RETROSPECTIVĂ ROMANȚATĂ. Săptămâna în cinci minute de lectură
LUNI, 10 august 2020
Republica Belarus, modelul psdragnea pentru România. Sunt două fotografii, două instantanee care par surprinse la același eveniment. Un protest. Există totuși o diferență care nu are cum să se vadă în cadru: prima fotografie este făcută într-o democrație alterată la 10 august 2019 la București, iar a doua într-o dictatură, la 10 august 2020 la Minsk. Asemănarea flagrantă dintre mesajele transmise de cele două instantanee face inutilă imaginația pentru că românii pot vedea cu ochii lor cam spre ce fel de țară era împinsă România de către PSDragnea și ALDE Tăriceanu. Colegul lor de viziune politică, care a reușit ce n-au putut ei, se numește Aleksandr Lukașenko, președintele, premierul, șeful armatei, al serviciilor și a tot ce mai vreți dumneavoastră din Belarus. Supranumit, ”Ultimul dictator al Europei” domnul Lukașenko a fost piedica care a oprit pe loc țara cu cele mai mari șanse să avanseze printr-o tranziție de succes după căderea URSS. Mai aproape de Polonia și Țările Baltice ca tradiție istorică, Republica Belarus era una din cele mai dezvoltate republici sovietice. Dar, cu sprijinul Moscovei, în 1994 a pus mâna pe ea domnul Lukașenko. De atunci, acesta taie și spânzură în Belarus după pofta inimii, organizându-și norocul tot din patru în patru ani ca să obțină un nou mandat. Programul său politic vizează un singur lucru: acumularea de putere. Multă, multă putere, la care și-a creat acces treptat prin extinderea prerogativelor funcției sale. O suită de referendumuri au transformat Parlamentul belarus în figurant ca putere în stat (decretele prezidențiale ale lui Lukașenko au mai multă putere decât legilația adoptată prin vot), au dispărut partidele politice, a dispărut presa independentă, structurile militarizate sunt controlate de președinte, iar Justiția e subordonată integral. Având un astfel de control, a fost foarte ușor pentru Republica Lukașenko să-i aranjeze duminică celui care-i dă numele un scor aberant în alegeri de 80 la sută după 26 de ani de mandat autoritarist. Înainte de scrutin posibilii opozanți au fost arestați, timorați, marginalizați, hărțuiți, iar după anunțarea rezultatului contracandidatul a trebuit să fugă din țară iar protestatarii care contestă noua ”victorie” a lui Lukașenco au fost gazați, bătuți, arestați numai pentru că au ieșit în stradă ca să ceară libertate și alegeri corecte. Dar 24 de ani e o perioadă prea îndelungată chiar și pentru un mandat de dictator. Poporul nu-l mai vrea pe Lukașenco, lucru care se pare că provoacă schimbări de abordare la Moscova. După ce a predat țara Rusiei, Rusia se întoarce acum împotriva ultimului dictator din Europa (dl Putin nu se pune) și caută căi de a-l debarca înainte ca poporul belarus să o facă. Un Maidan reușit în Belarus și ieșirea țării de pe axa Moscovei ar fi un dezastru pentru Rusia. Prin urmare, ca schimbare de context, un protest masiv la Minsk are astăzi binecuvântarea Moscovei și, prin urmare, are șanse mari de succes pentru schimbarea lui Lukașenko cu un alt lider care să fie simultan vasal Moscovei, dar și agreat de popor. Privind însă la tipul de politică pe care Lukașenko îl face împotriva propriului popor ca să rămână la putere, nu se poate să nu tresari ca la un Déjà Vu din istoria recentă a politicii românești. De exemplu, cum a transformat domnul Liviu Dragnea partidul PSD și Parlamentul în scula sa de vot cu care și-a dat jos propriul Guvern care refuza să-i mai spele rufele murdare după eșecul Ordonanței 13. Cum a schimbat legile și imunitățile în Justiție transformând instituții cheie (Curtea Constituțională a României, Avocatul Poporului, Ministerul Justiției, Inspecția Judiciară) în subordonate ale voinței sale politice. Cum a hărțuit, calomniat, sufocat instituțional opoziția reprezentată de Președinția României care se opunea predării statului român către Republica Dragnea. Cum și-a adus la ordin Jandarmeria cu care la 10 august 2019 a înecat în gaz lacrimogen și bătaie poporul ieșit în stradă să apere democrația amenințată de asaltul autoritarist al PSDragnea în solidar cu ALDE și UDMR. Cele două imagini ne arată că și atunci când e pe cale să înceapă și când se termină o dictatură e de la un capăt la altul suferință, sărăcie și umilință pentru orice popor.
