lor a devenit infrastructura de bază a Partidului Comunist Român. Ea a rămas baza partidului până la final, când a fost preluată pe felii de partidul lui Ion Iliescu, dar și de peuneriști, liberali și țărăniști. Politica rămâne o meserie vocațională pe care nu o poți învăța la nici o școală. De aceea, lumea acceptă ca fiind rezonabile talentele politicienilor cum sunt gargara convingătoare, iscusința în jugănirea adevărului, sau dexteritatea de a cădea în picioare după fiecare scandal penal. Pretențiile în democrație au crescut doar față de gradul de educație al celor aleși. Adică, dragi partide, ne propuneți hoți, povestitori, leneși, narcisiști, dar măcar să aibă școală când îi înșiruiți pe listă. O anchetă Snoop.ro ne arată că în partidul dnei Gavrilă, ăla care cică poate, există un senator al României lovit de bănuiala rezonabilă că are doar 10 clase. Paul Ciprian Pintea, senator ales pe listele POT Sălaj și secretar al Comisiei pentru buget, finanţe, activitate bancară și piaţă de capital, apare în evidențele oficiale cu o biografie academică și profesională care ridică semne de întrebare. Cei de la Snoop au observat că, dacă nu e cumva un geniu, senatorul Ciprian Pintea nu putea umbla la liceu la 10 ani. Pintea, născut pe 2 noiembrie 1987, susținea inițial că a urmat Liceul „Mihai Viteazul” din Zalău între anii 2000 și 2004. La acea dată, însă, el avea doar 12 ani și 10 luni – prea puțin pentru a începe liceul conform sistemului de învățământ din România. Ulterior, în urma unor sesizări apărute pe rețelele sociale, senatorul și-a modificat CV-ul și a trecut perioada 2001–2005, menționând că a absolvit cu diplomă de bacalaureat. Tehnic nu e posibil pentru că jurnaliștii au aflat că Pintea figurează într-o clasă de an de completare, destinată elevilor care finalizaseră zece clase la profilul de școală de arte și meserii și doreau să continue studiile. Acesta era înscris în anul III B, la specializarea zidar-pietrar-tencuitor, indicând că, în realitate, ar fi început liceul în 2002 și nu în 2000 sau 2001, cum a susținut inițial. Conform unor surse citate de Snoop, un astfel de traseu educațional presupunea continuarea studiilor la fără frecvență pentru obținerea diplomei de bacalaureat, însă este neclar dacă Pintea a parcurs acest proces complet. Ce e cert este că senatorul POT Paul Ciprian Pintea are sigur absolvite 10 clase. Bineînțeles, nu trebuie luat în seamă contul dlui Pintea de pe Academic Single amintit în CV-ul domniei sale. Cuvântul ”Academic” în acest caz nu are relevanță în ceea ce privește educația. Academic Single este de fapt un site de matrimoniale, pentru parteneri înalt educaţi, adică fix profilul domnului Pintea (sic!) Cu acest bagaj de cunoștințe de specialitate și câteva dosare penale, senatorul POT face legi în două domenii de mare responsabilitate şi importanţă pentru noi toţi: Buget-Finanțe-Bănci și Transporturi-Infrastructură. Domnul Pintea întrupează cumva esența suveranistului român de rit nou care seamănă foarte mult cu cea a activistului PCR din anii comunismului. Este exact profilul unui trend politic care de fiecare dată când a luat puterea i-a dus pe români în sărăcie, izolare și înapoiere. Și apropo de educație la politicieni. Diploma de bacalaureat a dlui Ciolacu a văzut lumina reflectoarelor sau încă nu?

 

MIERCURI, 02 APRILIE 2025

AMERICA E NEVOITĂ SĂ ÎMPARTĂ PUTEREA CU ALȚII

 Statele Unite ale Americii intră pe drumul ireversibil al decăderii. Marea Istorie a demonstrat că orice mare putere, imperiu, sau regat, are trei faze ale existenței: naștere, dominare, decădere. E aproape o certitudine că generația noastră prinde momentul istoric al finalului dominației americane în lume. Nu poți fi ”de top” la infinit. America decade de ani de zile. Alegerea lui Donald Trump este tocmai efectul acestui fenomen, perceput din ce în ce mai critic de electoratul american. Nu trebuie să mire pe nimeni că ”Make America Great Again-MAGA” este pentru americani sloganul electoral cu sensul cel mai profund în aceste vremuri. Pentru că măreția Americii scapă de vreo 20 ani printre degetele administrației de la Casa Albă. La modul tragic, dacă e să ascultăm vibrația istorică, Statele Unite ale Americii nu vor mai cunoaște niciodată măreția ei de la finalul celui De-al Doilea Război Mondial. Este sleită de globalism. Ca o ironie a sorții, tocmai globalismul a fost pârghia prin care SUA a răspândit în lume, după chipul și asemănarea ei, democrație, libertate, prosperitate, protecție și securitate. A suportat timp de decenii la rând costul apărării Europei occidentale și consolidarea democrațiilor de aici după război. După căderea URSS în 1991, SUA a rămas unica superputere în lume, forța ei militară de necontestat coexistând într-o neobișnuită simbioză cu valorile umane înalte pe care le apăra și încerca să le impună în lume. Dar acum, America a obosit. Nu-și mai poate permite să plătească prețul propriei hegemonii. Tragedia de la 11 septembrie 2001 a devenit un fel de bornă de la care blazonul Americii a început să ruginească. O surprind îmbătrânită mutațiile mentale ale unei lumi subjugată de tehnologii fără precedent, pericolul renașterii economice și militare spectaculoase a Chinei, globalizarea care a lăsat în sărăcie comunități întregi din zone dezindustrializate de la Chicago în Texas și de la Seattle la Detroit. Toate au dat un sens profund mesajului electoral al lui Donald Trump. E președintele care în esență le-a spus votanților că ”așa nu mai merge treaba” și le-a promis că va face America măreață din nou. Din păcate, nimeni nu mai poate face asta astăzi. Iar ultimul de la care ar trebui ca americanii să aibă speranțe este chiar Donald Trump. Ca viziune dl Donald întrupează exact groparul a ceea ce a fost cândva visul american. El distruge exact pârghia care a făcut America cea mai iubită, dar și cea mai temută putere din istorie. Globalismul! Nu acesta e de vină pentru ce se întâmplă în Statele Unite. Problema este însăși America care nu mai poate, nu mai are resurse, a obosit să ducă povara globalizării. Și a decis să renunțe treptat la rolul său dominant, să se remonteze economic și social, și eventual să revină. Numai că nu poți opri lumea în loc până îți revii tu din pumni. E începutul sfârșitului, fără doar și poate! Orice milimetru făcut de Trump înapoi spre izolaționism și protecționism, va fi imediat ocupat de influența Chinei și regional de Rusia. În era sateliților, Internetului, a monedelor virtuale și a inteligenței neomenești, metodele izolaționiste din anii 30 nu fac decât să distrugă citadela de libertate, progres și prosperitate construită cu migală și inteligență în Occident de administrațiile americane succesive în ultima sută de ani. În cel mai nechibzuit mod cu putință, Donald Trump grăbește deznodământul. A folosit impozitarea ca pe o armă împotriva statelor considerate ”inamice”, practic întreaga lume, gândind că astfel va forța relocarea fabricilor de pe tot mapamondul în America. Firește, bursele din întreaga lume au reacționat negativ la decizia președintelui american de a impune tarife vamale uriașe, la grămadă, practic tuturor țărilor cu care SUA au relații comerciale. S-au pierdut mii de miliarde de dolari în 24 de ore (5400 de miliarde de dolari), marii păgubiți fiind chiar giganții americani din IT. Dar nu acesta e cel mai rău lucru. Cea mai mare nenorocire este că nu se va întâmpla nimic din ceea ce speră Donald Trump. În afară de câteva excepții, întreaga economie mondială se va decupla încet de la piața americană și va căuta debușee în alte părți ale lumii. China comunistă poate să-și frece fericită mâinile. Dacă știe să se facă preș în fața europenilor cu oferte de colaborare tentante, America va pierde în câțiva ani tot avantajul economic pe care globalizarea i l-a adus zeci de ani. El va fi preluat de China. Puteți lua de exemplu aproape orice companie americană pe al căror produse scrie ”Made in China”, sau Vietnam, sau Bangladesh. Un chinez lucrează pentru un dolar pe oră ca să fabrice pantofi sport. Un american pentru cel puțin 15 dolari pe oră nici nu se dă jos din pat. Dacă un pantof Nike, de exemplu, fabricat acum în Vietnam, costă circa 100 de dolari, unul care va fi fabricat în SUA ar putea ajunge la 200 de dolari în cel mai fericit caz. Pe piața mondială, un pantof Nike care costă 200 de dolari ”Made in USA” nu ar găsi cerere, oferta fiind pulverizată de pantofi similari calitativ vânduți la jumătate de preț fabricați în Asia. Acest fenomen e valabil pentru orice ramură economică americană, industria auto și cea grea fiind de asemenea exemple perfecte în acest sens. Toate sunt lovituri economice pe care America le va încasa. Este doar începutul pentru prețul pe care America îl are de plătit vrând-nevrând. Pentru că, cu sau fără Trump la Casa Albă, visul american admirat de o lume întreagă a murit. America e nevoită să împartă puterea mondială cu alții ca să nu dea faliment. Din păcate și tragic, Trump este un factor agravant în context. ”Alții” se arată a fi deocamdată Rusia lui Putin.