MARȚI, 11 august 2020
Putin anunță că are vaccinul. Lumea râde. E cel mai tare fake-news al săptămânii. „Vestea” dată de președintele rus Vladimir Putin, potrivit căreia Rusia este prima țară din lume care a obținut aprobare pentru vaccinul împotriva coronavirusului, a stârnit un val de reacții amuzante printre internauți. Încă din primele minute, pe rețelele sociale au început să apară diverse imagini în care președintele rus este ironizat, semn că nimeni nu ia în serios ”marele anunț venit din Rusia”. Asta și pentru că vaccinul lui Putin nu îndeplinește nicio condiție etică și morală și nu există cercetători independenți care să verifice testele. În anunțul făcut de Putin este atât de multă propagandă încât e greu să nu te aștepți la ce e mai rău. Cum ar fi de exemplu, spun internauții, că poate fi administrat la foc continuu cu ajutorul unei mitraliere AK-47! Cu toate acestea, anunță Kremlinul, vaccinul va fi pus în circulație în 1 ianuarie 2021, potrivit registrului național al medicamentelor realizat de Ministerul Sănătății din Rusia. Deocamdată un sondaj arată că nici medicii din Rusia nu au curajul să încerce noul vaccin, numit, încurajator, ”Sputnik V”.
MIERCURI, 12 august 2020
Raport șocant în Sănătate. Achiziții de sute de mii de euro fără rost! Problema sistemului medical românesc nu e sub-finanțarea, ci mai degrabă modul dezastruos în care se cheltuie banii. Lobby-ul în plic de nerefuzat al firmelor din ”farma”, inadecvarea unor manageri de spitale la funcție, influența politicii populiste fac din sistemul medical românesc un teritoriul al banilor risipiți. Mai multe rapoarte ale Curții de Conturi a României date publicității miercuri prezintă o situație aberantă atât prin valoarea pagubelor financiare provocate, cât mai ales prin tragediile provocate printre români și prin faptul că nimeni nu a fost și nu este tras la răspundere pentru sabotarea din interior al singurului sistem în care oamenii ar putea să-și recâștige sănătatea pierdută. Lista dotărilor cu aparatură nefolosită este foarte lungă. Cel mai dramatic moment al acestor practici penale l-a constituit secția de Mari Arși de la Spitalul Floreasca din București. Ministrul Sănătății de atunci, Nicolae Bănicioiu a lăudat echipamentele de ultima generație, iar Ioan Lascăr, șeful secției, s-a mândrit cu capsula specială pentru terapia cu oxigen, vitală în cazul pacienților cu arsuri severe. Ce folos? Inaugurată cu mare fast secția pentru Marii Arși s-a dovedit de fapt o mare cacealma. Tinerii arși de la Colectiv au murit pe capete din această cauză. Pentru această secție fantomă de la Floreasca statul român a cheltuit nouă milioane de euro. Crima perfectă! Alte exemple relevante de bani aruncați reies din raportul Curții de Conturi: sistemul de sterilizare cu plasma capacitate mica STERAD NX, în sumă de 431 mii lei, achiziționat și neutilizat, la Spitalul Municipal Câmpina, aparate PCR, scaner pentru microarray, stație de hibridizare pentru microarray, în sumă de 488 mii lei, nepuse în funcțiune la Spitalul Clinic de Urgență Timișoara, sistem de sterilizare cu plasma STERAD NX – 6 buc, în sumă de 3.425 mii lei, nepuse în funcțiune la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar Arseni”, sistem de sterilizare cu plasma STERAD – 4 buc., în sumă de 1.800 mii lei, achiziționate, care au fost transferate altor unități, la Spitalul Clinic Colentina”. Curtea de Conturi mai relevă o sursă de scurgere de resurse fără rost din sistemul sanitar românesc: studiile de fezabilitate. Sunt 114 milioane de lei care s-au băgat în studii de fezabilitate care au rămas din anul 2009 și până acuma în stadiul de documentații, adică hârtie și atât. Sistemul medical românesc este atât de bolnav din punct de vedere al gestionării resurselor, încât devine foarte clar de ce pacientul român e cel mai prost tratat din toată lumea civilizată. Simplificând, dacă la hoție și prostie nu-i găsește cineva leac în România, nici celelalte boli nu vor avea în grabă vindecare.
JOI, 13 august 2020
Guvernul anunță o creștere sustenabilă a pensiilor de 14 la sută. Cine promite mai mult, minte. Bomba financiară cu efect întârziat băgată de PSD în creșterea cu 40 la sută a pensiilor e pe cale să fie dezamorsată de guvernarea liberală. Deși în procesul verbal de predare-primire a guvernării liberale au primit o Românie cu o situație financiară precară, cu toate că pandemia a îngreunat și mai mult accesul la resurse bugetare, cum-necum, Guvernul Orban a găsit o cale de a majora și pensiile românilor. A avut de ales între două variante. O creștere de 40 la sută, populistă și falimentară pentru finanțele României, sau o creștere mai mică calculată astfel încât economia țării să o poată suporta pe termen lung. După ce și-a făcut și refăcut calculele guvernarea a renunțat la soluția populistă moștenită de la PSD. Joi, ministrul de Finanțe a anunțat că pensiile în România vor crește cu 14 la sută începând cu 1 septembrie 2020. Asta înseamnă că de luna viitoare punctul de pensie se va majora de la 1.265 la 1.442 lei, ceea ce înseamnă o creștere cu 177 de lei. Firește, o măsură rațională nu are niciodată succesul electoral al unei decizii neviabile, populiste. Este de așteptat prin urmare ca PSD să critice decizia guvernului în speranța că va zgândări nemulțumirea pensionarilor care ar prefera o creștere de 40 la sută pe hârtie, decât una în buzunar de 14 la sută. Dealtfel, premierul Ludovic Orban, a preîntâmpinat un astfel de atac declarând pur și simplu că ”populismul pesedist va continua, însă cine promite mai mult, minte”. Cuvinte care, dată fiind situația, e foarte greu să nu fie crezute.
VINERI, 14 august 2020
Rusia arată ”pisica” României. Vorbind despre intențiile NATO de a se extinde spre Est, purtătoarea de cuvânt al Ministerul de Externe rus a spus: ” ‘Este clar că astfel de tentative provocatoare nu vor rămâne fără un răspuns adecvat din partea Rusiei. Acest fapt ar trebui luat în considerare şi în capitalele acelor ţări din Europa de Est, care zi şi noapte se gândesc ce ar mai putea să inventeze în materie de rusofobie, invitând pe teritoriul lor soldați americani. Le sfătuim să cântărească minuțios toate riscurile şi să se gândească serios la consecințe”. Recent, ministrul adjunct de externe al Rusiei, Aleksandr Gruşko, a declarat că aspirația țărilor din Europa de Est de a găzdui trupe americane nu va contribui la consolidarea securității acestor state. Reacția MAE al Rusiei intervine după ce șeful Forțelor Terestre ale Armatei SUA, generalul James C. McConville, şi șeful Forțelor Terestre ale Armatei SUA dislocate în Europa, general-locotenent Christopher G. Cavoli, au efectuat săptămâna trecută (în perioada 7-9 august) o vizită în România în cadrul căreia au abordat cu responsabili de la București problema numărului de soldați americani ce urmează să fie dislocați suplimentar în România şi locurile în care aceștia se vor afla. Firește, dialectul diplomatic al declarațiilor poate înșela auditoriul neinițiat. Dar, ca să ajungi să spui în diplomație că ”ar fi bine să cântărești minuțios riscurile” trădează o mare iritare. Rusia mârâie amenințător în tonuri diplomatice la România și celelalte state din Europa de Est, acolo unde NATO își multiplică prezența militară. Iar declarația ministrului adjunct de externe a Rusiei este aproape adevărată. Numărul trupelor americane prezente pe teritoriul României nu ar avea decât o valoare simbolică în fața unei invazii a vecinului din Est. Pentru că, trebuie să fim conștienți de un lucru evident: umbrela NATO ne poate proteja cât de cât de câțiva stropi scuipați de Moscova, dar nicidecum de un uragan rusesc.
SÂMBĂTĂ, 15 august 2020
20.000 de minciuni într-un mandat. Trump mult mai ”tare” decât Ponta. Faza comică a săptămânii a fost furnizată de președintele american Donald Trump. În cadrul unei conferințe de presă acesta a fost întrebat de un jurnalist dacă regretă toate minciunile pe care le-a spus în mandatul său de președinte. Donald Trump s-a făcut că nu înțelege și a întrebat despre cine e vorba. Când jurnalistul a precizat că e vorba de el, președintele american s-a grăbit să ia o altă întrebare de la un alt jurnalist. Întrebarea a fost pusă în contextul în care cu o zi înainte prestigiosul The Washington Post a descoperit că până la data de 9 iulie a acestui an Trump a făcut peste 20.000 de afirmații false sau care induc în eroare, notând că în ziua conferinței de presă președintele american a făcut 62 de asemenea afirmații, majoritatea în cadrul unui interviu acordat Fox News. La o astfel de performanță, domnul Victor Ponta ar trebui să se oprească puțin și să ia notițe.
DUMINICĂ, 16 august 2020
Fotografia săptămânii
Seul, Coreea de Sud. Stația de autobuz are aer condiționat, lumină ultravioletă pentru a steriliza spațiul, camere de supraveghere, monitoare digitale care te avertizează când se apropie autobuzul pe care îl aștepți. Nu în ultimul rând, acest adăpost este echipat cu soluții pentru dezinfectarea mâinilor, cu prize pentru încărcarea laptopului și a telefonului mobil în timp ce folosește Wi-Fi-ul gratuit. Și încă un amănunt: un senzor citește temperatura și nu se poate intra cu febră!
Monica Pană