 

JOI, 03 APRILIE 2025

TAXA PE STÂLP A INTRAT PE ROL

Ordonanţa de Urgenţă prin care se modifică reglementările privind impozitul pe construcţiile speciale, a fost aprobată joi. Potrivit ministrului Finanțelor Tanczos Barna, prin ordonanță s-a clarificat baza de impozitare, diferenţiat pentru companiile private şi pentru companiile care administrează bunuri publice aflate în concesiune, luate în concesie de la statul român, din ministere sau luate în concesiuni de la autorităţile publice locale. Oficialul a precizat că a fost nevoie de această diferențiere pentru că în cazul companiilor private se calculează amortizare, se reduce treptat valoarea impozabilă a bunurilor, a construcţiilor speciale, în cazul construcţiilor aflate în domeniul public nu există această amortizare. ”Din calculele noastre rezultă că o proporţie de 75% din această sumă va fi plătită de companiile de stat sau companiile care administrează bunuri aflate în domeniul public şi 25% de către companiile private”, a mai declarat ministrul Finanţelor. Acesta apreciază că această OUG generează o încasare la buget de peste un miliard de lei.

 

VINERI, 04 APRILIE 2025

S-A DAT ARAMA PE FAȚĂ. PUTIN A LUAT LOCUL LUI GEORGESCUPE  Tik-Tok

Vineri presa națională a dat alarma. Se întâmplă din nou ceva suspect pe Tik-Tok. În ultima săptămână au crescut pe TikTok conturile de propagandă pro-Rusia și pro-Putin, cu postări în limba română. Pentru prima oară, ele sunt mii și sunt pretins adresate personal de către Vladimir Putin. În postări Putin se adresează direct românilor, iar mesajele sunt construite să-i ostilizeze pe români față de Europa. După venirea lui Trump la Casa Albă propaganda rusă evită să mai critice America. Numeroase postări induc ideea că Putin este iubit de români și că l-ar dori președintele țării. Ce e interesant, constată site-ul Hotnews, este că unele conturi sunt vechi (Nimic fără Dumnezeu, IZVORANCA, Adrian Simionovici, dumitrugagica458). și făceau anul trecut propagandă pro-Georgescu. Ele au milioane de aprecieri și fac acum propagandă pro-Putin. Numeroase alte conturi, precum shadowTales, suvernani, Sinceritate, afinax, ankaversace, gabiborta, dany, Nica Bucur Ionut Vio, Leo, Cosmin, Daniela Roșu, Amy Nicy, Calator prin Lume, dab_tv, Ovi1, @străinul, Cutur Ana Maria, clau îmbină mesaje anti-sistem, cu cele de simpatie pentru Putin, Ceaușescu sau Georgescu. Hotnews observă că unele dintre conturi sunt fondate recent, mai exact în lunile februarie și martie 2025. Acestea ajung ca în scurt timp să aibă zeci de mii urmăritori și sute de comentarii (boți) cu mesaje de amenințare față de Europa, sau pro-Putin și pro-Rusia, la fiecare postare. Exemple de conturi pro-Rusia: Vladimirovici Putin, Vladimir Valdimirovici Putin, vladimirputinoficiall, Stegarul lui Hristos, 2025lastsurvivor, suver sașha, pikachulo. La sesizarea jurnaliștilor de la Hotnews, CNA a transmis că are o analiză în desfășurare legat de aceste mesaje propagate pe rețelele de socializare, urmând să fie făcută public imediat după finalizarea ei. Până atunci, mai multe materiale de campanie electorală publicate pe platformele TikTok și Meta au fost considerate ilegale de Biroul Electoral Central (BEC), care a dispus înlăturarea acestora. Printre candidații vizați se numără Nicușor Dan, George Simion și Victor Ponta.

 

SÂMBĂTĂ, 05 MARTIE 2025

AMERICA IMPUNE ”RESTRICȚII SEXUALE” PERSONALULUI DIN CHINA

 Guvernul SUA a interzis personalului guvernamental american din China, precum și membrilor familiei și contractorilor cu autorizații de securitate, orice relații romantice sau sexuale cu cetățeni chinezi. Restricțiile de acest gen nu sunt chiar o noutate. În timpul Războiului Rece ele au funcționat și aveau ca motivație evitarea ”fraternizării” cu inamicul. Noua politică acoperă misiunile SUA în China continentală, inclusiv ambasada din Beijing și consulatele din Guangzhou, Shanghai, Shenyang și Wuhan, precum și consulatul american de pe teritoriul semiautonom al Hong Kong. Nu se aplică personalului american staționat în afara Chinei. Singura excepție de la politică este reprezentată de americanii care aveau relații cu cetățenii chinezi anterior aplicării noilor norme. Aceștia pot solicita scutiri. Dacă acestea nu se aprobă, consemnul e clar: relațiile trebuie rupte. Nu seamănă puțin cu Evul Mediu?

 

DUMINICĂ, 06 APRILIE 2025

Arată ca nou. La Registrul Auto Român București-Voluntari a ajuns un camion militar SR 114M din 1974, o veritabilă piesă de istorie din perioada comunistă. Cu un motor V8 de 5.025 cmc și o putere de 140 CP, SR 114M reprezintă nu doar un simbol al tehnicii militare din alte vremuri, ci și un exemplu remarcabil de recondiționare a unui vehicul cu o încărcătură istorică importantă. Proprietarul camionului a declarat că vehicolul are o valoare sentimentală pentru el a fost cel în care tatăl său și-a desfășurat activitatea de transmisionist în anii ’70.

 

 

 

Monica Pană

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *